MarComm

0% ALCOOL! 100% VOLAN!, o campanie de prevenire a consumului de alcool în rândul conducătorilor auto

Reading Time: 3 minute

Poliția Română și Asociația Berarii României lansează campania de prevenire „0% ALCOOL. 100% VOLAN.” Aceasta are ca obiectiv conștientizarea șoferilor, a pasagerilor şi a celorlalți participanți la traficul rutier, cu privire la consecințele negative ale conducerii unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și, prin aceasta, reducerea numărului de accidente.

Berarii României reamintesc șoferilor faptul că există alternative sigure pentru consumul la volan, una dintre acestea fiind berea fără alcool.

„Promovarea unui consum responsabil de alcool este o preocupare constantă a Asociației Berarii României încă de la înființare. Alături de partenerul nostru tradițional, Poliția Română, suntem permanent interesați să informăm cât mai eficient consumatorii despre situațiile în care pot apărea riscuri asociate consumului de alcool, așa cum este cazul șoferilor care decid să conducă după ce au băut. De aceea, de Ziua Internațională a Berii, ciocnim o bere fără alcool alături de conducătorii auto, pentru drumuri mai sigure, ca să ne amintim că, indiferent de locurile în care ne dorim să ajungem, viața noastră și a celor dragi nouă sunt cele mai de preț destinații. Astfel, ne putem bucura de momentele plăcute petrecute împreună la o bere, indiferent de situația în care ne aflăm, la volan sau nu,” spune Julia Leferman, Director General Asociația Berarii României.

„Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române atrage atenția cu privire la pericolul creat pentru siguranţa rutieră, de conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice. Consumul de alcool constituie un important factor de risc pentru șofer, pasageri și ceilalți participanți la trafic, acesta crescând exponențial şansele de implicare într-un accident rutier. Poliția rutieră susține toleranța zero față de conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice și felicită Asociația Berarii României  pentru implicarea în campania ,,Fără Alcool la Volan”. Suntem alături în acest demers, ce poate contribui la siguranța rutieră pe drumurile publice.”, declară comisar șef de poliție George Grigore, împuternicit Director Direcție Rutieră.

De-a lungul anilor, problema accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool la volan a fost adresată prin mai multe inițiative de responsabilizare. Deși fiecare dintre noi știe că este periculos să conducă după ce a consumat alcool, totuși, sub imperiul momentului, pot fi luate decizii care să ne aducă în situații riscante.

Mai ales în contextul în care ne aflăm acum, după multe luni de restricții cauzate de pandemia Covid19, când oamenii își dorească să recupereze timpul pierdut și să nu rateze experiențe alături de cei dragi vara aceasta, pot avea tendința să fie mai puțin atenți și să uite regula de aur: Fără alcool la volan! De aceea, prin campania lansată, Berarii României și partenerii lor accentuează mesajul de prudență și prevenție pentru conducătorii auto.

Campania cuprinde o componentă de activare în trafic care va avea loc vineri, 6 august 2021, de Ziua Internațională a Berii, pe autostrada A2, la stația de taxare de la Fetești, unde polițiștii și reprezentanții Asociației Berarii României transmit mesajul preventiv șoferilor și pasagerilor din autoturisme.

Campania se va derula și în social media, în stațiile Petrom, pe posturile de radio Kiss FM, Rock FM, Magic FM și National FM și prin mai multe materiale informativ-preventive ce vor fi diseminate pe parcursul lunii august 2021. De asemenea, actorul Radu Vâlcan susține mesajele campaniei printr-un video.

În primele 6 luni ale anului 2021, din cauza conducerii sub influența băuturilor alcoolice, s-au produs 87 de accidente rutiere grave, în urma cărora 24 de persoane au decedat, iar alte 71 au fost rănite grav. Prin comparație, în aceeași perioadă a anului 2020, au avut loc 135 de accidente rutiere grave, cu 26 de persoane decedate și 139 rănite grav, iar în 2019, 133 de accidente rutiere grave, în care 31 de persoane au murit și 132 de persoane au suferit răni grave.

Lansată în 2008, campania desfășurată anual sub titlul “Fără alcool la volan” și „Cedează volanul cand bei” reprezintă o inițiativă a Asociației Berarii României pe termen lung de responsabilizare a șoferilor, derulată cu sprijinul Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al companiei Petrom.

Asociația Berarii României și-a propus, încă de la înființare, să promoveze consumul moderat și responsabil. Astfel, lansarea unei campanii ce are drept obiectiv informarea conducătorilor auto privind pericolele la care se expun atunci când șofează sub influența alcoolului, demonstrează încă o dată angajamentul social al industriei locale de bere.

Romanita Oprea

Recent Posts

Ultimele zile pentru redirecționarea a 3,5%. „În cazul nostru, la fel ca în cazul multor ONG-uri din România, impactul proiectelor noastre este unul real”

Doar până pe 27 mai 2024, persoanele fizice mai pot alege cum sunt folosiți 3,5% din impozitul lor, prin redirecționarea…

11 ore ago

Banca Transilvania a obținut un profit mai mare cu 35% în primul trimestru din 2024

Banca Transilvania a obținut rezultate pozitive în primele trei luni ale anului, cu creșteri ale economiilor clienților, soldului creditelor, volumului…

o zi ago

AI Expo Europe: Cea mai mare conferință despre AI din Europa Centrală și de Est are loc în octombrie la București

AI Expo Europe, cea mai mare conferință interactivă din Estul și Centrul Europei, va decripta impactul Inteligenței Artificiale asupra prezentului,…

o zi ago

UniCredit este partener al RAD ART FAIR 2024. Discount-uri de 20% la achiziția biletelor cu cardul

UniCredit Bank devine anul acesta partenerul RAD ART FAIR 2024, cel mai important eveniment dedicat scenei de artă contemporană din…

o zi ago

Studiu KilometrulBine despre siguranța rutieră pietonală: traversarea neregulamentară e în topul comportamentelor negative

KilometrulBine, platforma de responsabilitate socială a mărcii Dacia, a lansat un studiu amplu ce și-a propus să aducă în prim…

o zi ago

Pledoarie pentru strategie

Marketerii spun că, în continuare, companiile nu apreciază pe deplin fundamentele marketingului – strategia și managementul de brand. Am discutat…

o zi ago