Lifestyle Creativitate Stiri

Cea de-a patra ediție a Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge este la start

30 mart. 2022 3 min

Cea de-a patra ediție a Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge este la start

Reading Time: 3 minute

Tommy Hilfiger anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a patra ediție a Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge.

Programul global reflectă viziunea lui Tommy Hilfiger despre sustenabilitate  care înseamnă că Nimic nu se pierde și toată lumea este inclusă (Waste Nothing and Welcome All), amplificând și susținând noi voci în lumea antreprenoriatului social care modelează inovații importante pentru a crea un viitor mai incluziv al modei.

În conformitate cu angajamentele lui Tommy Hilfiger față de incluziune, diversitate și recunoașterea decalajului în echitate și șanse egale, persoanele din comunități subreprezentate istoric, inclusiv indigenii, oamenii de culoare (BIPOC), persoanele cu dizabilități și femeile, sunt încurajați cu tărie să aplice anul acesta. Cererile pot fi depuse până la 29 aprilie 2022, accesând următorul link.

Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge își propune să reunească antreprenori din toate categoriile sociale, investind cunoștințe și resurse pentru a debloca puterea unică a inovațiilor lor. În calitate de antreprenor, mi-am dorit întotdeauna să construiesc un brand global de lifestyle care să facă pe fiecare să se simtă inclus – o filozofie care continuă să fie vie prin acest Challenge. Cred cu adevărat că împreună ne putem îndrepta spre un viitor care să implice o schimbare semnificativă și de lungă durată,” a spus Tommy Hilfiger.

Premiile acordate câștigătorilor pentru a-și dezvolta ideea lor de afaceri sunt:

  • Suma de 200.000 EUR împărțită între doi câștigători
  • Premiu suplimentar de 15.000 EUR pentru „Votul favorit al publicului”
  • Un mentorat de un an cu experții globali interni Tommy Hilfiger
  • Un an de mentorat și curs INSEAD

Tommy Hilfiger invită fanii brand-ului să participe la prima fază a Challenge-ului în calitate de Digital Judges. Aceștia vor ajuta brand-ul să restrângă toate aplicațiile în Top 50. Cei interesați sunt invitați să aplice până pe 20 aprilie 2022 aici.

Primii 50 de candidați vor fi apoi restrânși la șase finaliști printr-o procedură internă. Fiecare finalist va fi invitat să-și dezvolte în continuare planul de business cu sprijinul dedicat din partea Tommy Hilfiger și al experților externi înainte de evenimentul final.

Învățând de la un pitch coach profesionist, fiecare finalist își va prezenta conceptul în fața juriului și a unui public special la evenimentul global final Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge care va avea loc la începutul anului 2023.

Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge susține inclusivitatea în modă

La Tommy Hilfiger, ne dorim să lucrăm alături de comunități pentru a stimula inovația, incluziunea și diversitatea, generând astfel schimbări de lungă durată”, a declarat Martijn Hagman, CEO, Tommy Hilfiger Global și PVH Europe. „Pe măsură ce începem cea de-a patra Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge, așteptăm cu nerăbdare să vedem ce idei ies la lumină care vor sprijini comunitățile și vor ajuta la modelarea viitorului modei.”

De la înființarea sa în 2018, Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge a acordat 550.000 EUR pentru a sprijini antreprenorii globali să aducă la viață ideile lor inovatoare, astfel încât să poată face schimbări reale în comunitățile lor.

Câștigătorii celei de-a treia ediții includ Lalaland, o platformă din Țările de Jos care folosește inteligența artificială pentru a genera modele sintetice personalizate și incluzive de diferite etnii și UZURI K&Y, o marcă de încălțăminte ecologică din Ruanda, care folosește anvelope auto reciclate din Africa subsahariană și angajează tineri locali.

Clothes to Good, o întreprindere socială din Africa de Sud care creează oportunități de micro-afaceri și locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități prin reciclarea textilelor, a primit premiul Votul favorit al publicului.

Mai multe informații despre călătoria de sustenabilitate a lui Tommy Hilfiger, care urmărește strategia PVH Forward Fashion pot fi găsite aici.

Despre Tommy Hilfiger

Cu un portofoliu de brand ce include TOMMY HILFIGER și TOMMY JEANS, Tommy Hilfiger este unul dintre cele mai recunoscute grupuri de designer de lifestyle premium din lume. Obiectivul său este proiectarea și comercializarea de îmbrăcăminte și îmbrăcăminte sport de înaltă calitate pentru bărbați, articole de îmbrăcăminte și îmbrăcăminte sport pentru femei, îmbrăcăminte pentru copii, colecții de denim, lenjerie (inclusiv halate, pijamale și îmbrăcăminte de casă), încălțăminte și accesorii.

Prin intermediul unor parteneri licențiați, Tommy Hilfiger oferă produse de lifestyle precum ochelari, ceasuri, parfumuri, costume de baie, șosete, mici articole din piele, articole de uz casnic și genți de voiaj. Linia de produse TOMMY JEANS constă în îmbrăcăminte din denim și încălțăminte pentru bărbați și femei. Colecția este completată de o varietate mare de genți, accesorii și parfumuri.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: