Stiri Analize

Zgomotul politic devine irelevant pentru investitorii cu adevărat strategici

11 mai 2026 5 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Zgomotul politic devine irelevant pentru investitorii cu adevărat strategici

Reading Time: 5 minute

O radiografie a perspectivelor economice ale României, realizată recent de Frames într-o notă adresată investitorilor, arată că, în orizontul următorilor 5 ani, România va atrage investiții certe de peste 25 de miliarde de euro în sectoare vitale, precum apărarea, energia, infrastructura și extracția de resurse minerale critice, iar acestea vor asigura un cadru extrem de atractiv pentru dezvoltarea afacerilor pe orizontală în economie.

„Perspectivele macroeconomice sunt pozitive pentru România. Asta iau în calcul cei mai mulți investitori. Gâlceava politicienilor este privită doar ca un zgomot de fond, iar discursurile de tip – nu ne vindem țara – trec în derizoriu”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
„Indiferent cine se va afla la Palatul Victoria în următorii ani va trebui să asigure un element esențial – predictibilitatea fiscală, cea care va permite mediului de business să își creioneze planuri de investiții fezabile pentru orizontul 2030-2035”, spune acesta.
„Următorul pas, din perspectiva planurilor de țară îl va reprezenta, cu siguranță, întrarea în Zona Euro”, arată analiza.

SAFE, un vector de creștere economică

Toate aceste perspective pozitive au în spate proiecte investiționale majore de care România va beneficia în următorii ani.

Dincolo de investițiile deja cunoscute, de 10 mld. euro prin PNRR, programul SAFE, deși hulit de politicieni, se anunță a fi unul dintre cele mai mari proiecte investiționale majore din România.

În esență, este vorba de cel mai mare program de achiziții militare din istoria națională, de aproape 17 mld. euro. Pe lângă miza evidentă de înzestrare a Armatei, se alocă peste 4 miliarde de euro pentru finalizarea vitală a Autostradei Moldovei.

„Autostrada va duce la creșterea interesului investitorilor pentru zona Moldovei, acolo unde vom asista la construcția viitoarei platforme logistice pentru reconstrucția Ucrainei, o afacere de peste 500 miliarde de dolari. Dezvoltarea de hub-uri logistice, industriale, de facilități de producție și distribuție se vor afla în prim-plan. Rămâne ca și statul român să vină cu o legislație favorabilă, atractivă, dedicată acestor proiecte de tip parc industrial”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Dincolo de efectele construcției autostrăzii, de condițiile de finanțare excelente (3% dobândă, perioadă de grație de 10 ani și plăți eșalonate pe 25 de ani), programul SAFE are o caracteristică importantă pentru economia românească – cel puțin 50% din aceste fonduri vor fi direcționate obligatoriu către industria autohtonă de apărare.

Fabrica de Arme Cugir, Uzina Militară Sadu, Șantierul Naval Mangalia 2 Mai și viitoarea fabrică de pulberi din Brașov sunt printre principalele ținte, iar efectele se vor simți pe scară largă în economia reală.

Investițiile în energie și gaze

Alte investiții majore anunțate vor transforma România într-un jucător major în industria energetică. Cel mai cunoscut și cel mai relevant este colaborarea OMV Petrom – Romgaz pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, un proiect care va duce țara noastră în topul exportatorilor de gaze la nivel european, cu beneficii multiple la nivelul economiei românești.

La acest capitol este important de subliniat anunțul recent al Băncii Mondiale, care a pregătit 500 de milioane de dolari pentru modernizarea rețelei Transgaz.
În esență, gazele din Marea Neagră vor crește interesul investitorilor pentru industria chimică, a maselor plastice, a îngrășămintelor (vezi dosarul preluării Azomureș de către Romgaz) etc.

Un alt vector important de creștere economică este reprezentat de zona de energie electrică.
Recent, tot Banca Mondială a anunțat alocarea a 1 miliard de euro pentru retehnologizarea Reactorului 1 de la centrala nucleară din Cernavodă. De asemenea, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare va investi 400 de milioane de euro pentru același proiect strategic. În discuții avansate sunt și investițiile în reactoarele 3 și 4 care vor poziționa România drept producător major de energie electrică.

„Luați în calcul și investițiile private în sectorul capacităților de stocare a energiei, ce urmează a fi derulate până în 2030 și veți avea tabloul unei transformări radicale a situației energetice a României. Aceste perspective sunt de natură să atragă inclusiv investitori strategici în dezvoltarea centrelor de date în România – un business care ar putea asigura țării noastre un avantaj economic uriaș în cursa globală pentru industriile viitorului”, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

Un adevărat pol european al mineralelor critice

Dincolo de investițiile din zona de energie și gaze, România are toate șansele să devină, în orizontul 2030, un adevărat pol european al mineralelor critice.

Comisia Europeană a desemnat trei inițiative românești ca proiecte strategice europene. Acestea vizează extracția grafitului prin compania de stat Salrom (vital pentru industria bateriilor auto electrice), a magneziului prin compania privată Verde Magnesium din Bihor și a cuprului prin Samax România, în județul Hunedoara. Această recunoaștere la nivel înalt le garantează un acces facilitat la finanțări și o procedură birocratică accelerată.

România deține cele mai mari rezerve de grafit din Europa la Baia de Fier, în județul Gorj, iar investițiile anunțate de Salrom sunt evaluate la 628 de milioane de euro. Acestea vizează crearea primei instalații industriale din Europa echipată cu tehnologie de ultimă generație capabilă să producă 120.000 de tone de minereu pe an.

În ceea ce privește magneziul, grupul american Amerocap prin Verde Magnesium pregătește o investiție de 115 milioane de euro pentru redeschiderea exploatării de la Budureasa, iar în ceea ce privește cuprul, canadienii de la Euro Sun Mining au anunțat deja o investiție de 300 de milioane de euro la Rovina, în județul Hunedoara. Vor extrage de acolo nu doar cupru ci și aur.

Frames estima recent, într-o notă adresată investitorilor, că producția anuală de 20.000 de tone de concentrat de cupru va reprezenta peste 2% la producția totală europeană.

Focus pe logistica industrială

România poate deveni, de asemenea, un jucător major în domeniul logisticii industriale în Europa, pe fondul schimbărilor fundamentale prin care trece economia globală, de la scurtarea lanțurilor de producție și aprovizionare la focusul pe găsirea unor locații sigure, ferite de evenimente nedorite, precum războiul și schimbările climatice.

Maersk, cel mai mare operator în transportul maritim de containere, anunța, recent, că România începe să crească ca destinație de nearshoring, adică relocarea producției, asta în contextul creșterii costurilor cu transportul cauzate de întreruperea unor rute cheie. Din Constanța și pe Dunăre, mărfurile ar ajunge în Europa de Vest chiar și cu patru zile mai repede decât pe rutele marine prin nord.

Un alt element important din această perspectivă îl reprezintă interesul major anunțat de Rheinmetall AG și compania elvețiană MSC privind preluarea șantierului naval din Mangalia, aflat în faliment.

Cei doi investitori au anunțat că există posibilitatea de a realiza investiții ample în această locație și de a transforma șantierul naval într-un centru cu dublă utilizare pentru construcția navală militară și civilă.

Frames estima recent că, în următorii cinci ani, țara noastră are potențialul de a atrage investiții de 10 miliarde de euro în dezvoltarea de spații logistice și industriale, atât din fonduri private cât și din investiții publice.

În acest context, potrivit unui studiu EY România, 56% dintre companiile străine vor să își extindă operațiunile din România, un procent foarte bun având în vedere provocările de securitate de la granița de Est.

Majoritatea celor care iau în considerare oportunitatea de a investi în România se gândesc în mod special la sectorul lanțurilor de aprovizionare și cel logistic.

Pe fondul evoluției economice din ultimii 2 ani, companiile au inaugurat peste 700.000 mp de spații industriale și logistice, astfel că România a ajuns să depășească granița de 7,5 milioane de mp, iar perspectivele arată că, în orizontul 2030, România poate crește cu încă 3 mil. mp de spații industriale și logistice.

De la comerțul electronic (e-commerce) la retail-FMCG, industria automotive, industria farmaceutică, cea a modei, echipamente industriale și mașini, construcții, mixul investițional interesat de astfel de locații de business este unul din ce în ce mai mare.

Articole pe aceeași temă: