BizRemote by certSIGN Interviuri Lifestyle

Unteatru pe timp de pandemie

17 mart. 2020 3 min

Unteatru pe timp de pandemie

Reading Time: 3 minute

Pentru a ne proteja de pericolul îmbolnăvirii, suntem nevoiți să renunțăm la multe dintre pasiunile noastre. Nu și la cea pentru teatru, fiindcă ”Unteatru” își transmite spectacolele în regim de live stream.

Cumperi online un bilet și te poți bucura de spectacol împreună cu întreaga familie, de pe canapea, indiferent de orașul în care te afli.

Andrei și Andreea Grosu, fondatorii micului teatru privat, ne-au povestit cum au facut posibil acest lucru, în doar câteva zile, ce reacții au primit de la spectatori și ce înseamnă pentru ei trecerea în online.

10481809 767206763352672 4948450337803259218 oCum ați luat decizia să mutați spectacolele în live streaming și care au fost provocările pe care a trebuitsă le depășiti în acest context?

Am luat decizia asta când am realizat că există un risc destul de mare care amenința siguranța oamenilor adunați in grupuri mari. Ne-am organizat în grupuri foarte mici, actorii sunt doar cu doi, maxim trei operatori în sala de teatru, oamenii din echipa tehnică sunt la monitoare în altă încăpere- trei la număr, noi suntem trei într-un birou – avem două ieșiri, mult spirt și comunicăm prin telefoane. Nu credeam că vom reuși să strângem o echipă în timp atât de scurt, dar oamenii sunt încă frumoși.

Care a fost reacția actorilor? Au fost necesare anumite schimbări și din partea lor?

S-au bucurat, au înțeles că e necesar să încercăm asta, că e important să facem totul până la capăt, că e un act responsabil și că izolarea poate fi mai ușor de suportat când vizionezi un spectacol de teatru.

Ce feedback ați primit de la public?

Curg în continuu mesaje de mulțumire și de uimire că un teatru micuț, cu resurse minime și-a pus în minte așa un plan măreț. Oameni din alte orașe și țări se bucură și speră să păstrăm gândul de live stream chiar și după ce revenim la normalitate. Lumea a înțeles că prin achiziționarea de bilete sprijină un teatru, o instituție care doar din  asta supraviețuiește. Mesajele au fost atât de frumoase și de încurajatoare că ne-au crescut aripi. Mari.

Au fost și persoane care au preferat să renunțe la biletele cumpărate, având în vedere că nu se pot bucura de o experiență așa cum o știau ei? De asemenea, câte persoaneau ”mers la teatru” de pe canapeaua de-acasă, până acum?

Putem să vă spunem că un procent foarte mic a optat pentru returnarea biletelor sau pentru așteptarea revenirii în sală, iar un procent foarte mare a mers cu noi în povestea live stream. Unii dintre cei care initial renunțaseră, ne-au contactat apoi, pentru că s-au răzgândit. Surpriza a fost numărul mare de bilete cumpărate după ce am anunțat că ne dorim să transmitem live. Estimăm că am ajuns în 200-250 de case cu fiecare spectacol. Avantajul vizionării de acasă este că poția chizitiona un bilet cu care privește toată familia. E o campanie de siguranță publică și de împărtășit experiențe. 

 Aveți în vedere să păstrați componenta de live streaming și după ce trece criza?

Sigur că da. Nu ne-am gândit până acum,dar am primit multe mesaje din afara țării și din afara orașului, prin care oamenii își exprimau bucuria si dorința ca acest obicei să se păstreze. Am promis că vom rămâne și on air  și o să încercăm să onorăm promisiunea.

Cum  ați descrie experiența teatrală la distanță? Care sunt avantajele și dezavantajele ei față de experiența din sala de spectacole?

Când vezi teatru pe un device: tv, laptop sau telefon, ești setat pentru mediul prin care ai ales să vezi asta. Nu te aștepți să fii transportat în sală. E un alt tip de experiență care poate avea avantaje. Clar experiența din sală e unică, dar ea te forțează să faci parte din reacții colective. Acasă ești doar tu și câțiva membri ai familiei. E poate mai intim, ca un spectacol privat. Ne-am adaptat unei situații în care sănătatea și siguranța sunt mult mai importante decât orice.

Care este rolul culturii în viețile noaste, în vremuri de criză precum cele pe care le parcurgem acum?

Evadăm, visăm, sperăm. Asta ne face arta, ne învață să sperăm.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: