Management Opinii

Trei tendințe pentru un start puternic în afaceri, în această toamnă

11 sept. 2020 4 min

Trei tendințe pentru un start puternic în afaceri, în această toamnă

Reading Time: 4 minute

Îmi place să spun că afacerile sunt ca un motor puternic. Dacă le alimentezi cu acel combustibil potrivit pentru ele, te bucuri de viteză maximă. Iată care sunt principalele 3 concluzii la care am ajuns, conducând și dezvoltând filiale ale companiei Makita, în diverse piețe din Europa, pentru a te inspira să alegi combustibilul optim pentru organizația ta, în această toamnă.

De Kazunari Yoshizaki

  1. Modul de viață devine eco

Contextul oferit de 2020 ne cere să alegem un stil de viață eco pentru că devine o necesitate să facem acest lucru, nu pentru că „sună bine” sau e la modă. Consumatorii și companiile par să fie de acord în această privință; comportamentul clienților relevă un interes în creștere față de soluțiile ecologice iar organizațiile trebuie să vină în întâmpinarea lor, motivate de un argument puternic: resursele planetei noastre ne cer să facem acest lucru.

Vă propun să ne uităm la cum s-au întâmplat lucrurile în cazul nostru. După 10 ani de design și testare pentru a se asigura că livrează un produs de calitate, Makita a lansat prima sa mașină pe bază de acumulatori, în 1978. A fost un moment decisiv pentru viitorul industriei noastre, pentru modul în care ne îngrijim grădinile și condițiile în care pot fi desfășurate lucrările de construcții. Datorită investițiilor semnificative în cercetare și dezvoltare, au fost create ulterior mașini mai puternice, cu o capacitate de funcționare prelungită, timpul de încărcare a fost scurtat și a crescut durata de viață a utilajelor. În 1987, gama noastră de produse cu acumulatori conținea doar câteva modele. Acum, aceasta include peste 320 de produse și crește rapid. Acești mai mult de 30 de ani nu au fost ușori: o bună perioadă de timp, eforturile noastre au fost dedicate educării consumatorilor. Acum, pe măsură ce fiecare dintre noi devine conștient de contribuția pe care o are la calitatea viitorului omenirii, soluțiile noastre sunt îmbrățișate într-un ritm rapid.

Să iau drept exemplu unul dintre produsele noastre etalon pentru gama mașinilor cu acumulatori dedicate spațiilor exterioare, agriculturii și construcțiilor: roaba cu acumulatori. Cu doar câțiva ani în urmă, componenta ecologică oferită de caracteristicile ei nu se afla în topul criteriilor avute de clienți în alegerea sa. Acum remarcăm că, atunci când cumpărătorii aud de zero emisii, zero impact asupra mediului și asupra sănătății operatorului atunci când li se prezintă cel mai nou model din gamă, roaba cu acumulatori DCU180, aceste beneficii fac diferența în decizia lor de achiziție.

Această schimbare a generat încă una, foarte importantă pentru dezvoltarea pieței și pentru tendințele industriei: produsele au făcut trecerea de la o categorie de lux, la una de larg consum, accesibilă. Eco nu mai reprezintă o alternativă de nișă, ci un concept de masă. Care sunt principalele consecințe ale acestui lucru? Atunci când produsele din această categorie  sunt la fel de disponibile, accesibile și eficiente precum opțiunile lor “tradiționale”, nu poți să nu optezi pentru ele. Chiar aș putea spune că devine o datorie plină de sens.

  1. Accent pe comunitate și viziune

Pe o hartă globală a afacerilor, Japonia se distinge prin longevitatea companiilor. Potrivit lui Hirotaka Takeuchi, profesor la Harvard Business School, 40% din companiile cu o vechime de peste 300 de ani provin din această țară, în ciuda cutremurelor, a fenomenelor tsunami sau a pandemiilor.

Ce lecție ne oferă aceste organizații care nu doar că au supraviețuit, ci s-au dezvoltat, pentru a deveni o voce în mediul  de afaceri internațional, prin soluții de prim rang și inovații de ultimă generație? Atât cercetările, cât și observațiile mele personale conduc către același răspuns: dedicarea lor de a acorda prioritate nevoilor angajaților și ale comunității, dorința de a se pune în slujba binelui comun, având permanent, drept busolă, valorile lor. Perioadele dificile, marcate de schimbări le oferă liderilor oportunitatea de a empatiza mai mult ca niciodată cu angajații lor, cu membrii mai puțin norocoși ai comunității și de a acționa cu inspirație și determinare, pentru a crea viitorul așa cum și-l imaginează.

Așa cum putem observa cu toții, există tendința de a ne stabili obiective pe termen scurt, în aceste vremuri impredictibile. Da, nu putem face simulări de business foarte riguroase; cu toate acestea, există un lucru mai puternic și mai plin de substanță pe care îl putem face: să ne imaginăm lumea în care ne dorim să trăiască generațiile viitoare, peste 100, chiar 200 de ani și apoi să o “descifrăm” în pași concreți pe care îi putem face în fiecare an, pentru a ne apropia de ea.

  1. Abordarea Kaizen ca mod de a gândi în afaceri

Kaizen este cel mai puternic instrument de management al schimbării pe care îl cunosc. Înseamnă “schimbare pentru mai bine” (kai – schimbare și zen – pentru mai bine). Dacă ar fi să aplici un singur lucru din el, dincolo de procesul specific de implementare a unei culturi Kaizen (care poate fi o inițiativă complexă), alege modul de gândire, care presupune să provoci statu-quoul. Concentrează-te pe crearea unei structuri în care fiecare angajat să aibă libertatea de a face îmbunătățiri imediate, ușor de implementat, în aria lor de activitate și în procesele în care este implicat, fără a fi nevoie să obțină aprobarea cuiva pentru asta. Observă efectele acestui demers.

Filozofia acestei abordări are la bază teoria că mereu este loc de îmbunătățit, pentru noi posibilități și oportunități. Ea îi încurajează pe oameni să facă loc în activitatea lor, în mod firesc, pentru încrederea că se pot ridica la nivelul provocărilor care apar în mediul de afaceri, prin abilitatea de a se adapta și de a găsi soluții. Kaizen stimulează inovația, creativitatea, managementul schimbării, reziliența, într-un mod sustenabil, ușor de asimilat.

Kazunari Yoshizaki este CEO Makita Eastern Europe

Articol.Revista.Biz
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: