BizRemote by certSIGN Stiri

Un an de pandemie: românii economisesc mai mult

18 feb. 2021 2 min

Un an de pandemie: românii economisesc mai mult

Reading Time: 2 minute

Numărul românilor care pot pune bani deoparte a crescut la 23,5%, cu aproape nouă procente mai mult decât la începutul anului trecut.

În această perioadă, marcată de probleme sanitare, dar și economice, românii economisesc mai mult și sunt preocupați de pierderea locului de muncă, relevă studiul „Provocările financiare ale românilor”, realizat de Raiffeisen Bank ca parte a programului de educație financiară Money Bistro.

La un an de la primul studiu realizat pe tema provocărilor financiare ale românilor, numărul persoanelor care reușesc să economisească de la o lună la alta a crescut de la 16% la 24%, în timp ce procentul din populație care reușește să acopere strictul necesar traiului se menține relativ similar (aproape jumătate din populație). Pe de altă parte, un număr semnificativ dintre români pare să își fi îmbunătățit situația financiară, procentul din populație care nu face față cheltuielilor zilnice scăzând de la 35% la 24%. Această evoluție se datorează în mare parte scăderii cheltuielilor zilnice în perioada carantinei, dar și a celor cu călătoriile.

Numărul persoanelor care se tem de pierderea locului de muncă s-a dublat, de la 11% cât era la începutul anului 2020, la 28% în 2021 și este menționată în topul situațiilor care pun în dificultate bugetul personal, alături de cheltuielile neprevăzute. Incertitudinea economică provocată de pandemie a făcut ca jumătate dintre români să aibă  o abordare mai precaută față de cheltuielile care nu erau necesare, 1 din 3 români a ales să își planifice bugetul lunar, iar 1 din 5 români a economisit  mai mult. 9% dintre respondenti au declarat ca  au hotarat să se înscrie la cursuri de educație financiară. 

În acest contex social și economic, deloc simplu și previzibil, platforma online de educație financiară Money Bistro, proiect al Raiffeisen Bank, revine într-un format nou, menit să ofere soluții pentru principalele nevoi financiare și să-i sprijine pe români să-și îmbunătățească sănătatea financiară. Intrând pe website-ul www.moneybistro.ro, cititorii vor descoperi conținut relevant pentru propriile obiective financiare, fie că e vorba despre primii pași în a-și planifica bugetul, idei despre cum să economisească sau posibilități de a investi. Pe lângă articole informative și infografii, site-ul include și cel mai recent sezon al serialului Money Bistro, o serie de 7 episoade, care urmărește dilemele financiare ale unei familii. Până în prezent, cel de-al doilea sezon al serialului Money Bistro a avut peste 7 milioane de vizionări în online, dintre care 1.4 milioane de persoane au urmărit în întregime episoadele acestuia. În plus, de la lansarea programului, aproape 130.000 de vizitatori au descoperit articolele și pastilele financiare  pe www.moneybistro.ro.


„Programul de educație financiară Money Bistro a fost lansat în 2019 și urmărește să răspundă întrebărilor și problemelor românilor legate de starea lor financiară și gestionarea bugetului lună de lună, pornind de la nevoile fiecaruia. Am început prin a explica într-un limbaj simplu și prietenos principalele definiții și concepte financiare, iar ulterior le-am pus în practică într-un serial video care urmărește viața unei familii din Romania și provocările ei financiare. În acest an, vom continua să oferim românilor un spațiu unde să aibă informații de încredere, utile și ușor de înțeles despre cum să-și gestioneze sau să-și crească veniturile și să ia decizii financiare corecte”, a spus Corina Vasile, director de Comunicare și Relații Publice la Raiffeisen Bank.

Foto: © Flynt | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: