UniCredit Consumer Financing începe colaborarea cu Suzuki pe piața românească
Reading Time: 2 minuteUniCredit Consumer Financing anunță extinderea rețelei sale de parteneri în domeniul auto, printr-o colaborare încheiată cu Suzuki pentru piața românească. Pe baza acestui parteneriat, persoanele fizice din România pot accesa finanțări de până la 300.000 lei pentru achiziționarea vehiculelor noi marca Suzuki, din rețeaua de dealeri autorizați.
Finanțarea se acordă în lei, pe o perioadă între 12-60 de luni, avansul putând fi 0% pentru valori finanțate de până la 150.000 lei, iar dobânzile sunt fixe, atractive pentru clienți. Pentru a aplica la acest credit auto este suficientă doar prezentarea cărții de identitate a clientului, în cazul în care veniturile pot fi accesate în baza de date ANAF. Clienții pot obține răspunsul imediat la solicitarea finanțării, urmând ca, în cazul aprobării, să plece cu mașina acasă, în aceeasi zi (dacă aceasta se află pe stoc).
„Pentru noi, parteneriatul cu Suzuki înseamnă mai mult decât o colaborare comercială – este o dovadă că putem face experiența clienților mai plăcută prin soluții simple, inteligente și integrate în procesul de cumpărare. Prin soluțiile UniCredit Consumer Financing, finanțarea devine o parte naturală a experienței – rapidă, intuitivă și fără bariere.”
Emil Mitescu, CEO UniCredit Consumer Financing
UniCredit Consumer Financing IFN SA este parte a Grupului UniCredit din România și și-a început activitatea în 2008. Specializată în finanțarea persoanelor fizice, instituția financiară oferă credite de nevoi personale fără ipotecă și carduri de credit prin rețeaua de sucursale a UniCredit Bank, finanțează achiziția de bunuri de consum în rețeaua de parteneri intermediari de credit și prin canale la distanță, precum și credite auto, prin rețeaua de dealeri.
“Suzuki reprezintă alegerea ideală pentru produse și servicii de mobilitate, iar acest parteneriat marchează un pas important spre soluții de mobilitate inteligente, cu opțiuni de finanțare flexible și rapide. Clienții Suzuki vor avea posibilitatea accesării, direct în Showroom, a soluției de finanțare UniCredit, ceea ce contribuie la optimizarea procesului de achiziție. Ne bucurăm să avem sprijinul UniCredit Consumer Financing, un partener de cursă lungă, cu o contribuție esențială la adăugarea unei noi cărămizi la îndeplinirea promisiunii brandului Suzuki față de clienți și colaboratori – By Your Side.”
Nicoleta Gerea, Branch Office Leader Suzuki România
Exemplu reprezentativ de calcul
În cazul creditului AUTO QUEST (ca urmare a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate) pentru o valoare totală a creditului de 80.000 lei pe 60 luni, rata dobânzii fixă/an este de 8,99%, comision de analiză dosar 900 lei (perceput doar în cazul acordării creditului), comision lunar de administrare credit 120 Lei, valoarea ratei lunare (pentru rate egale) 1.807,21 Lei, valoarea totală plătibilă 108.432,93 Lei, DAE 13,44%. Oferta completă a produselor financiare oferite de UniCredit Consumer Financing poate fi consultată în rețeaua de dealeri autorizați Suzuki din România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


