19 apr. 2018 5 min

Un calif la mall

Reading Time: 5 minute

Radu Tanase Calif 1A cucerit Bucureștiul prin restaurantele Calif, a schimbat regulile pe zona mâncării sănătoase prin conceptul Condimental, iar acum se extinde în București și în țară prin locații deschise în mall-uri. Radu Tănase, cofondator Calif, spune că mai are și alte surprize în meniu.

Când stai de vorbă cu Radu Tănase, este imposibil să nu te molipsești de entuziasmul și optimismul cu care vorbește despre businessul său și despre felul în care se poate inova și îmbunătăți continuu pe piața restau­rantelor cu servire rapidă. După restaurantele Calif deschise în spații stradale și noul concept Condimental, care pune accentul pe mâncare sănătoasă, Radu Tănase și echipa lui au trecut la următorul pas: restaurante Calif în mall-uri, pentru care au dezvoltat nu doar un design adaptat, ci și noutăți importante la nivel de meniu.

Intrați într-o nouă etapă de dezvoltare a businessului, prin deschiderea de restaurante în mall-uri. Ce v-a determinat să faceți acest pas?

Ne considerăm un brand puternic, viu și, de ce nu, mutabil. Am pornit cu o analiză a propriei organizații, a produselor pe care le oferim și am ajuns la concluzia că e nevoie de dezvoltare, piața ne cere să ne dezvoltăm. Pe o piață în plin avânt cum e cea a restaurantelor cu servire rapidă, trebuie să accepți noi provocări și să te întâlnești mereu cu așteptările consumatorilor – ideal să le și depășești.

Ce diferă la un restaurant când locația se află într-un mall, nu la stradă?

Diferența din punctul meu de vedere este că într-un mall ești sub o aripă protectoare care cumva îți asigură o minimă supraviețuire. Stradal ești cumva într-o junglă în care trebuie să te miști continuu, să te faci remarcat pentru a supraviețui. Așadar, noi am început stradal, ne-am împrietenit cu cartierul, am creat locații de referință și asta ne-a ajutat mult. Trecerea la dechiderea de locații în centre comerciale va fi una firească, având în vedere că știm cine suntem, dar mai ales știm unde vrem să ajungem: cât mai aproape de oamenii care s-au atașat de brand și care ne apreciază produsele.

Care este conceptul noilor restaurante?

Conceptul este unul minimalist, tineresc, high-tech, vibrant… într‑un cuvânt sau mai bine spus într-o singură litera este „Z” (generația). Meniul este unul curat, inspirat din produsele consacrate, dar și cu noutăți care vor deschide noi oportunități de exploatare.

Cum ați creat și dezvoltat noul concept?

Bineînțeles că ideile vin din interiorul echipei, dar întotdeauna apelăm la experți când dorim să le dăm formă sau să le șlefuim. Testăm și abia apoi lansăm. Lucrăm cu mai multe echipe de brand din Cluj (Beniamin Pop – brand arhitect, Cosmin Todor – arhitectură și design interior), dar și cu alți parteneri.

Care este investiția într-un astfel de spațiu?

În acest moment nu pot să comunic o sumă exactă, deoarece la început apar costuri neprevăzute, se depășesc prognozele. Conceptele de tip pilot sunt cumva mai scumpe, abia de la a doua sau a treia unitate poți creiona un buget mai clar. Să nu uităm că un aspect important îl are și suprafața spațiului unde vei dori să deschizi o astfel de unitate. Ca idee, pot oferi o estimare între 600 și 800 de euro cost pe metru pătrat.

Ce planuri de dezvoltare aveți cu acest nou concept, câte restaurante veți deschide în mall-uri, în ce orașe?

Planurile sunt îndrăznețe și, spunem noi, realizabile. Ne cunoașteți și știți că în momentul în care ne propunem ceva – mai ales că iubim ceea ce facem –, cu siguranță ducem la bun sfârșit. Vom începe cu Auchan Titan, apoi Mega Mall, Auchan Drumul Taberei, după care urmează extinderea în afara Bucureștiului: Ploiești, Brașov și Cluj.

kebun condimentalVizați alt tip de clienți pentru noul concept? Există diferențe față de cli­enții actuali ai Calif și Condimental?

Nu cred că putem spune „alt tip”, ci mai bine „un alt segment de vârstă” – unul foarte tânăr. Calif rămâne un brand prietenos, jucăuș și cei care ne‑au îndrăgit pentru aceste aspecte vor fi alături de noi în continuare. Între Calif și Condimental există diferențe cum ar fi cele de design, dar și de meniu, unde Calif va veni cu cel puțin două produse noi inedite. Tot la meniu sunt însă și câteva similitudini: Dil kebab va rămâne listat în meniul ambelor unități. Diferența va fi aceea că la Calif va fi pregătit în continuare cu cartofi și legume prăjite și încălzit la deja consacratul grill, pe când în Condimental aceiași cartofi vor fi copți, la fel și legumele. La Condimental, produsele de tip Dil kebab vor fi încălzite în cuptoare de ultimă generație.

Ce așteptări aveți de la noile restaurante în termeni de număr de clienți, venituri, pondere în businessul Calif?

Avem așteptări mari, ca de altfel orice alt brand respectabil din domeniu. Știm însă că, pentru a ajunge acolo, trebuie să muncim foarte mult, dar acesta nu a fost niciodată un motiv să ne speriem. Am pornit pe acest drum, mergem înainte și ne ajustăm permanent strategia pentru a răspunde nevoilor pieței. Ca număr de clienți, este dificil să oferim o estimare în acest moment, dar ne așteptăm la surprize interesante. Cu siguranță în materie de venituri și pondere, Calif va fi principalul pilon de susținere al întregii companii, mai ales dacă luăm în considerare planurile de extindere la nivel național.

Cum ați încheiat anul 2017 și ce estimări aveți pentru 2018?

2017 a fost un an greu, cu multe provocări, cu investiții semnificative în conceptul Condimental, dar și în Centrul de Producție. Cifrele sunt publice, dar noi nu ne-am cramponat niciodată de cifre, am avut în minte scopul final: câștigarea unui loc semnificativ în piață, a piece of the pie dacă vrei – una mai măricică. Anul 2018 va fi în continuare marcat de eforturile de extindere și consolidare. Avem în plan deschiderea a 7-8 unități noi și totodată luăm în calcul dezvoltarea unor noi centre de producție în țară. Pun accentul pe aceste centre deoarece vor deveni motoarele auxi­liare ale dezvoltării noastre.

Care sunt cele mai populare produse din rețeaua Calif? Dar restaurantul cu cele mai mai vânzări?

În continuare cel mai popular produs este deja celebrul Dil kebab. Odată cu deschiderea Condimental, lucrurile au început să se schimbe ușor, pentru că publicul Condimental înclină spre kebun. Dar, dacă facem referire strict la brandul Calif, deja vă putem dezvălui faptul că noul concept Calif va introduce un produs nou care e posibil să detroneze Dil kebabul. În momentul de față, strict legat de încasări, unitatea din Piața Iancului este pe primul loc, în ciuda spațiului extrem de mic.

Cum funcționează partea de livrări prin HipMenu? Aveți de gând să extindeți opțiunea de livrare la mai multe restaurante?

În acest moment, sistemul de livrări funcționează din ce în ce mai bine. Da, știu că probabil unii cititori vor spune: „Da, dar timpii de așteptare sunt destul de mari”. Într-adevăr, timpii de așteptare sunt crescuți, dar acest lucru se întâmplă deoarece aplicația HipMenu, aplicația de vânzări și ERP‑ul din spate sunt sincronizate să calculeze toți timpii necesari producției, optimizării rutei etc. Aș atinge aici un punct extrem de sensibil, respectiv acela că facem totul pe loc și, ca atare, la un moment dat suntem limitați. Asta nu ne împiedică să dezvoltăm tehnici și tehnologii noi, care să ne garanteze rapiditatea, dar în același timp să permită prepararea pe loc a fiecărui produs. Categoric, vom extinde treptat opțiunea de livrare tuturor resturantelor și în același timp și aria de livrare.

Cum inovați și ce rol joacă inovația în businessul Calif?

Inovația cred că a venit prin intermediul celor foarte multe ore petrecute în unități alături de colegii din prima linie. Apoi a venit din momentele de cercetare și documentare mânate toate de dorința de a fi mai buni, mai competitivi, mai rapizi. În ADN-ul business-ului nostru, inovația are un rol foarte bine stabilit, este practic acel cromozom care ne diferențiază și care ne face să dorim să evoluăm.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: