Stiri

Wizz Air lansează primele sale zboruri din România către Turcia. Care sunt rutele și prețurile

20 ian. 2023 < 1 min

Wizz Air lansează primele sale zboruri din România către Turcia. Care sunt rutele și prețurile

Reading Time: < 1 minut

Wizz Air anunță trei noi rute din Iași către Istanbul și din Cluj-Napoca și București către Antalya. Biletele pot fi cumpărate acum online pe wizzair.com și prin intermediul aplicației pentru mobil, cu prețuri ce pornesc de la 119 lei.

Pasagerii români care zboară din Iași vor avea ocazia să viziteze Istanbulul, cel mai mare oraș al Turciei, care leagă Europa de Asia, centrul cultural și financiar al țării.

Pasagerii din București și Cluj-Napoca pot zbura acum către Antalya, un important resort în regiunea Mării Mediterane, destinație cunoscută drept perla Rivierei Turciei.

„Suntem extrem de încântați să anunțăm trei noi rute care oferă pasagerilor conexiuni între România și Turcia. Cu peisaje minunate, o istorie fascinantă și o arhitectură incredibilă, țara oferă câte o atracție pentru orice călător. Aceste rute reflectă angajamentul nostru de a oferi clienților din România o conectivitate îmbunătățită, tarife accesibile și mai multe opțiuni de zbor, mai ales pe măsură ce ne extindem continuu rețeaua. Așteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm pasagerii la bordul aeronavelor noastre noi, eficiente și sustenabile.”

Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager Wizz Air

Ruta București – Antalya va avea săptămânal trei zboruri lunea, miercurea și vinerea, începând din 19 mai 2023. De la Cluj-Napoca vor fi două zboruri pe săptămână spre Antalya, joia și duminica, începând cu 18 mai 2023. Din 4 aprilie 2023, pe ruta Iași – Istanbul vor fi trei zboruri pe săptămână – marțea, joia și sâmbăta.

Compania aeriană ultra-low-cost Wizz Air operează o flotă de 177 de aeronave Airbus A320 și A321.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: