Recrutarea depășește nivelul anterior crizei economice

Angajatorii din România au căutat să angajeze peste 220.000 de persoane în primele șase luni din 2017, numai prin intermediul platformei eJobs.

Cele mai multe joburi disponibile au fost în domenii precum vânzări (9.590 de anunțuri), administrativ/logistică (6.330 de anunțuri) sau financiar (4.480 de anunțuri). Un număr mare de anunțuri au vizat și domenii precum alimentație și HoReCa, IT Software, construcții și instalații, transport și distribuție, relații clienți și call center, inginerie și domeniul auto. Dintre angajatori, cei mai activi în ceea ce privește publicarea de anunțuri au fost agențiile de recrutare personal, semnn că există o tendință ca procesul de recrutare să se desfășoare prin intermediul acestora. Printre cei mai activi angajatori se numără însă și companii, precum: Lidl, Emerson, Interbrands, Sensiblu, Ubisoft și Hella.

Referitor la repartizarea teritorială a posturilor disponibile, cele mai multe au fost înregistrate în București, unde companiile au publicat aproape 32.000 de anunțuri de recrutare. Capitala este urmată de Cluj-Napoca, unde companiile care angajează prin intermediul platformei eJobs.ro au avut aproape 6.500 de anunțuri și de Brașov și Timișoara, care au înregistrat un număr similar de anunțuri, puțin peste 3.500.

„Prima jumătate a acestui an a fost foarte bună pentru cei care au căutat un nou job, numărul anunțurilor de recrutare depășind atât nivelurile înregistrate în anii anteriori crizei economice (2007/2008), cât și pe cele din perioada recentă. Astfel, s-a observat o creştere de peste 35% a numărului de locuri de muncă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar deficitul de personal continuă să fie o problemă în aproape toate domeniile, dar mai ales în sectoare precum IT,  inginerie și financiar”, declară Bogdan Badea, Head of Sales, eJobs Group.

Cei mai mulți candidați s-au orientat către companiile din domeniul retail. Astfel, aproape 57.000 de candidați au aplicat la pozițiile deschise de compania Profi Rom Food pe eJobs.ro în primul semestru, în timp ce Altex România a înregistrat peste 37.000 de candidați pentru joburile publicate. Foarte căutate au fost și locurile de muncă oferite de Adecco Resurse Umane (33.400 de candidați), Kaufland România (peste 25.000 de candidați), Grup Renault România (25.000 de candidați) sau Pepco Retail (22.700 de candidați).