Stiri

STUDIU: De ce și-ar schimba românii jobul?

3 oct. 2025 3 min

STUDIU: De ce și-ar schimba românii jobul?

Reading Time: 3 minute

Peste jumătate dintre români se gândesc să își schimbe locul de muncă, chiar dacă nu au un plan concret. Un studiu recent, realizat de CareerShift, arată că printre motivele pentru care aleg să își părăsească actualul loc de muncă, se numără salariul, un management empatic, program flexibil și muncă remote 100%.

62% dintre angajații români se gândesc să își schimbe jobul, însă majoritatea nu au un plan concret, în timp ce 18% declară că știu ce pași vor urma, arată „Romanians@Work 2025”, un studiu realizat de CareerShift

Doar 12% dintre respondenți afirmă că avansează cu o direcție clară în carieră. Restul navighează într-o zonă gri de adaptare (22%) sau reinventare (24%), ceea ce indică o generație de angajați aflată în căutarea direcției profesionale într-un peisaj în schimbare.

„Romanians@Work 2025 este o radiografie complexă a pieței muncii din România, ajunsă la a doua ediție după cea din 2022. Studiul mai arată că 31% dintre manageri nu discută niciodată cu angajații despre viitorul lor profesional, iar 73% dintre companii nu au sau nu comunică transparent programe clare de dezvoltare a carierei. Acesta este un semnal de alarmă pentru modul în care organizațiile răspund la preocupările oamenilor”

Mihai Zânt, Executive Coach și cofondator CareerShift HUB.

Revoluția valorilor: respectul bate banii

Angajații români pun respectul și echilibrul emoțional înaintea banilor, un semnal al schimbării de paradigmă în relațiile de muncă. 42% declară că nu și-ar compromite niciodată respectul și demnitatea, chiar dacă ar primi avantaje financiare, în timp ce  43% plasează stabilitatea emoțională și psihică înaintea compensației.

Totodată, 62% dintre angajați ar pleca pentru același salariu dacă ar primi un management empatic (27,6%), program flexibil (17,9%) sau muncă 100% remote (16,3%).

Burnoutul ia amploare

„Romanians@Work 2025” conține mai multe date despre perspectiva asupra sănătății mintale la locul de muncă. Astfel, 52,8% dintre angajați trăiesc zilnic cu un nivel ridicat de stres, în creștere de la 32% în 2022, ceea ce indică o escaladare a presiunii profesionale.

Din cauza stresului constant în multe locuri de muncă, peste 25% dintre angajații care ar avea nevoie de concediu medical aleg să nu îl solicite. 32% identifică burnoutul ca motiv principal pentru care ar părăsi locul de muncă.

Sănătos sau toxic?

Raportul CareerShift HUB arată că 27,2% dintre angajați sunt nemulțumiți de compania la care lucrează. Doar 19% dintre angajați și-ar recomanda compania celui mai bun prieten fără rezerve, iar 35% nu se simt ascultați când încearcă să discute despre carieră.

În plus, angajații români au devenit extrem de sensibili la atmosfera relațională din organizații. 73% evită angajatorii cu o cultură toxică, o cifră care depășește cu mult procentul celor care au inclus în topul semnalelor de alarmă preocupările legate de salariu (28%).

36% ar părăsi compania din cauza posibilităților limitate de evoluție, iar 35% identifică lipsa sensului ca motiv de plecare. Aceste procente confirmă că românii nu mai acceptă relații pur tranzacționale cu angajatorii și cer o experiență profesională holistică.

Carieră cu AI sau fără?

Angajații români manifestă optimism tehnologic temperat de anxietatea pregătirii, Angajații români nu sunt speriați de impactul inteligenței artificiale, însă vor să aibă posibilitatea de o pregătire adecvată. 53% văd AI-ul ca o oportunitate, în timp ce doar 1% îl consideră o amenințare directă. Teama nu vine din tehnologie, ci din eșecul leadershipului, având în vedere că 38% dintre angajați resimt îngrijorare că nu vor fi instruiți adecvat cu privire la inteligența artificială.

„În studiul CareerShift din 2022, inteligența artificială nu figura printre preocupările principale, munca remote și echilibrul viață-muncă dominau atenția angajaților. În acest an, AI-ul intră în prim-plan, dar nu ca un bau-bau tehnologic, ci ca simbol al rupturii dintre schimbarea rapidă și adaptarea lentă a sistemelor interne. Această dublă polarizare – între entuziasm și teamă – arată că succesul tranziției către un mediu de lucru augmentat de AI depinde fundamental de lideri”

Viorel Bucur, Corporate Coach specializat în Științe Comportamentale și cofondator CareerShift HUB.

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com

Articole pe aceeași temă: