Companii Finanțe Stiri

S-a prelungit înscrierea pentru finanțările nerambursabile de la UniCredit Bank

31 iul. 2020 2 min

S-a prelungit înscrierea pentru finanțările nerambursabile de la UniCredit Bank

Reading Time: 2 minute

UniCredit Bank și Asociația Brand Minds au prelungit termenul de înscriere pentru competiția Granturile AMC pentru digitalizarea afacerilor, până pe 14 august 2020, ora 18:00. Antreprenorii care își doresc să obțină o finanțare nerambursabilă pentru dezvoltarea unui proiect cu o componentă digitală pentru afacerea lor pot continua să aplice pe www.unicredit.ro/GranturiAMC.

Afacerile care au nevoie, spre exemplu, de un sistem de contabilitate automat, semnătură electronică, sistem de gestiune digital, un website nou, un magazin online sau de digitalizarea proceselor de producție, pot aplica prin formularul de înscriere disponibil pe website-ul competiției pentru a câștiga una dintre cele 7 finanțări nerambursabile acordate prin program:

  • Un grant în valoare de 8.000 de euro;
  • Două granturi în valoare de 5.000 de euro fiecare;
  • Patru granturi în valoare de 3.000 euro fiecare.

Odată închisă perioada de înscrieri, va urma o etapă de verificare și publicare a proiectelor valide, acestea din urmă intrând în etapa de vot din partea publicului între 31 august și 6 septembrie, până la ora 23:00, dar și o etapă de evaluare de către membrii juriului, în perioada 31 august – 8 septembrie 2020.

Câștigătorii  vor fi stabiliți în urma unui punctaj final care va fi format din 20% votul publicului și 80% evaluarea juriului. Proiectele câștigătoare vor fi anunțate la finalul etapei de evaluare, conform regulamentului oficial al competiției, disponibil aici.

Mai multe detalii și recomandări despre modul de aplicare și despre modul în care antreprenorii își pot pregăti proiectele pentru înscriere se pot regăsi pe website-ul competiției,  și în documentele suport disponibile aici.

Granturile AMC pentru digitalizarea afacerilor fac parte din Academia Minților Creative, un program de educație financiară și antreprenorială susținut de UniCredit Bank. Alături de Barometrul Minților Creative (prima cercetare din România asupra obstacolelor și perspectivelor antreprenorilor creativi), Miercurea Minților Creative (primul festival de shopping și socializare dedicat afacerilor creative), Ghidul 24/7 și Pachetul Creativ, acesta face parte din platforma UniCredit Bank de susţinere a micro-antreprenorilor din industrii creative din România.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: