Rituals investește 20 de milioane de euro în programe dedicate sănătății mintale a tinerilor
Reading Time: 4 minuteRituals, brand global dedicat stării de bine, alocă 20 de milioane de euro în perioada 2026–2028 pentru parteneriate și programe dedicate stării mintale de bine a tinerilor, prin inițiativa 10% Profit for Impact. Prin acest angajament, compania susține nevoia unei implicări mai ample pentru ca soluțiile deja validate să poată ajunge la cât mai mulți tineri.
Într-un moment în care starea mintală de bine a tinerilor se află sub o presiune tot mai mare, Rituals consideră că următorul pas este extinderea accesului la soluțiile care și-au demonstrat deja eficiența. În Europa, guvernele, școlile, furnizorii de servicii medicale și organizațiile non-profit au investit resurse importante atât în înțelegerea acestei provocări, cât și în dezvoltarea unor intervenții eficiente.
Așa cum explică Raymond Cloosterman, fondator și CEO Rituals: „Provocarea nu mai este să aflăm ce funcționează. Provocarea este să ajutăm programele eficiente să ajungă la mai mulți tineri.”
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, unul din șapte adolescenți se confruntă cu o afecțiune de sănătate mintală. În același timp, numeroase programe care și-au demonstrat eficiența în dezvoltarea rezilienței, a sentimentului de apartenență și a stării de bine emoționale întâmpină dificultăți în a ajunge la milioanele de tineri care ar putea beneficia de ele. Rituals consideră că brandurile pot avea o contribuție relevantă în acest punct.
Rolul specialiștilor în sănătate mintală, al școlilor și al instituțiilor publice rămâne esențial. În același timp, brandurile au acces zilnic la milioane de oameni, influență culturală și capacitatea de a aduce subiecte importante mai aproape de public, într-o manieră relevantă și care poate încuraja acțiunea.
Raymond Cloosterman, fondator și CEO Rituals, declară: „Multe organizații le oferă deja tinerilor instrumentele, sprijinul și expertiza de care au nevoie pentru a-și dezvolta reziliența, conexiunile și starea de bine emoțională. Provocarea de astăzi este ca aceste abordări validate să ajungă la mai mulți tineri. Credem că brandurile pot contribui la creșterea accesului, folosindu-și vizibilitatea și influența pentru a susține parteneri cu o expertiză solidă. Prin 10% Profit for Impact, sperăm să contribuim la acest efort colectiv.”
Un exemplu este rolul important pe care Rituals îl are în Global Youth Mental Health Coalition, inițiativa UNICEF care reunește companii din sectorul privat dedicate îmbunătățirii stării de bine mintale a tinerilor la nivel global. Prin această coaliție, Rituals contribuie cu finanțare, vizibilitate și capacitatea de a ajunge la un public extins, pentru a accelera dezvoltarea soluțiilor cu impact demonstrat.
Esther Polhuijs, Head of Advocacy and Programs, UNICEF Netherlands, declară: „Înțelegem foarte bine ce contribuie la sănătatea mintală a tinerilor. Știm, de exemplu, că relațiile și conexiunile sociale reprezintă un factor important de protecție pentru starea lor de bine. Provocarea este acum să ne asigurăm că abordările validate ajung la tineri la scară largă. Parteneriatele care împărtășesc această ambiție și contribuie la extinderea accesului pot face o diferență reală, oferind mai multor tineri sprijinul de care au nevoie.”
Angajamentul continuă programele deja susținute de Rituals, printre care Super Chill, care folosește exerciții interactive pentru corp și minte, ajutând copiii să își recunoască emoțiile și să descopere modalități practice de a răspunde acestora. Cu sprijinul Rituals, programul a ajuns deja la peste 250.000 de copii din Țările de Jos, Germania, Regatul Unit și Franța.
Dincolo de programele individuale, Rituals își dorește ca acest angajament să contribuie la o schimbare mai amplă în felul în care brandurile privesc starea mintală. Pentru companie, impactul social face parte din modul în care un brand poate crea valoare pentru oameni și pentru societate. Prin 10% Profit for Impact, Rituals își propune să demonstreze că succesul unui business și impactul pozitiv se pot susține reciproc. Starea mintală de bine a tinerilor reprezintă următorul capitol al acestei ambiții. Rituals investește în abordări validate și scalabile, care îi pot ajuta pe tineri să își dezvolte instrumentele, abilitățile și sprijinul de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios. La o scară mai largă, compania consideră că brandurile își pot folosi influența pentru a susține conexiunea, reziliența și sentimentul de apartenență al noii generații.
Acest angajament face parte din ambiția pe termen lung a Rituals de a contribui la starea de bine dincolo de produsele și serviciile sale. Prin 10% Profit for Impact, compania direcționează 10% din profitul net anual către parteneriate și programe care susțin starea de bine a oamenilor și a planetei. Inițiativa este estimată să genereze contribuții de 300–400 de milioane de euro în următorul deceniu.
Rituals Cosmetics este o companie certificată B Corporation™, care își propune să genereze un impact pozitiv asupra stării de bine a oamenilor și a planetei în industria de beauty premium. Rituals se numără printre primele companii care au reunit într-un singur portofoliu produse pentru baie, corp și casă. De 26 de ani, brandul îi inspiră pe oameni să găsească mai mult echilibru în viețile lor aglomerate, oferind mai mult sens rutinelor de zi cu zi. Produsele Rituals sunt inspirate de tradiții străvechi care ne amintesc să găsim bucurie în momentele mici.
Fondat la Amsterdam în anul 2000, Rituals a devenit unul dintre liderii industriei și este prezent în peste 33 de țări, inclusiv în orașe precum Londra, Paris și Madrid. Brandul are peste 1.500 de boutique-uri proprii, 4.176 de shop-in-shop-uri și primul Mind Oasis din lume. Ca parte a obiectivelor sale de sustenabilitate, Rituals lucrează pentru ca formulele sale să conțină 90% ingrediente de origine naturală, iar ambalajele să fie reîncărcabile, reciclabile sau realizate din materiale reciclate.
În plus, Rituals își extinde impactul pozitiv dincolo de activitatea companiei, direcționând 10% din profitul net către inițiative și organizații care contribuie la starea de bine a oamenilor și a planetei. Contribuția este estimată la 300–400 de milioane de euro în următorii zece ani.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


