Stiri

Wizz Air își închide baza de la Bacău, dar va continua să opereze anumite zboruri de pe acest aeroport

10 ian. 2023 2 min

Wizz Air își închide baza de la Bacău, dar va continua să opereze anumite zboruri de pe acest aeroport

Reading Time: 2 minute

Wizz Air anunță că, din 10 ianuarie 2023, își va închide baza din Bacău. Compania va continua să opereze o serie de rute din Bacău, incluzând rutele către Londra Luton și Milano Malpensa.

Decizia vine ca parte a ajustării rețelei și a planurilor de optimizare a pieței în ceea ce privește operațiunile Wizz Air din România, pentru a reflecta contextul economic în schimbare, care nu a permis operarea bazei într-un mod viabil. Angajaților afectați de la baza din Bacău le vor fi oferite oportunități în alte zone ale rețelei Wizz Air.

„Mediul macroeconomic complicat a făcut imposibilă continuarea operațiunilor noastre în Bacău. Ne cerem scuze clienților noștri români pentru orice inconveniențe pe care această decizie le va cauza. Prioritatea noastră în acest moment este să ne asigurăm că toți clienții afectați sunt contactați direct, primind sfaturi clare cu privire la opțiunile lor, și să avem grijă de colegii și echipajul nostru din Bacău. Wizz Air continuă să ofere tarife reduse de pe alte aeroporturi din România, inclusiv din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și Sibiu.”

Tischner Roland, Officer Wizz Air Hungary General Operations

Clienții afectați, care au rezervat bilete direct prin wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei aeriene, vor fi notificați prin e-mail și pot opta pentru rezervarea gratuită a unui alt bilet, pentru rambursarea a 120% din tariful inițial achitat sub formă de credit pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din prețul biletului.

Primul zbor al Wizz Air a decolat din Bacău în data de 29 octombrie 2020, iar de atunci, compania aeriană și-a extins constant operațiunile, transportând aproape jumătate de milion de pasageri pe rutele sale cu tarif redus către și dinspre Bacău.

Wizz Air va continua să zboare de la șapte baze în România, operând peste 60.000 de zboruri pe lună către 22 de țări.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: