Stiri Companii Finanțe

Plata ratelor de credit, disponibilă în rețeaua SelfPay

9 aug. 2019 < 1 min

Plata ratelor de credit, disponibilă în rețeaua SelfPay

Reading Time: < 1 minut

SelfPay, deținătorul celei mai mari rețele de stații de plată de tip self-service din România, lansează noi servicii prin parteneriate semnate cu patru dintre instituțiile financiare nebancare: BRD Finance, filiala de credite de consum a BRD-Groupe  Société Générale, Patria Credit IFN, Credius și Viaconto.

Clienţii IFN-urilor au acum posibilitatea să-și plătească ratele de credit la peste 4.200 de stații de plată SelfPay din toată țara.

În primele șapte luni ale anului curent, cele patru parteneriate au adus 28 de servicii noi lansate de SelfPay, repezentând o creștere cu 250% față de aceeași perioadă a anului trecut.

SelfPay ajunge la un total de 14 companii din industria serviciilor financiare cu care a semnat acorduri de parteneriat prin lansarea noilor servicii de plată a ratelor. Astfel, cel mai mare volum și număr de tanzacții zilnice pentru plata ratelor la credite se înregistează în intervalul 14- 18 al fiecăei luni. Volumul și numărul tranzacțiilor sunt, în medie, cu 300% mai mari decât media înregistrată la nivelul întregii zile.

Clienții instituțiilor nebancare în discuție pot accesa în rețeaua SelfPay, pe lângă ratele de credit, alte peste 120 de servicii de plată din sectoae diverse pecum: utilități, telecomunicații, bilete de acces la evenimente, bilete de călătorie, rovinietă sau divertisment.

Stațiile de plată SelfPay se regăsesc în rețelele de retail, în universități, centre comerciale, piețe, benzinării și sunt deschise zilnic, în intervalul orar stabilit de magazine.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: