Stiri Tech

Bright Spaces și InteRo: prima platformă digitală de prezentare a unui întreg portofoliu rezidențial

15 mart. 2022 3 min

Bright Spaces și InteRo: prima platformă digitală de prezentare a unui întreg portofoliu rezidențial

Reading Time: 3 minute

InteRo Property Development și Bright Spaces colaborează pentru implementarea unei platforme web-based care facilitează prezentarea și vânzarea întregului portofoliu rezidențial al InteRo. Platforma, prima de acest tip, va prezenta într-un mediu digital, proiectele rezidențiale premium ale dezvoltatorului. 

Startup-ul proptech Bright Spaces face un pas fundamental în evoluția sa, adresând o nouă verticală din real estate. Până acum, compania a colaborat cu dezvoltatori și proprietari de spații office din România și UK.

Soluția implementată pentru InteRo va fi disponibilă din cel de-al doilea trimestru al 2022 și promite să ofere o experiență de cumpărare unică. Viitorii clienți vor avea acces de pe orice dispozitiv, oricând și de la distanță, la toate informațiile necesare despre viitorul lor apartament, prin intermediul unei singure platforme.

Prin intermediul noii soluții rezidențiale de vânzare vor fi prezentate toate proiectele rezidențiale ale InteRo:

  • NorthLight Residence, aflat în NE Bucureștiului – 13.000 mp, 110 apartmente
  • New Confort City, aflat în SE Bucureștiului – 197.000 mp, 280 apartmente
  • SkyLight Residence – un proiect mixed-use de regenerare urbană, de 370.000 mp, care urmează să fie livrat

Vor urma și alte proprietăți, inclusiv primul proiect rezidențial din Brașov, având în vedere parteneriatul dintre cele două companii, care se întinde pe următorii cinci ani. Platforma va sprijini dezvoltatorul în ofertare și în accelerarea proceselor de vânzare. Soluția proptech oferită de Bright Spaces se aliniază cu orientarea InteRo către inovație și tehnologie. 

Suntem extrem de încântați să lansăm un parteneriat de cinci ani cu Bright Spaces și să devenim primul dezvoltator din România care își prezintă întregul portofoliu rezidențial prin intermediul platformei.
Bright Spaces reprezintă tehnologia și ideologia progresivă în domeniul imobiliar, care se aliniază perfect cu valorile fundamentale ale InteRo. Prin acest parteneriat, InteRo integrează un element cheie de tehnologie, devenind astăzi un promotor al progresului din punct de vedere tehnologic și fiind bine poziționat pentru viitor.

Michael Topolinski IV, partener și coordonator al diviziei de vânzări și inovare din cadrul InteRo Property Development

Viitorii clienți vor putea să:

  • exploreze randările interioare și exterioare ale celor trei proiecte
  • acceseze tururi 3D
  • obțină infomații actualizate despre disponibilitatea spațiilor
  • descopere detalii despre construcție 
  • vadă video-uri și fotografii reale
  • descarce broșuri digitale
  • navigheze printr-o listă de apartamente pentru a-l alege pe cel potrivit
  • stabilească un tur live / ceară o ofertă

Pe de cealaltă parte, InteRo beneficiază de un management dashboard care le oferă informații actualizate despre disponibilitate, status, date financiare, cereri de oferte și tururi. 

Lucrările pentru prima fază a SkyLight Residence, un complex rezidențial de peste 2.000 de apartamente, cu aproximativ 7.000 mp GBA de spațiu de retail și 6.300 mp GBA de spații office, sunt planificate să înceapă în mai 2022. Clădirea off-plan va fi disponibilă și va fi prezentată în platforma construită de Bright Spaces. Acest proiect ambițios se va întinde pe 95.000 mp în Obor și va include spații rezidențiale, de office și retail.

Această colaborare marchează o premieră: prima noastră implementare pentru un portofoliu rezidențial. Bright Spaces scalează pentru a-și atinge viziunea curajoasă de a ajunge o soluție globală pentru orice verticală din real estate. Ne bucurăm să lucrăm cu InteRo, o companie inovatoare și orientată către client, care înțelege nevoia de soluții digitale. Așteptăm cu nerăbdare lansarea oficială, e un moment cheie pentru echipa noastră.

Bogdan Nicoară, CEO & Cofounder Bright Spaces
Bogdan Nicoara CofounderCEO Bright Spaces
Bogdan Nicoară, CEO & Cofounder Bright Spaces

Bright Spaces și InteRo Property Development

Bright Spaces este un startup proptech european venture backed ce oferă o soluție digitală completă de prezentare și comercializare a spațiilor de birouri și rezidențiale. Cu ajutorul vizualizării în mediu 3D, disponibilitatea digitală a spațiilor și diferite module de automatizare, optimizare și digitalizare a acțiunilor specifice procesului de închiriere sau vânzare, Bright Spaces urmărește creșterea numărului de cereri relevante și închiderea mai rapidă a înțelegerilor comerciale din aceste segmente.

Înființat de familia de investitori Topolinski (tatăl Michael și cei trei copii ai săi – Tyler, Michael și Ashton), InteRo Property Development este prezent în România de 15 ani. Portofoliul InteRo include cinci proiecte imobiliare inovatoare și proiectate eficient, cu o suprafață totală construită de aproape 480.000 mp, inclusiv 204.000 mp de spații de birouri și 3.080 de apartamente.

Tranzacțiile de referință includ achiziția de 21 de milioane de euro din 2012, care a vizat un teren de 78.000 mp în zona Progresului, unde se află astăzi Vulcan Value Center, precum și cea mai mare tranzacție din 2019, când au vândut jumătate din platforma Dacia Textile către Skanska Property România pentru 23 de milioane de euro, pentru dezvoltarea proiectului Bucureștii Noi.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: