BizRemote by certSIGN Analize

Solicitările pentru zboruri cu private jet au crescut cu 30% față de anul trecut. Cât costă un zbor cu avionul privat

20 iul. 2022 3 min

Solicitările pentru zboruri cu private jet au crescut cu 30% față de anul trecut. Cât costă un zbor cu avionul privat

Reading Time: 3 minute

În contextul în care o cursă de linie din trei este afectată de anularea sau modificarea orarului de zbor, românii cu dare de mână decid să ocolească această situație și pleacă în vacanță cu avionul privat.

Solicitările pentru zboruri cu private jet sunt cu 30% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Nordis Travel, agenție tour-operatoare, specializată în vacanțe tip tailor made.

O astfel de călătorie pornește de la 13.000 de euro și poate ajunge până la 160.000 de euro pentru călătorii în afara Europei, în funcție de destinația aleasă.

Mykonos, Dalaman, Istanbul, Corfu, Atena, Salonic, Santorini sau Creta sunt destinațiile de vacanță favorite pentru românii care aleg să meargă în vacanță cu avionul privat.

Preferința pentru zboruri private jet a început să fie simțită puternic în România odată cu pandemia de Covid 19, atunci când turiștii cu bani și-au dorit să evite aglomerația din aeroporturi sau restricțiile impuse de companiile aeriene.

Solicitările au crescut substanțial în ultima vreme, când tot mai multe zboruri de linie sunt anulate sau li se modifică programul de zbor din cauza cererii mari de vacanțe și din cauza aeroporturilor, a companiilor de zbor și a operatorilor de la sol care nu mai au același număr de angajați de dinainte de pandemie și nu mai pot face față valului mare de solicitări.

Profilul turistului care alege să zboare cu avionul privat

Turiștii care aleg să zboare cu avionul privat se încadrează în categoria oamenilor cu venituri medii plus, care iau în ultimul moment decizia de a merge în vacanță.

Își doresc să evite aglomerațiile și cozile de pe aeroporturi și călătoresc împreună cu familia sau cu prietenii, de regulă în grupuri de 8 persoane. Sunt puși pe distracție și cheltuiesc în vacanță, în medie, peste 5.000 de euro de persoană.

„Primim tot mai multe solicitări pentru zboruri cu avionul privat. Cel mai des, turiștii care apelează la noi spun că vor să evite riscul ca zborul să le fie anulat. Totodată, ei vor să evite aglomerările din aeroporturi și să reducă, pe cât posibil, contactul cu persoane pe care nu le cunosc. Avem și situații în care ne sună seara că își doresc să plece a doua zi dimineață. E o provocare pentru noi, dar partea bună la acest tip de zbor e că o astfel de solicitare chiar e posibil de rezolvat cu promptitudine, de la primirea solicitării, în 30 de minute trimitem și oferta.”

Andreea Voicu, Sales Manager Nordis Travel

Cele mai căutate avioane private

Cele mai căutate, spune Andreea Voicu de la Nordis Travel, sunt avioanele Mid Size Jet, care au între 6 și 9 locuri și o autonomie de zbor de peste 4 ore. Avioanele Light Size Jet, cu 4-6 locuri și o autonomie de zbor de până la 3 ore sunt de asemenea foarte căutate.

Pe locul al treilea în preferințele turiștilor români se situează avioanele Heavy Jets, care pot transporta 12 persoane cu autonomie de zbor non stop de aproximativ 7.000 de mile, cu o viteză de 420-500 mile pe oră.

Avantajele zborului cu avion privat

Pe lângă predictibilitatea zborului și evitarea surprizelor neplăcute cauzate de anularea zborului, rezervările pentru un zbor private jet sunt rapide, astfel încât avionul privat poate fi la dispoziția turistului în doar câteva ore de la comandă.

În timp ce companiile aeriene comerciale sunt restricționate pe anumite aeroporturi, avioanele private pot ateriza pe orice aeroport de mici sau mari dimensiuni, ceea ce înseamnă timp câștigat.

Zborurile private jet folosesc terminale executive (FBO) cu saloane private, neaglomerate, iar pasagerii nu mai trebuie să aștepte la cozi pentru procedurile de îmbarcare. De asemenea, se evită riscul pierderii sau deteriorării bagajelor, pentru că manipularea lor nu mai implică un procedeu atât de complex cât la zborurile de linie – bagajele sunt înmânate direct personalului de la bordul aeronavei de către un lucrător de la aeroport.

În plus, turiștii decid cine le sunt parteneri de zbor: familia, grupul de prieteni sau de colegi. Astfel pasagerii se pot bucura de intimitate și evită să călătorească alături de persoane necunoscute. Nu în ultimul rând, zborurile cu avionul privat le oferă clienților și posibilitatea de a-și crea propriul meniu.

Foto 51906184 © Tom Kuest | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: