Business cu jucării de împrumut

Tiberiu Lupu, cofondator, Evertoys Foto: Vali Mirea

Creativitate și îndrăzneală sunt cuvintele care definesc cel mai bine inițiativa lui Tiberiu Lupu și a partenerilor săi de a înființa un business care împrumută jucării, venind astfel în ajutorul părinților nevoiți să găsească o soluție la plictiseala rapidă a copiilor lor.

Dacă putem împrumuta cărți, de ce n-am face la fel și cu jucăriile?

Evertoys este un business inovator, care aplică modelul sharing economy în universul jucăriilor, reprezentând prima bibliotecă de jucării din România. În baza unui abonament lunar, clienții pot împrumuta online jucării. Acestea le sunt livrate acasă, iar când copiii se plictisesc de ele, pot fi înapoiate și înlocuite cu altele. Transportul jucăriilor către și de la client este asigurat cu ajutorul unei companii de curierat, costul fiind suportat de furnizorul serviciului. Aceasta nu este, însă, singura componentă a businessului. Antreprenorii au găsit o soluție și pentru cutiile devenite neîncăpătoare pentru obiectele de care cei mici s-au plictisit. Astfel, le oferă părinților posibilitatea de a “vinde” jucăriile vechi, primind în schimb Everchips, credite cu care pot împrumuta jucării de pe platforma Evertoys. Jucăriile astfel achiziționate sunt sortate de membrii echipei. Cele care respectă standardele de calitate setate de companie sunt igienizate, recondiționate și introduse în circuitul de împrumut. Celelalte sunt donate centrelor de plasament pentru copii, după ce au fost la rândul lor curățate și reparate.

Politica bibliotecii este de a oferi spre împrumut doar jucării premium, de foarte bună calitate. Compania lucrează cu furnizori interni, dar și cu câțiva furnizori ai unor branduri internaționale, pe care nu le poți găsi în magazinele de jucării de la noi. “Dorim să le oferim clienților o experiență cât mai bună. Ținem la componenta educativă a jocului, de aceea includem în bibliotecă jucării care, pe lângă faptul că sunt frumoase, îi dezvoltă copilului anumite abilități cognitive sau motorii”, spune Tiberiu Lupu, cofondator al Evertoys.

De la MBA la business

Antreprenorul nu a pornit la drum de unul singur. A fondat bi­blioteca de jucării împreună cu doi parteneri, Emil Olteanu și Alina Marian, pe care i-a cunoscut în cadrul programului MBA pe care l-a urmat la Maastricht School of Management. “Compania a fost chiar livrabilul cursului nostru de antreprenoriat”, declară antrepreno­rul, care susține că, deși s-a confruntat cu o mulțime de provocări neprevăzute, câteva cunoștințe fundamentale dobândite pe par­cursul MBA-ului i-au fost de mare ajutor în demersul antreprenorial.

Pe lângă un capital uriaș de îndrăzneală și creativitate, pentru înființarea acestei afaceri a fost necesară o investiție de 60.000 euro. Această sumă nu a reprezentat doar investiția de start, ci și banii cu care businessul s-a susținut până la obținerea veniturilor proprii. De la momentul înființării până la atragerea primului client au trecut mai bine de șase luni, timp în care compania a trebuit să investească în optimizarea stocurilor de jucării și a platformei online, dar și în promovare. “Prima mare provocare a fost să ne gestionăm propria dezamăgire. Modelul nu a prins de la început, așa cum ne-am fi așteptat. Credeam că businessul o să zboare. Că lumea o să înnebunească auzind despre serviciul pe care îl oferim. Adevărul e că nu s-a întâmplat chiar așa. Trebuie să investim foarte mult în educarea pieței, orientată către proprietate, chiar și atunci când vine vorba despre jucării. A fost nevoie să muncim mult mai mult decât ne așteptam. Am ajuns la 150 de clienți mult mai încet decât am prevăzut”, mărturisește antreprenorul. În prezent, acest număr a fost depășit ușor, iar pentru următoarele șase luni, fondatorii țintesc dublarea sa, astfel încât veniturile din abonamentele recurente să ajungă la 25.000 lei lunar.

Cu gândul la părinții corporatiști

Profilul clienților pentru biblioteca de jucării îl reprezintă părinții care înțeleg ideea de sharing economy și care sunt preocupați de a le oferi copiilor lor o experiență de joacă interesantă și educativă. Este vorba despre persoane cu venituri cel puțin medii, obișnuite să cumpere și să efectueze tranzacții online. Fondatorii au observat că acest profil se suprapune cel mai bine corporatiștilor, motiv pentru care își propun să promoveze serviciul în cadrul companiilor mari, ca potențial beneficiu pentru salariați. Acum, că afacerea a intrat în cel de-al treilea an de funcționare și a ajuns la o zonă de echilibru, cei trei fondatori au planuri ambițioase pentru viitor. Profilul de clienți pe care l-au identificat trimite la o piață de aproximativ 50.000 de familii, cărora li se adaugă grădinițele private și tot felul de cluburi pentru copii. Prin urmare, până la capătul a cinci ani de existență, antreprenorii aspiră să ajungă la un număr de 4.000 de abonați ac­tivi. Pentru a susține această creștere, au nevoie însă de o nouă rundă de investiții, care se ridică la suma de 100.000 euro. Această sumă va permite îmbunătățirea platformei și optimizarea ei pentru mobil, încheierea unor contracte mai avantajoase cu furnizorii de jucării și diversificarea și mai mare a ofertei, dar și crearea unei mai bune vizibilități, printr-o strategie de marketing coerentă.

De la corporatist la antreprenor

Înainte de a deveni antreprenor, Tiberiu Lupu (34 ani) a fost mai mulți ani corporatist. A deținut poziții de project management și chiar management în industria telecom, dar a renunțat la confortul unui job bine plătit pentru aventura antreprenoriatului. “Antreprenoriatul este mult mai greu decât viața de corporatist. Într-o corporație, poți să te strecori câteva zile fără să faci nimic și nimeni nu observă. În antreprenoriat, presiunea este constantă. Trebuie să faci lucrurile să se întâmple, în fiecare zi. Atunci când ești angajat, ți se termină programul la o anumită oră. La Evertoys, primim solicitări de la clienți chiar și la 10 seara. Din punct de vedere profesional, antreprenoriatul îți aduce un plus de experiență. E ca o salată de fructe, are bucăți din orice”, spune Tiberiu Lupu, cofondator al Evertoys.