Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, se lansează la Timișoara
Reading Time: 2 minuteVest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană se lansează în 4 februarie, la Timișoara.
14 milioane de euro vor fi gestionați de echipa Grow Wise Collective, un consorțiu cu experiență solidă în accelerare, investiții și dezvoltarea ecosistemelor antreprenoriale,investiția fiind realizată prin Programul Regional Vest 2021–2027, gestionat de ADR Vest.
Mentorat, workshop-uri, rețele de investiții
Pe parcursul programului, antreprenorii selectați vor beneficia de mentorat personalizat oferit de antreprenori și investitori cu experiență; workshopuri aplicate (de la idee la produs, clienți, vânzări și investiții); acces la rețele de investitori, clienți și parteneri; spații de lucru și servicii suport; dar mai ales de finanțare, sub formă de investiție directă în firmă.
Structură mixtă de finanțare
Un element-cheie al proiectului este structura mixtă de finanțare, gândită astfel încât să multiplice impactul banilor publici și să păstreze valoarea creată în regiune. Fondul de investiții are trei surse principale:
1. Fonduri europene, alocate prin ADR Vest
2. Capital privat din partea fondului gestionat de Grow Wise Collective, un consorțiu format din: Startup Wise Guys, Growceanu Angel Investment, Cowork Timișoara și Iceberg Plus.
3. Investitori privați – „Local Players”, care pot investi în fond sume începând de la 100.000 de euro.
Investitori locali
Implicarea investitorilor locali în fond va fi esențială pentru accelerator. Unul dintre obiectivele strategice ale proiectului este ca valoarea creată în regiune să fie reinvestită în regiune.
„Structura permite acceleratorului să finanțeze start-up-uri cu potențial ridicat de creștere și, în același timp, va contribui la atragerea de capital suplimentar în Regiunea Vest. Este un mecanism prin care construim o economie regională mai puternică. Încurajăm investitorii locali să se alăture fondului, pentru că este o oportunitate de a investi în idei și oameni din Regiunea Vest și de a păstra și multiplica aici plusvaloarea creată”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
„Există un gol în zona de finanțare early-stage pentru fondatorii tech din România. Programul nostru de Accelerator este conceput pentru a acoperi acest gol, oferind finanțare start-upurilor selectate în program”, a declarat Andrei Cosmin Munteanu, Programs Managing Director, Vest Ventures.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


