MarComm Interviuri Publicitate

Alex Bădilă, Publicis: Am câștigat 73% dintre pitch-urile la care am participat

9 mart. 2020 3 min

Alex Bădilă, Publicis: Am câștigat 73% dintre pitch-urile la care am participat

Reading Time: 3 minute

Anul trecut, Publicis a aniversat 25 de ani în România și 2019 a însemnat mai multe schimbări și transformări ale modului de lucru decât chiar din ultimii cinci ani în total, spune Alex Bădilă, Chief Operating Officer al Publicis România. Agenția a dezvoltat instrumente noi, a regândit și optimizat procese de lucru, s-a restructurat și a crescut echipa. Face acum lucruri pe care nu le putea face cu puțin timp în urmă și este mai ”futureproof” ca niciodată, asta poate și datorită faptului că anul trecut, la nivel de grup, a investit aproximativ 300.000 de euro numai în instrumente de măsurare și analiză a datelor. 

Cum a fost 2019 și cum ați început 2020?

2019 a fost un an aproape tipic pentru publicitatea zilelor noastre: complex și cu multe aspecte, doar că mai pretențios decât de obicei. Și, cu toate astea, un an de mare succes pentru noi.

Începem fiecare an, întrebându-ne cum am face lucrurile diferit dacă am lansa o agenție nouă. Ne ajută să fim conectați la prezent și viitor. Și chiar încercăm să privim mai departe de un an, așa că lucrăm tot timpul la a fi agenția fără de care clienții nu pot trăi.  Da, știu, poate sună pretențios, dar asta spune multe despre cum înțelegem să abordăm colaborarea cu clienții, pentru că succesul nostru ține de succesul lor. Ne concentrăm mai puțin pe a vinde ”un produs de agenție” și mai mult pe soluții care rezolvă probleme și, paradoxal poate, asta a dus la campanii mai mișto din toate punctele de vedere.

După toate reușitele și schimbările începute sau finalizate anul trecut, mă bucur să văd că 2020 a început foarte promițător. Chiar am reușit deja câteva campanii interesante, cum ar fi cele pentru Burger King, care au atins câteva contexte și puncte relevante cu valoare ”virală”, fiind unele dintre cele mai discutate și comentate campanii de început de an.

Ce înseamnă la momentul acesta Publicis România?

Suntem probabil cea mai mare agenție de publicitate din România în acest moment, din toate punctele de vedere: oameni, conturi, venituri, forță. Suntem cea mai mare agenție Publicis din Sud -Estul Europei, constant implicați în marile proiecte regionale europene alături de birouri mari, precum cele din Franța sau Italia.

Lucrăm cu adevărat integrat și colaborativ pe un model foarte ”client centric” cu toate disciplinele care conlucrează în beneficiul clienților.

Deși, în ultima vreme, punem un mai mare accent pe storytelling, ne și adaptăm. Creativitatea are nevoie să fie hrănită de data și îmbogățită de tehnologie. Da, continuăm să învățăm și să ne adaptăm într-o lume în care digitalul devine din ce în ce mai dominant, unde există copii care fac lucruri pe Instagram, Tik Tok sau Youtube și care pun în umbră multe realizări ale agențiilor de publicitate, mici sau mari. Tocmai din acest motiv am investit constant în ultimii trei ani și ne-am extins exponențial capabilitățile în tot ceea ce ține de digital.

Ce clienți noi v-au intrat în portofoliu în ultimul an?

În 2019, am câștigat mai bine de 73% dintre pitch-urile la care am participat și, poate la fel de important, am câștigat toate pitch-urile mari. Am continuat să exportăm campanii pe alte piețe și să lucrăm chiar direct pentru clienți din mai multe țări.

Care a fost ”proiectul anului 2019”? Care credeți că vor fi proiectele anului 2020 pentru echipa Publicis din București?

În advertising se spune că ești la fel de bun pe cât de bună e ultima ta campanie. Așa că întotdeauna ne concentrăm pe ce urmează să facem. Dar pot spune că anul trecut a fost anul cu cele mai multe campanii de succes pentru clienții noștri din ultimii 10 ani. Proiectele anului 2020 pentru noi vor fi la intersecția între trenduri, context, tensiuni, între oameni, tehnologii și experiență.

Care este principala direcție strategică a grupului în 2020, la nivel local? Dar global?

Data driven creativity – noua mantra a grupului nu rămas doar un nume, ci este ceva ce facem deja în România. Am dezvoltat un ecosistem de date complex (asta, în condițiile în care în 2019, la nivel de grup, în România am investit în jur de 300.000 de euro numai în date), pe care îl folosim că bază strategică pentru tot ceea ce facem. Lucrăm cu și la mai multe instrumente ce implică date, pentru soluții de comunicare mai fundamentate și targetate.

Dacă vrem să continuăm să fim cu un pas înaintea altora, trebuie să ne gândim mai departe de 2020. Vorbim nu numai despre adaptarea la noile modalități prin care oamenii interacționează între ei și cu brandurile, pe platforme mai vechi sau nou apărute, dar și despre lucruri care astăzi nu există, pentru oameni care vor avea joburi care nu există încă.

Poate că cea mai importantă direcție strategică la nivel local, deloc surprinzător, sunt oamenii! Ne preocupăm mai mult decât oricând de oamenii noștri, de care suntem foarte mândri. Și nu suntem departe de ce ne-am propus: să fim destinația pentru cei mai buni oameni de pe piață. Oameni care încă mai vor să schimbe lumea. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: