Business Antreprenori Companii Stiri

Românii vor ieși să ia masa în oraș, dar estimează că vor cheltui cu 10% mai puțin  

27 mai 2020 2 min

Românii vor ieși să ia masa în oraș, dar estimează că vor cheltui cu 10% mai puțin  

Reading Time: 2 minute

Românii declară că vor ieși în oraș pentru a mânca la restaurant odată cu ridicarea restricțiilor, iar principalul criteriu de alegere va fi experiența anterioară cu locul respectiv, arată un studiu exclusiv realizat de Hospitality Culture Institute și firma de cercetare de piață EXACT Business Solutions. Numărul de vizite preconizate este însă la jumătate, iar intenția de a cheltui scade cu cel puțin 10% în comparație cu anul 2019.

Potrivit studiului, tipul de restaurant preferat pentru a ieși în oraș după ridicarea stării de urgență este cel de tip standard (47%), cu mese, urmat de cel de tip fast-food (45%) și supermarketurile care au la vânzare mâncare caldă (35%).

“Industria de food service își va reveni în scurt timp dacă va ști să se reinventeze și să comunice cu comunitatea de fani în următoarea perioadă. Consumatorul nu mai este foarte deschis să încerce lucruri noi, îi este dor de cele care i-au lipsit în carantină, iar comportamentele din perioada de lockdown, cum ar fi creșterea serviciilor pentru delivery, nu au caracter de permanentizare,” declară reprezentanții Hospitality Culture Institute, primul institut independent de cercetare, training și consultanță din România care studiază piața și trendurile din HoReCa.

Pentru a se simți în siguranță, 78% dintre respondenții care intenționează să iasă în oraș au menționat faptul că restaurantele și cafenelele unde vor merge ar trebui să aibă o igienizare și dezinfectare programată a spațiilor, iar 77% au menționat că preferă o distanță mai mare între mese față de până acum.

De asemenea, măsurile sanitare obligatorii pentru angajați reprezintă o altă măsură de siguranță pentru că respondenții să se simtă confortabil, în timp de 69% dintre aceștia ar prefera ca locația să dispună de un spațiu deschis, cum ar fi o terasă.

Potrivit studiului Hospitality Culture Institute Hospitality Culture Institute, 64% dintre respondenții care intenționează să comande în perioada următoare de la delivery au menționat că vor comanda mâncare gătită la delivery/livrare la domiciliu/birou cel puțin o dată pe săptămână.

Cei care nu obișnuiesc să comande mâncare gătită de la delivery spun că nu au încredere cu privire la angajații firmei de delivery și angajații restaurantului care nu vor respecta măsurile sanitare obligatorii (mască, mănuși).

Foto: © Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: