Companii Stiri Tech

Vodafone vine cu soluții digitale pentru IMM-uri care pot fi personalizate în funcție de specificul fiecărui business

20 oct. 2020 2 min

Vodafone vine cu soluții digitale pentru IMM-uri care pot fi personalizate în funcție de specificul fiecărui business

Reading Time: 2 minute

Ce poate face o companie de telecom pentru a ajuta mediul de afaceri? Aceasta este întrebarea de la care a pornit divizia B2B a Vodafone România în încercarea de a identifica noi soluții digitale pentru companiile mici și mijlocii.

„Parteneriatul cu clienții noștri e foarte important. Trebuie ca aceștia să poată discuta cu noi lucrurile bune și mai puțin bune. Unul dintre obiectivele mele a fost să ne mutăm dintr-o vânzare pur tranzacțională, cu pachete negociate până la un anumit nivel, către o zonă de consultanță”, a spus Mihnea Rădulescu, Enteprise Business Unit Director, Vodafone România, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai presei.

Acesta a adăugat că, prin noile soluții, Vodafone identifică, pe baza unor întrebări și cu ajutorul unor algoritmi, nevoile clienților din zona de companii mici și mijlocii (SOHO, IMM). „Mulți nu au capabilități IT și trebuie să afle de la noi ce pot avea la dispoziție, ca să venim cu soluțiile de care au nevoie, nu de ce poate să le vândă cineva mai priceput”, a adăugat Mihnea Rădulescu.

Soluțiile Vodafone România sunt promovate în cadrul unei campanii derulate sub sloganul „Mergem înainte, împreună”, care scoate în evidență trei zone de business:

  1. Flotele de mașini și utilaje – Vodafone oferă optimizare, digitalizare și IoT ce permit măsurarea timpului petrecut în trafic, optimizarea rutelor, controlul consumului de combustibil și nu numai printr-o platformă integrată care combină partea de măsurare și monitorizare cu cea de comunicații. De altfel, Vodafone a achiziționat în 2018 Evotracking, companie românească de IoT care deținea soluția EVOGPS de gestionarea flotelor auto.
  1. Securitate cibernetică – Numărul atacurilor cibernetice a crescut, fiindcă populația și companiile petrec mult mai mult timp online, iar soluțiile Vodafone sunt atât proprii, cât și oferite alături de parteneri specializați în domeniul securității informatice.
  1. Soluții de mobilitate – A crescut uriaș cererea de date fixe și mobile, iar clienții de business sunt mai interesați de calitatea conexiunii, nu doar de viteză, și de backup pentru situații neprevăzute. Vodafone România va lansa în curând o soluție integrată de conectivitate fixă cu soluție backup mobil în același echipament.

„Spre deosebire de perioada de dinainte de pandemie, anumite linii de business se văd mult mai bine, în special pe zona de digitalizare și IoT. Există un interes foarte mare din partea clienților, pentru că sunt soluții care le aduc valoare adăugată în business”, a arătat Mihnea Rădulescu.

Acesta este de părere că fondurile europene uriașe ce vor fi disponibile pentru România în perioada următoare, dintre care 20% trebuie folosite pentru digitalizare, conform cerințelor UE, reprezintă șansa noastră pentru a moderniza digital infrastructura și țara în general.

Foto: © Pop NukoonratDreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: