Companii Stiri

Evaluare automata a proprietatilor

9 sept. 2015 2 min

Evaluare automata a proprietatilor

Reading Time: 2 minute

Eurobank Property Services (EPS), companie specializata in furnizarea de servicii imobiliare integrate, lanseaza, in premiera pentru piata locala de profil, un instrument automat de evaluare (AVM) a proprietatilor rezidentiale noi si vechi aflate la vanzare in Romania. Cu ajutorul acestuia, preturile imobilelor din Bucuresti, marile orase ale tarii, dar si din localitati de dimensiuni mai mici pot fi rapid estimate, folosind baza de date extinsa a companiei.

“Acest indicator ofera o imagine fidela asupra valorii reale a unei locuinte scoasa la vanzare, verificarile complexe realizate de EPS au aratat o abatere medie absoluta la nivel national de 10%. Desi atat in Statele Unite ale Americii cat si in Marea Britanie, el este folosit pe scara larga, Europa inca se afla la inceput de drum. Lansarea acestui instrument complex si util de evaluare este o mare realizare pe piata imobiliara din Romania. Mai mult decat atat, el a fost dezvoltat intern pe baza unor modele internationale si adaptat la caracteristicile specifice la nivel local”, a declarat Dimitrios Andritsos, director executiv al companiei la nivel international, intr-un comunicat de presa.

Spre exemplu, un apartament de 2 camere din Timisoara, aflat la parterul unui bloc de 4 etaje, construit in 1970, cu o suprafata utila de 31 mp, a fost evaluat printr-un raport individual cu inspectie la fata locului la suma de 22.600 Euro. In acelasi timp, apartamentul a fost estimat de catre AVM la 22.850 Euro, avand o diferenta de doar 1,11% intre estimarea evaluatorului si cea realizata de AVM.

In cazul unei case din Craiova, construita in 2008, cu o suprafata utila de 98 mp si teren de 310 mp, cu 4 camere, suma evaluata la nivel individual a fost de 66.300 Euro. Proprietatea a fost estimata de catre AVM la 65.366 Euro, avand o diferenta de -1,41% intre estimarea evaluatorului si AVM.

Aceste valori rezulta in urma unei analize extinse realizata pe un portfoliu de peste 30.000 de imobile si care ia in calcul 23 de caracteristici cantitative si calitative, precum: locatia, suprafata, calitatea constructiei, etajul, locurile de parcare etc. De asemenea, baza de date este completata cu informatii privind indicatorii macroeconomici ai Romaniei la nivelul fiecarui judet, studii de piata locale, dar si chestionare de profil dedicate.

Instrumentul se adreseaza unei categorii largi de beneficiari, printre care persoane fizice ce doresc achizitia sau vanzarea unei locuinte si care vor sa verifice cat de conforme cu realitatile pietei sunt preturile practicate, institutii financiare care isi reevalueaza portofoliile in vederea controlarii riscurilor, institutii de stat care vor sa stabileasca valoarea despagubirilor aferente, in cazul unei lucrari de interes public, evaluatori, agentii imobiliare sau companii de asigurare.

AVM-ul a fost dezvoltat de o echipa interna a Eurobank Property Services formata din 10 profesionisti, printre care si profesori doctori in modelare statistica cu experienta la nivel international.

Eurobank Property Services este o subsidiara a grupului Eurobank si a realizat si Indicele Proprietatilor Rezidentiale din Romania ce arata tendinta de scadere sau crestere a valorii proprietatilor.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: