Antreprenori

Alex Grecu: Sete de antreprenoriat și poftă de sport

27 oct. 2020 5 min

Alex Grecu: Sete de antreprenoriat și poftă de sport

Reading Time: 5 minute

Prezentatorul radio Alex Grecu a lansat în plină pandemie drincs., un magazin online de băuturi alcoolice, pe care își dorește să îl transforme într-unul dintre principalii jucători din domeniu.

Când și cum a luat naștere ideea din spatele drincs. și de ce ai ales să ­deschizi magazinul online în această perioadă?

Cu ideea cochetam de ceva timp, sub altă formă, iar pandemia m-a motivat să definesc conceptul și să pornim această frumoasă poveste. Spun că este o poveste pentru că ea s-a născut din pasiunea celor 4 fondatori, oameni cu experiență în antreprenoriat, dar în domenii diferite, care, cumulate, consider ne vor ajuta să ne îndeplinim misiunea propusă cu drincs. Să descoperim lumea băuturilor prin noi experiențe, să fim aproape de clienții noștri și să le propunem constant noi etichete sau moduri în care să se bucure de băutura lor preferată. Călătoria în lumea băuturilor de calitate poate fi fascinantă dacă are cine să te îndrume. O misiune pe care drincs. și-o asumă!

Cu toții am avut dificultăți în această perioadă a pandemiei, de aceea drincs. este o construcție pe un fundament solid, profitând de o infrastructură existentă. Revin la experiența asociaților, doi dintre ei reprezintă una dintre cele mai mari companii de distrubuție din România, cu experiență de peste 13 ani în domeniu, ceea ce înseamnă că drincs. se bucură de parteneriate existente, care au fost sudate în ani de colaborare, vindem din propriul stoc, ne bucurăm de un depozit de peste 1.000 de metri pătrați și, nu în ultimul rând, livrăm cu flota proprie în București, adică onorăm toate comenzile a doua zi pentru capitală, iar transportul este gratuit! Cu alte cuvinte, răspundem întocmai așteptărilor cumpărătorului din online, proces de achiziție simplu și comod, cu livrare în cel mai scurt timp posibil. Al treilea membru fondator vine cu 11 ani experineță în e-commerce, timp în care a contribuit sau a construit de la zero unele dintre cele mai mari magazine online, care astăzi sunt accesate de sute de mii de oameni zilnic. Iar eu îmi pun pe masă experiența de mai bine de 11 ani în comunicare, vânzare și marketing.

Astfel, pot afirma că drincs. nu este o aventură antreprenorială, ci un concept ce să bazează pe foarte multă experiență. De aceea, indifirent de perioada în care am fi lansat site-ul, aș fi avut aceeași încredere în reușita lui.

Care au fost principalele dificultăți cu care te-ai confruntat ca antreprenor într-un domeniu nou pentru tine, în pandemie?

Lipsa contactului direct cu oamenii. Da, suntem un magazin online, dar ­mi-aș fi dorit să pot măsura mai eficient profilul clientului nostru prin întâlniri, printr-un eveniment de lansare și alte ocazii de socializare. Perioada ne-a impus să respectăm distanțarea socială, măsură benefică pentru societatea în care trăim, ­astfel sunt sigur că vom putea să ne ­întâlnim la evenimente în viitorul apropiat.

Care sunt planurile de dezvoltare pentru drincs.?

drincs. va deveni unul dintre jucătorii principali din domeniu. Suntem deja pe același picior cu competitorii noștri din perspectiva portofoliului de produse și al prețurilor, urmează maturizarea brandului. Cum? Prin conținutul educațional pe care îl pregătim pentru clienți, promoțiile sau pachetele de băuturi care vor fi pe placul tuturor, prin măsurarea constantă a gradului de satisfacție și deschiderea noastră de a ne adapta cerințelor, prin comunicarea directă și nonconformistă din rețelele de social media și, nu în ultimul rând, prin inovație. Lucrăm la un meca­nism de profilare a clienților drincs. care ne va ajuta să înțelegem mai bine preferințele lor, iar noi să le fim alături în călătoria prin lumea băuturilor, prin recomandări ale tipurilor de băutură preferate. Știi  când ești într-un bar sau un restaurant și îți place să primești consiliere din partea expertului? drincs.ro va fi expertul din online, de care va putea beneficia oricine, oricând, oriunde ar fi în România.

Ai pornit în antreprenoriat la 21 de ani, activitatea ta principală fiind consultanța în asigurări. Ce te-a atras la domeniul asigurărilor?

A fost și continuă să fie unul ­dintre pilonii principali în activitatea mea profesională. Acest domeniu a reprezentat școala mea în antreprenoriat și am planuri de dezvoltare pentru următorii ani. Am pornit în anul 2008 o campanie de brokeraj în asigurări pentru că mi-a fost prezentată oportunitatea de către omul care urma să îmi devină asociat. Nu aveam neapărat legătură cu acest domeniu, dar aveam datele ne­cesare să fac parte dintr-un astfel de startup, studiind administrarea afa­cerilor cu predare în limba germană, în cadrul ASE. Apoi, am început să identific că rezonam cu această activitate din perspectiva comunicării cu oamenii și că mă atrăgea provocarea procesului de vânzare.

În 2016 am făcut exit din acea asociere și am continuat să ofer același servicii, ca fondator al asigwelt.ro. În prezent, serviciile AsigWelt sunt disponibile pe site-ul nostru, la un punct de vânzare în Piața Crângași, urmând ca până la finalul anului să mai deschidem încă două puncte de lucru în București.

Când și cum ai descoperit #Pofta­DeSport și ce te-a atras la ciclism?

Începutul profesional a fost un motiv de entuziasm atât de mare, încât am neglijat complet aspectul personal. Lucram foarte multe ore la birou, fumam aproape două pachete de țigări pe zi, nu aveam grijă de alimentația mea și nu făceam deloc mișcare. ­Astfel, ajunsesem la 95 kg și am avut ­câteva episoade de puseuri de tensiune.

Moment în care am realizat că fără echilibru nu am cum să evoluez și am descoperit talerul care lipsea din balanță, sportul. Am slăbit, mi-am schimbat stilul de viață complet și am fost ­extrem de surprins de ce am ­descoperit. Da, sportul te ajută să ai un corp armonios și sănătos, dar cel puțin la fel de importante sunt și rezultatele pe plan psihic. În timpul activităților sportive îți antrenezi ambiția, disciplina, determinarea, perseverența, înveți să reziști și să gestionezi durerea și ai parte de sentimentul unei victorii la finalul fiecărui antrenament. De aceea, cred cu tărie că pofta de sport înseamnă poftă de viață!

Sunt foarte mulți angajați care spun că ar face mișcare, dar nu au suficient timp. Ce sfat ai pentru cei care amână de ceva timp adoptarea unui stil de viață sănătos și mișcarea? De ce?

Nu există nu am timp, ci nu sunt dispus să îmi sacrific din puținul timp liber. Și îi înțeleg pe cei care se află în astfel de situații. Poate au familie, un serviciu solicitant, seara alte obligații sau tot felul de situații similare. Dar nu trebuie să uităm niciodată să trăim și pentru noi. De aceea, eu sunt convins că printr-un mic efort, poți identifica orele necesare pentru măcar 3 antrenamente pe săptămână. Să nu uităm că o minte sănătoasă are nevoie de un corp sănătos. Iar asta nu este doar o maximă! Nu prea merg una fără alta pe termen lung. Iar sportul este precum ai apăsa butonul refresh, simți mai multă energie, mai mult entuziasm, forță și este locul ideal să evadezi din cotidian, să aloci un anumit timp doar ție și să îți gestionezi propriile gânduri. Fără mailuri, telefoane, social media sau alte solicitări venite de la cei din jur.

Ești și antreprenor și blogger, radio host, voice over și prezentator de evenimente și pasionat de sport. Când ai timp pentru toate?

Evident că sunt sacrificii în acest sens. De exemplu, eu nu am niciun weekend liber. În diminețile din ­cursul săptămânii am antrenamente, iar apoi gestionez tot ce am pe agenda zilei la birou. Dacă am ­vreun eveniment de prezentat, strecor prin­tre și această activitate. Prezint la ­Radio Europa Fm, vineri seara de la 19, iar sâmbătă și duminică de la ­8 dimineața. Adică în fix în weekend, atunci când toată lumea se odihnește, eu mă trezesc la 6 dimineața și fac asta de mai bine de un an. De aceea am afirmat și mai sus, timp se găsește, întrebarea este – care sunt sacrificiile pe care ești dispus să le faci?

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: