Business Tech

Vodafone România: magazine cu program redus, apeluri internaționale gratuite

20 mart. 2020 2 min

Vodafone România: magazine cu program redus, apeluri internaționale gratuite

Reading Time: 2 minute

Toți clienții Vodafone, abonați sau utilizatori de servicii preplătite, beneficiază de apeluri nelimitate gratuite către România din Franța, Italia, Spania, Germania și Marea Britanie până la 31 martie, a anunțat operatorul. De asemenea, Vodafone România a introdus pentru clienții săi un bonus gratuit cu 300 de minute internaționale către rețele mobile și fixe pentru apelurile către Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie și Austria, bonus valabil 28 de zile pentru utilizatorii prepaid și 30 de zile pentru clienții cu abonamente. Bonusul poate fi activat în My Vodafone sau la *100#, International.

Pentru clienții companii, Vodafone România oferă mai multe opțiuni, în funcție de nevoile afacerii lor: 300 de minute internaționale gratuite în rețele mobile și fixe către Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie, Austria și toate țările din Spațiul Economic European până la 31 martie. În plus, clienții business pot activa o opțiune suplimentară de voce sau date naționale nelimitate sau 600 de minute internaționale gratuite în cadrul Spațiului Economic European, până la 15 aprilie, a declarat azi Murielle Lorilloux (foto), CEO Vodafone România.

Protecție în magazine

De asemenea, Vodafone România a luat măsuri de protecție și de prevenție pentru angajații din magazine, acestea rămânând deschise, cu păstrarea strictă a distanței sociale și aplicarea practicilor de sănătate și siguranță.  Astfel, programul a fost redus  la 6 ore pe zi. De asemenea, a fost implementat accesul restricționat în magazine, câte o persoană pentru fiecare agent disponibil. Indicatori de podea cu distanța de siguranță care trebuie respectată au fost montați în rețeaua de magazine.

„În doar câteva zile am reușit să mutăm cu succes întreaga activitate de relații cu clienții în afara biroului, în sistem de muncă de acasă, menținând, în același timp, nivelul de calitate a serviciilor pentru clienți”, a declarat Ioana Mihăilescu, Director Customer Operations, Vodafone România.

De asemenea, echipele de teren – tehnicieni, echipe de mentenanță și instalări – în special cele care lucrează direct cu clienții,  au primit echipament de protecție și au fost instruite cu privire la acțiunile preventive pe care trebuie să le ia pentru a se proteja pe ei și pe clienți.

 

 

Array
2 Comments
  1. Stan Constantin
    Locuiesc in Bucuresti , Stirbei Voda 131 . Care magazin Vodafone este deschis in aceasta perioada de criza , mai aproape de aceasta adresa . pentru a achita factura , recent primita .
  2. Rosmeteneanu Anda
    Locuiesc in Bucuresti, str. Drumul Ghindari nr.89 D, care magazin Vodafone este deschis in perioada asta. Cel de la Statia Brasov este inchis.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: