Finanțe Stiri

Silicon Valley Bank a atras finanțări de aproape 270 mil. $ numai în 2023, din care 95 mil. $ cu două zile înainte colapsului

15 mart. 2023 2 min

Silicon Valley Bank a atras finanțări de aproape 270 mil. $ numai în 2023, din care 95 mil. $ cu două zile înainte colapsului

Reading Time: 2 minute

Silicon Valley Bank (SVB) a reușit să atragă finanțări de 268,5 milioane de dolari în cadrul a opt runde succesive în 2023, ultima având loc cu doar două zile înainte de colapsul băncii americane, se arată într-o analiză realizată de Blockchain Centre.

Printre companiile implicate în ultimele runde de finanțări ale SVB se numără companii de tehnologie ca Paytient, care a venit cu 7,5 milioane de dolari, și Socure, care a realizat ultima rundă de finanțare a băncii, în valoare de 95 de milioane de dolari pe 8 martie. Două zile mai târziu, SIlicon Valley Bank intra în incapacitate de plată, după retrageri masive ale depunătorilor. Alte entități implicate în rundele de finanțare din acest an au fost startup-uri și companii precum Arrcus, InfluxData, Nada, Miach Orthopaedics, Cloudian și Flux Power.

A fost nevoie de doar 44 de ore pentru ca banca preferată de antreprenorii din tehnologie, victimă a unei „panici bancare”, să fie forțată să-și închidă ghișeele, ceea ce a pus în alertă piețele financiare.

Silicon Valley Bank avea rezultate financiare de invidiat

Performanța financiară a SVB nu lăsa deloc să se întrevadă dezastrul din 10 martie. Veniturile băncii au crescut permanent din 2009, când înregistra venituri de doar 529 de milioane de dolari. Anul trecut, banca a avut venituri record de 7,4 miliarde de dolari, cu un miliard de dolari peste nivelul din 2021.

Silicon Valley Bank era foarte populară în rândul comunității tech din Silicon Valley fiindcă oferea servicii financiare gândite special pentru startup-uri și fonduri de investiții de risc.

Deși colapsul SVB s-a produs rapid, a fost, de fapt, rezultatul unui proces gradual declanșat în principal de investițiile masive făcute de bancă în titlurile de stat americane în perioada când ratele dobânzilor erau foarte scăzute.

Strategia a dat greș în momentul în care Rezerva Federală a început să crească rapid ratele dobânzii de referință pentru a stăvili inflația. Astfel, startup-urile nu mai puteau obține bani de la fondurile de investiții din cauza costului mare al împrumuturilor bancare, fiind nevoite să scoate bani din depozitele pe care le aveau la SVB, declanșând o spirală din care banca n-a mai putut ieși.

Greg Becker, CEO al Silicon Valley Bank, a vândut acțiuni în valoare de 3,6 milioane de dolari cu doar două săptămâni înainte ca banca să anunțe pierderile care au dus, în cele din urmă, la colaps. Acest lucru arată că, de fapt, criza începuse cu luni bune înainte, dar lucrurile au fost ținute „sub preș” până în ultimul moment.

Foto 271690638 © Julija Kozlova | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: