Tech Companii

Venituri de peste 1,12 miliarde euro pentru Orange România în 2019

13 feb. 2020 2 min

Venituri de peste 1,12 miliarde euro pentru Orange România în 2019

Reading Time: 2 minute

Orange România a înregistrat în trimestrul 4 din 2019 o cifră de afaceri de 299 de milioane de euro, mai mare cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018.

Cifra de afaceri totală a companiei în 2019 a fost de 1,112 miliarde de euro, în ușoară scădere față de nivelul de 1,125 miliarde de euro înregistrat în 2018.

La 31 decembrie 2019, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.941.000 de clienți, în creștere cu 1,7% comparativ cu finalul trimestrului patru din 2018. Consumul de date mobile a crescut anul trecut cu 37% față de 2018.

„2019 a fost un an sub auspiciile inovației. Odată cu lansarea rețelei Orange 5G am făcut un pas important spre rețelele viitorului și spre noile tehnologii digitale. Am construit propria reţea de fibră optică, pe care o dezvoltăm progresiv, și suntem mândri să oferim clienţilor servicii fixe prin intermediul reţelei noastre de fibră optică, la standardele de calitate devenite deja definitorii pentru Orange”, a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România.

Serviciile Orange Home TV de televiziune prin cablu și satelit aveau la finele anului trecut peste 540.000 clienți, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă din 2018, în timp ce serviciile de internet broadband fix au crescut cu 23%, ajungând la 352.000 de clienți.

Principalele investiții realizate anul trecut de Orange România în infrastructură au fost direcționate către extinderea rețelei 4G pentru încă 271.000 de locuitori din 545 de localități, dar și pentru extinderea 4G+ în peste 1.800 de noi localități și în 54 de orașe. Astfel, la sfârșitul anului 2019, rețeaua 4G Orange acoperea 98,13% din populația țării și 100% din cea urbană.

Rețeaua comercială Orange 5G din România, prima din Grupul Orange, a ajuns deja în București, Cluj-Napoca și Iași, oferind viteze de până la 1.2 Gbps la download şi viteze medii de 600 Mbps.

În același timp, în noiembrie 2019 compania a lansat propria rețea de fibră optică, disponibilă pentru moment în București, Pașcani (județul Iași) și Apahida (județul Cluj).

Serviciul de banking Orange Money a depășit 179.000 clienți la finele anului 2019, înregistrând în ultimul trimestru al anului o creștere de 40% față de aceeași perioadă din 2018.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: