Finanțe

UniCredit Tiriac Bank preia businessul de retail al RBS Romania

30 apr. 2013 2 min

UniCredit Tiriac Bank preia businessul de retail al RBS Romania

Reading Time: 2 minute

UniCredit Tiriac Bank si UniCredit Consumer Financing IFN au cumparat business-ul de retail si Royal Preferred Banking al RBS (Bank) Romania reprezentand aproximativ 315 milioane euro in active si 230 milioane euro in pasive.

Tranzactia se va finaliza in urma obtinerii aprobarilor necesare de la Banca Nationala a Romaniei si de la Consiliul Concurentei si este planificata pentru a doua jumatate a acestui an. Informatiile financiare referitoare la tranzactie nu vor fi facute publice. Toti angajatii RBS Romania asociati activitatilor de retail si Royal Preferred Banking vor fi transferati catre UniCredit Tiriac Bank in urma consultarii partenerilor sociali. 

“Grupul UniCredit a reiterat in mod constant angajamentul fata de piata din Romania, strategia UniCredit Tiriac Bank ramanand una de crestere sustenabila pe toate segmentele principale de activitate. Segmentul de retail este important pentru banca noastra si aceasta achizitie se potriveste foarte bine strategiei noastre de dezvoltare pe termen mediu si lung, urmand sa ne mentinem abordarea de banca europeana de top pe piata romaneasca”a declarat Rasvan Radu, CEO UniCredit Tiriac Bank si Country Chairman al grupului UniCredit in Romania. 

“Ne face placere sa anuntam astazi clientilor nostri de retail si Royal Preferred Banking aceasta vanzare. Profilul international si solida reputatie a grupului UniCredit reprezinta o solutie atractiva pentru clientii nostri care vor continua sa beneficieze de produse si servicii de inalta calitate. Ne mentinem strategia de a deveni o banca dedicata clientilor persoane juridice, oferind produse de tranzactii bancare si trezorerie competitive si inovative segmentului pe care ne concentram, companii de top internationale si locale de dimensiuni mari si clienti institutionali”a declarat Henk Paardekooper, Presedinte RBS Romania.

Atat RBS Romania cat si UniCredit Tiriac Bank doresc sa asigure o tranzitie facila a portofoliilor de produse si servicii aferente fiecarui client. Toti clientii vor fi informati asupra procesului privind transferul si pasii necesari de urmat. Nu vor exista modificari in conditiile contractuale ale  produselor si serviciilor oferite. Incepand cu data efectiva a transferului, clientii vor putea beneficia de oferta complexa de produse si servicii de retail a UniCredit Tiriac Bank, respectiv a UniCredit Consumer Financing.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: