Editorial

Noul val de inovatori

8 mai 2017 2 min

Noul val de inovatori

Reading Time: 2 minute

Urmăresc cu entuziasm noile generații de inovatori. Modul în care creează, în care gândesc, felul în care vorbesc și trăiesc fiecare zi pentru ceea ce fac. Cu siguranță, în toți inovatorii întâlnești acea sclipire și dorință nebună de a găsi o idee, cea mai bună soluție pentru o nevoie existentă, pentru planul lor. Dar noul val de inovatori are ceva în plus!

Pe lângă realitatea clară de a fi înconjurați de mult mai multe posibilități și soluții pentru ce gândesc și doresc să realizeze, inovatorii de azi ajung la vârsta majoratului numărând, pe lângă zeci de patente, și câteva companii pe care le-au fondat. Au un ascuțit spirit pentru business și, față de generațiile anterioare, se diferențiază prin relaxarea și naturalețea cu care reușesc să facă totul să pară ușor. Simplu.

I-am admirat și aplaudat recent la Biz Innovation Forum pe elevii de la AutoVortex, cea mai premiată echipă de robotică din România, cu performanțe recunoscute în toate competițiile internaționale de robotică! I-am ascultat cu uimire pe Cornel Amariei și pe Ionuț Budișteanu cum vorbeau despre viața lor de până la 20 de ani: au deja zeci de patente, sunt recunoscuți la nivel internațional, au sute de idei și planuri și nu par a se împiedica de nimic în ceea ce fac.

Cel mai mult mi-au plăcut relaxarea și libertatea cu care vorbesc despre ce au reușit și despre ce nu le-a ieșit exact cum voiau, cum sunt mereu în căutarea simplificării și îmbunătățirii unor idei, dar am remarcat mai ales siguranța gândului că vor găsi soluții pentru orice provocare! O siguranță și o încredere care se transmit printr-o modestie pură și o inocență care te lasă pur și simplu fără cuvinte. Este o magie, una care și-a găsit locul preferat în jurul lor, în viața lor.

Noul val de inovatori nu este nou. Este de mult aici, iar inovația este parte din ei. Inovatorii de până în 20 de ani numără serioase contribuții pentru societate, descoperă remedii pentru boli și tehnologii care ne îmbogățesc viața și rezolvă probleme reale. Noi suntem cei care trebuie să ne ridicăm, cât putem, la nivelul lor. Avem nevoie să-i cunoaștem și trebuie să-i promovăm. Ei sunt modelele de urmat, acei millennials care sunt și trebuie să devină „mentori de inovare“ pentru noi toți.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: