Trendyol s-a alăturat Angajamentului UE pentru protecția consumatorilor în mediul online
Reading Time: 2 minuteTrendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, anunță semnarea Angajamentului Uniunii Europene pentru Protecția Consumatorilor, un cadru de măsuri voluntare menite să consolideze siguranța produselor și drepturile digitale ale consumatorilor în întregul spațiu UE.
Angajamentul include două componente majore. Prima este Product Safety Pledge+, un cadru extins ce acoperă 20 de domenii-cheie în care semnatarii se angajează voluntar să ia măsuri specifice privind siguranța produselor nealimentare disponibile pe platformele lor. Cea de-a doua, Digital Consumer Rights Commitments, reunește inițiative menite să crească transparența recenziilor și a marketingului prin influenceri, valorificând potențialul platformelor online de a facilita exercitarea anumitor drepturi ale consumatorilor din UE și educarea comercianților activi pe marketplace. Odată cu adeziunea la Angajamentul UE pentru Protecția Consumatorilor, Trendyol își consolidează eforturile de menținere a unor măsuri solide, care să asigure acțiuni prompte și eficiente în conformitate cu domeniile acoperite de ambele arii de responsabilitate.
„În calitate de platformă de e-commerce de top, cu o prezență în continuă creștere în Europa și pe plan internațional, ne angajăm să oferim o experiență de cumpărături sigură și de încredere pentru milioane de clienți, prin măsurile solide pe care le avem deja active. Aderarea la acest angajament reafirmă viziunea noastră pe termen lung privind protecția consumatorilor și siguranța produselor. Vizăm o colaborare strânsă cu Comisia Europeană și alți parteneri relevanți pentru a ridica standardele în materie de protecție a consumatorilor și siguranță a produselor la nivel european”, a declarat Erdem Inan, CEO Trendyol Group.
Prin această inițiativă, Trendyol își reflectă angajamentul de a respecta standardele de siguranță a produselor și drepturile consumatorilor în întreaga sa prezență europeană, care acoperă 27 de țări, inclusiv piețele cu operațiuni dedicate, precum Germania și țările din Europa Centrală și de Est. Totodată, compania își arată deschiderea de a colabora cu autoritățile și partenerii din industrie pentru a promova un mediu digital sigur și de încredere.
Angajamentul a fost semnat de Kutay Konakcı, Head of Growth în cadrul Trendyol, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate în prezența Comisarului European pentru Democrație, Justiție, Statul de Drept și Protecția Consumatorilor, Michael McGrath, în timpul Summitului European al Consumatorilor 2025, de la Bruxelles.
Trendyol a fost fondat la Istanbul în 2010 și între timp a devenit primul decacorn din Turcia și una dintre cele mai importante platforme de comerț electronic din lume. Marketplace-ul conectează peste 250.000 de comercianți și branduri cu mai bine de 40 de milioane de clienți prin intermediul aplicațiilor dedicate în limbile locale din Turcia, Germania, Azerbaidjan, statele din Golf și, recent, din România, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Grecia.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz