Stiri

Vinurile românești ajung mai aproape de românii din Italia

8 iun. 2023 3 min

Vinurile românești ajung mai aproape de românii din Italia

Reading Time: 3 minute

„Deschidem Vinul Românesc”, un program derulat de Carrefour România care sprijină industria vinurilor românești încă din 2019, a susținut recent o degustare de vinuri la care au participat reprezentanți ai Carrefour România și Italia, oameni de afaceri și din HoReCa, autorități și personalități publice din Italia.

La evenimentul găzduit de E.S. Gabriela Dancău, Ambasador al României în Republica Italiană au participat șapte crame românești, Domeniile Averești, Domeniul Bogdan, Jidvei, SERVE, Gramofon Wine, Viticola Sarica Niculițel & Crama DeMatei, parte a programului Carrefour România „Deschidem Vinul Românesc” și parteneri Wines of Romania, alături de reprezentanții Carrefour România și Italia. Iubitorii de vin și antreprenorii prezenți au avut ocazia să facă cunoștință sau să revadă soiuri tradiționale românești precum Fetească Regală, Fetească Albă, Busuioacă, Zghihară, Fetească Neagră și altele.

„Vinul românesc nu este doar un produs comercial, ci este un ambasador al culturii și istoriei noastre. Fiecare strop de vin din paharul nostru poartă cu el amintirea unui pământ bogat în tradiții și înnobilat de hărnicia producătorilor noștri. Evenimentul găzduit de Ambasada României la Roma a fost o invitație la o călătorie senzorială în România, unde peisajele pitorești și ospitalitatea caldă se împletesc armonios cu degustarea unor vinuri deosebite. Noua industrie românească a vinurilor, în care s-a investit mult în ultimii 15 de ani, produce vinuri excelente. Cele premium, mai ales, pot fi așezate onorabil alături de vinurile italiene, spaniole sau franceze. Aceasta este nișa de pe piața italiană în care cred că vinurile noastre au șanse mari. Și acest fapt ne-a fost confirmat de somelierii, directorii de restaurante Michelin și distribuitorii care au fost prezenți la evenimentul nostru și care au fost impresionați mai ales de vinurile din soiurile autohtone românești, necunoscute până acum pe piața italiană”

Ambasadoarea României în Republica Italiană, Gabriela Dancău

Programul Deschidem Vinul Românesc are misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului, un scop pentru care depune eforturi concrete zilnic. În 2021, Carrefour România a promovat vinul românesc la New York cu ocazia Zilei Naționale, iar în 2022, programul a făcut un nou pas curajos la Milano Wine Week, unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale de vinuri. Mai mult, vinurile românești produse în exclusivitate pentru acest program au obținut medalii și distincții la concursuri prestigioase de vin din Europa.

„Din 2019, odată cu lansarea programului Deschidem vinul românesc, pe agenda noastră se regăsește un obiectiv important: familiarizarea tot mai multor consumatori cu brandurile românești de vin atât la nivel local, cât și internațional. Cu fiecare pas pe care îl facem, indiferent că acesta este în România sau peste hotare, suntem mai aproape de împlinirea acestui țel”

Julien Munch, CEO Carrefour România.

Marinela Ardelean, fondatoare Wines of Romania, co-organizator RO-Wine și Ambasadoare a programului „Deschidem Vinul Românesc”, împreună cu Mircea Niculescu, Senior Wine Buyer și Costela Dumitru, Head of Buying Beverages & Tabacco din cadrul Carrefour România au însoțit cramele în prezentarea celor 60 de vinuri expuse la eveniment. 

„Am primit cu bucurie invitația E.S. Gabriela Dancău, Ambasador al României în Republica Italiană, de a promova vinurile românești în Italia. Laudele aduse vinurilor care au fost degustate, modul în care fiecare proprietar de cramă și-a prezentat propriile vinuri, precum și numărul mare de participanți la eveniment, mi-au întărit convingerea că vinul românesc are un loc pe mesele italienilor. România este al șaselea cel mai mare producător de vinuri din Europa, are vinuri extraordinare și producători cu expertiză de top, plini de pasiune pentru ceea ce fac. Cred că am reușit să demonstrăm acest lucru zilele acestea la Roma”

Marinela Ardelean, ambasadorul programului „Deschidem Vinul Românesc

Este pentru a doua oară când Deschidem Vinul Românesc provoacă țara vinului, Italia, să descopere vinul românesc, cu sprijinul Ambasadei României la Roma. De asemenea, anul trecut, în cadrul celui mai mare festival european de vinuri, Milano Wine Week, 14 crame din programul Deschidem Vinul Românesc și soiuri de mare valoare cultivate pe solurile românești, prea puțin cunoscute de iubitorii de vin din întreaga lume, care s-au bucurat de recunoașterea experților și aprecierea iubitorilor de vinuri. La finalul evenimentului, experții italieni au declarat că „cel puțin o dată în viață, merită încercat un vin românesc, autentic, dintr-un soi autohton”.

Array

Articole pe aceeași temă: