Stiri

Vara, coadă la pașapoarte. Reguli noi pentru programarea online

16 iun. 2021 < 1 min

Vara, coadă la pașapoarte. Reguli noi pentru programarea online

Reading Time: < 1 minut

Vara este de obicei anotimpul cu cele mai mari cozi la pașapoarte. Milioane de români plecați în afara țării, revin în România pentru a perfecta noile documente de călătorie. Dar și românii care vor să călătorească în afara țării în concedii și au nevoie de noi pașapoarte, vor să obțină noi documente.

Pentru aceasta Direcția Generală de Pașapoarte anunță prelungirea programului cu publicul în perioada 15.06-13.08.2021 în intervalul orar 08.00 – 20.00. Prioritate vor avea programările online.

Programare online la pașapoarte, redusă la 7 minute.

Pentru a spori capacitatea de primire a cererilor de eliberare a pașapoartelor, a fost redusă perioada de timp alocată unei programări online, de la 10 minute la 7 minute.

În scopul evitării supraaglomerării și așteptării suplimentare în spațiile destinate publicului, recomandăm persoanelor programate să respecte atât ora de programare, cât și măsurile de protecție igienico-sanitare pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2 (în special distanțarea fizică și portul măștii de protecție).

De asemenea, vă comunicăm faptul că, în situația în care nu ați efectuat o programare prealabilă, serviciile publice comunitare de pașapoarte analizează posibilitatea primirii cererii de eliberare a documentului de călătorie, doar în cazul în care nu există intervale orare neacoperite de programări.

Tutorial pentru programarea online

Direcția pașapoarte încurajează programarea online pentru cei care doresc să obțină documentul de călătorie și pentru aceasta au realizat un tutorial pe pagina web www.pasapoarte.mai.gov.ro.

Cererile pentru eliberarea pașapoartelor se depun personal, la oricare serviciu public comunitar în cadrul programului de lucru cu publicul. Cu alte cuvinte, solicitantul pașaportului nu trebuie să depună cererea în localitatea de domiciliu, ci oriunde dorește.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: