Finanțe Stiri

Agenție bancară pentru mediul de business din Timișoara

16 iul. 2018 2 min

Agenție bancară pentru mediul de business din Timișoara

Reading Time: 2 minute

Mulberry Development și Raiffeisen Bank anunță deschiderea unei agenții bancare cu servicii bancare complete, la parterul clădirii ISHO Offices. Agenția bancară va fi deschisă în septembrie și va deservi toate segmentele de clienți: de la companii mari și medii până la persoane fizice.

Deschiderea acestei agenții bancare este un prim pas spre dezvoltarea unui centru de servicii financiar-bancare în cartierul ISHO din Timișoara. Raiffeisen Bank este prima instituție bancară importantă care își confirmă prezența în ISHO Offices. Mulberry Development este într-o fază avansată de negocieri și cu alte companii reprezentative pentru mediul bancar, financiar sau  asigurări, care sunt atrase de conceptul propus de cartierul ISHO, arată cele două companii, într-un comunicat de presă. 

„Raiffeisen Bank este interesată să fie acolo unde sunt și clienții săi, cât mai la îndemână lor și de aceea ne uităm la cele mai bune locații dintr-un oraș. Astfel, am decis să deschidem o agenție cu servicii de excelentă, în cel mai nou business hub din Timișoara, cartierul ISHO, dezvoltat de un antreprenor local recunoscut pentru calitatea proiectelor sale și un partener al băncii noastre”, a spus Emil Esanu, director executiv, Regiunea 1 Retail și Corporate la Raiffeisen Bank.

„Dorim ca ISHO să găzduiască cele mai importante companii din oraș, din zona de vest a tării și ne propunem să selectăm în continuare servicii și facilităti complementare de calitate ridicată. Obiectivul nostru este să realizăm în ISHO cel mai important pol de business din regiune, care, alături de zonă de locuire, vor transformă întreaga zonă în noul centru vibrant al orasului” a spus Ovidiu Șandor, dezvoltatorul cartierului ISHO.

La finalul celor trei etape de dezvoltare, ISHO va deveni un cartier complet care, alături de cele peste 1.000 de apartamente și 50.000 mp de birouri de nouă generație, va beneficia de o gamă largă de servicii-un centru de conferințe ultra-modern, un hotel internațional, un spațiu de co-work pentru start-up-urile din oraș, un spațiu pentru evenimente, respectiv un centru de spa și gym.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: