fbpx
Marketing Stiri

Alexandra Bombita si Maria Guseth, in competitia Young Lions Design

09/05/2016

Alexandra Bombita si Maria Guseth, in competitia Young Lions Design

_DSC4520Alexandra Bombita si Maria Guseth (Dorothy’s Slippers) s-au calificat in urma competitiilor de la The Alternative School pentru competitia Young Lions Design, ce va avea loc la Cannes in a doua jumatate a lunii iunie.

Alexandra (copy & strategist) si Maria (art director) lucreaza la Leo Burnett. Ele au trecut prin toate probele de competitie la nivel local, rezolvand cu success atat briefurile de semestru, cat si cel de 48 de ore, lasand in urma alte 10 echipa, si urmeaza sa concureze pret de 24 de ore alaturi de cele mai bune echipe ale lumii pe brief cu vocatie sociala. Ulterior, vor participa, vreme de o saptamana, la festivalul de creativitate Cannes Lions.

Anul acesta, echipa de Young Lions Design este sustinuta de Praecisio, importator si distribuitor exclusive al lentilelor de ochelari Nikon in Romania, un brand premium de lentile optice dedicate vizionarilor cu stil.

“In campaniile noastre internationale ne adresam vizionarilor, fie ei arhitecti, designeri, ingineri sau artisti de toate tipurile. Asocierea cu performerii romani in creativitate si cu atmosfera incendiara a Croisettei e in vibratia marcii noastre”, a declarat Theodor Pana, reprezentantul Nikon Lenswear in Romania.

Cum a fost pentru cele doua concurente experienta The Alternative School si ce asteptari au de la Cannes Lions?  

“De departe, multi ar putea sa vada doar niste echipe care trebuie sa rezolve briefuri. In realitate insa, scoala te poarta printr-un carusel de emotii si stari: te poti bucura prematur ca ai gasit “acea idee”, iar odata formulata intr-un board sa o urasti cu patos. Pentru ca mai apoi, 3 zile mai tarziu, dupa cautari in zadar, sa te intoci si sa descoperi ca de fapt conceptul intitial este exact ceea ce trebuie. Bipolaritatea este parte a unui parcurs: un antrenament de anduranta, perseverenta si determinare pentru a finaliza un proiect.” (Maria Guseth)

“Ma bucur foarte mult de aceasta confirmare, mai ales ca aveam un “of” personal, ca acum doi ani nu am putut participa. Ma bucur ca am reusit sa fim consecvente, ba chiar am progresat putin: am intrat pe locul 3, am terminat pe primul. Aici a contribuit scoala cu ale sale briefuri. Cat despre Cannes, incerc sa privesc experienta cu multa responsabilitate. Simt ca trebuie sa confirmam si acolo (pentru noi, pentru scoala, pentru agentie), iar asta pune presiune. Dar sa nu ne pripim.” (Alexandra Bombita)

La jurizarile semestrului Cannes 2016, de la The Alternative School, au participat oameni de marketing si CEO, nume sonore din creativitatea locala si internationala: Luis Miguel Messianu (CEO Alma USA si jurat la Cannes 2016), Alvin Teoh (CD DDB Malaesia), David Khoo (CD, Chaos creative Malaesia), Hande Guler (CD, DDB Dubai), Theodor Pana (Marketing Director, Nikon Lenswear), Florentina Taudor (CEO Renania), Nicoleta Padure (CEO Media Concept Store si jurat roman la Eurobest si Dubai Lynx), Elena Hurjui (CEO, The Heraldist Cluj), Mihai Fetcu (CD, Geometry Global, premiat cu Gold la Cannes Lions 2015), Szabi Szekely (CEO Halcyon Mobile Cluj, multi-premiat in competitia globala de la FWA si jurat roman la Cannes Lions Mobile), Nir Refuah (CEO MRM / McCann, multipremiat la competitiile internationale cu focus pe creativitate digitala), Cristian Costea (ECD in Hamburg, castigator de trofeu Cannes Lions in 2015), Mihai Gongu (CD GMP, castigator de Grand Prix la Eurobest), Vlad Butucariu (Flio Stand / Studio Squash Rotterdam), Ioana Halunga (Creative, Havas Singapore).

_DSC4708
Theodor Pana, Maria Guseth, Teodora Migdalovici si Alexandra Bombita

The Alternative School se afla la cel de-al 11-lea an in care pregateste si trimite tineri creativi in cele mai acerbe competitii internationale, oferindu-le acestora si sansa specializarilor la cel mai respectat festival de creativitate la nivel global.

De-a lungul anilor, veteranii de la The Alternative School au adus Romaniei premii remarcabile: de 3 ori gold la Roger Hatchuel, bronz la Print, Gold la Cyber si Design, shortlist la Young Clients. Absolventii celui mai premiat MBA Creativ din Sud Estul Europei au continuat sa castige distinctii internationale si sa performeze, unii in agentii locale, altii in hub-urile creative ale lumii: Singapore, New York, Hamburg, Rotterdam, Londra, Amsterdam sau Rio.

Peste 250 de tineri romani au beneficiat in ultimii 11 ani de specializari la Cannes, Eurobest sau Dubai Lynx prin intermediul programelor The Alternative School.

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE