Transelectrica pornește retehnologizarea și digitalizarea stației de transformare din Alba Iulia
Reading Time: 3 minuteMiercuri a avut loc întâlnirea de deschidere a proiectului, cu participarea conducerii și echipei Transelectrica, a Asocierii Vodafone România – Electromontaj SA și a reprezentanților furnizorilor și subcontractorilor, dupã semnarea contractului de proiectare și execuție.
Valoarea contractului este de 476.070.238,69 lei fãrã TVA, aproximativ 90,44 milioane de euro. Proiectul beneficiazã de o finanțare nerambursabilã de 228.474.337,86 lei din Fondul pentru Modernizare, iar durata contractului de proiectare și execuție este de 44 de luni, cu finalizare prevãzutã în mai 2030.
Retehnologizarea Stației Alba Iulia depãșește miza unei retehnologizãri clasice de stație electricã. Proiectul este conceput ca un pilot pentru dezvoltarea unui model integrat de stație digitalã în Rețeaua Electricã de Transport, în care infrastructura energeticã este conectatã cu infrastructura digitalã, comunicațiile, datele, securitatea ciberneticã și instrumentele de monitorizare și analizã a stãrii activelor.
Ștefãnițã MUNTEANU, CEO CNTEE Transelectrica SA: „Despre proiectul Alba Iulia am auzit foarte des aceste cinci cuvinte: «Nu se poate face niciodatã». Tocmai asta ne-a ambiționat, atât pe mine, cât mai ales pe colegii mei care l-au conceput. Astãzi suntem martorii primei dovezi cã se poate face. Abia acum începe. Urmeazã 44 de luni de muncã și dovezi cã se poate.
Proiectul de retehnologizare a stației Alba Iulia în concept digital înseamnã trecerea de la modernizarea echipamentelor la transformarea modului în care înțelegem și gestionãm Rețeaua Electricã de Transport. Construim un model de stație digitalã, sigurã, eficientã și bazatã pe date, în care tehnologia și experiența oamenilor susțin decizii mai bune pe întreg ciclul de viațã al activelor. Miza proiectului este ca ceea ce învãțãm în proiectul Alba Iulia sã poatã deveni o referințã pentru transformarea întregii rețele. Ne aflãm în fața unui moment-cheie în care avem oportunitatea sã transformãm sistemul și mai ales sã dovedim cã se poate. Scopul final este o Rețea Electricã de Transport mai sigurã, mai reziliențã și mai inteligentã, construitã prin tehnologie, protejatã prin securitate ciberneticã, administratã prin date și pusã în valoare prin oameni”.
Conceptele dezvoltate și implementate în proiectul Alba Iulia reunesc într-un singur ecosistem stația electricã digitalã și sistemele moderne de automatizare și monitorizare; o infrastructurã de telecomunicații și cloud privat; GIS (Sistemul de Informatii Geospațiale) și date satelitare; Digital Twin și realitate augmentatã; Centrul de Sãnãtate a Activelor și soluții pentru monitorizarea si determinarea condiției tehnice; securitate ciberneticã integratã; producție fotovoltaicã și soluții de e-mobility; precum și o platformã de învãțare pentru formarea și validarea cunoștințelor. Obiectivul este ca aceste componente sã funcționeze integrat, nu ca soluții tehnologice independente.
Datele generate de echipamente și sisteme vor fi contextualizate și analizate pentru a oferi o imagine mai bunã asupra stãrii activelor și pentru a fundamenta deciziile de exploatare, mentenanțã și investiții. Astfel, tehnologia completeazã experiența specialiștilor și o transformã în cunoaștere structuratã, accesibilã și transferabilã.
Arhitectura proiectului depãșește perimetrul Stației Alba Iulia. În funcție de componente și interfețe, proiectul implicã elemente IT&C in 21 de stații ale Rețelei Electrice de Transport, douã amplasamente Hidroelectrica, patru stații DEER și cinci sedii sau centre aparținând Transelectrica, conectând infrastructura energeticã cu sisteme de comunicații, date și analizã și cu structurile operaționale ale Transelectrica.
Laboratorul Digital: testãm și validãm înainte de extindere
O componentã distinctivã a proiectului este Laboratorul Digital dezvoltat cu implicarea Universitãții Naționale de Științã și Tehnologie POLITEHNICA București. Laboratorul va crea o punte între exploatarea realã a rețelei, cercetarea universitarã, industrie și furnizorii de tehnologie și va permite testarea și validarea echipamentelor, arhitecturilor digitale, interoperabilitãții, sistemelor de monitorizare și soluțiilor de securitate ciberneticã înainte de utilizarea lor în infrastructura criticã.
Împreunã cu platforma de învãțare, laboratorul va susține formarea specialiștilor, simularea scenariilor de operare și mentenanțã, transferul de know-how și dezvoltarea unor proceduri, configurații și modele care vor putea fi valorificate în proiecte viitoare. Astfel, învãțarea și validarea devin parte integrantã din implementare, nu activitãți separate de aceasta.
Un proiect construit prin colaborare
Implementarea aduce împreunã echipa Transelectrica, Asocierea Vodafone România – Electromontaj SA și un ecosistem de furnizori și integratori, alãturi de POLITEHNICA București în componenta academicã și de laborator. Complexitatea proiectului presupune coordonarea permanentã a interfețelor dintre sistemele specifice din energie, telecomunicații, IT&C, securitate ciberneticã, automatizare, date și construcții.
În etapa imediat urmãtoare, echipele vor consolida proiectarea, programul integrat de implementare, interfețele tehnice, fabricarea echipamentelor, planificarea testelor și condițiile necesare începerii etapelor de execuție conform graficului contractual. Guvernanța proiectului urmãrește delimitarea clarã a responsabilitãților, luarea deciziilor la timp și administrarea controlatã a riscurilor și schimbãrilor.
Prin proiectul pilot DigiTEL Alba Iulia, Transelectrica urmãrește nu doar finalizarea unei investiții complexe, ci și transformarea experienței de implementare în capabilitãți operaționale: tehnologii validate, date în care specialiștii pot avea încredere, competențe consolidate și modele reutilizabile.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


