BizRemote by certSIGN Finanțe Stiri

Allianz-Țiriac Asigurări, vânzări în creștere cu 10% în primul trimestru

11 iun. 2020 3 min

Allianz-Țiriac Asigurări, vânzări în creștere cu 10% în primul trimestru

Reading Time: 3 minute

Allianz-Țiriac Asigurări a înregistrat vânzări în creștere cu 10% în primul trimestru din 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, peste 393 milioane de lei.

Cele mai importante contribuții la creșterea vânzărilor totale le-au avut segmentele de asigurări de viață, sănătate și proprietăți, fapt care a permis continuarea procesului de echilibrare a portofoliului, arată asigurătorul, într-un comunicat de presă.

La nivelul întregului business, vânzările au avansat cu 10% în primul trimestru din 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și au depășit 393 milioane de lei.

„Criza prin care trecem confirmă faptul că strategia noastră de a avea un mix de business echilibrat este una corectă. Portofoliul balansat ne permite să absorbim mai ușor șocul generat în economie de noul coronavirus, iar rezultatele excelente din primul trimestru vor contribui la diminuarea impactului care a început să se simtă la nivelul vânzărilor noastre în special începând cu cel de-al doilea trimestru. Nu suntem imuni la această criză, însă suntem pregătiți atât din punct de vedere operațional, cât și financiar să trecem cu bine peste aceste provocări. Allianz-Țiriac Asigurări continuă să rămână puternic pentru clienții, angajații și partenerii săi. Echipa noastră este pregătită să fie alături de clienți chiar și în condiții adverse”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări.

Vânzările de asigurări non-auto au crescut cu 16% în primul trimestru din 2020 față de aceeași perioadă a anului trecut și au ajuns să reprezinte 44% din primele brute subscrise pe segmentul asigurărilor generale. Vânzările de asigurări auto au crescut ușor.

Primele subscrise din asigurări de viață și sănătate au înregistrat un avans de 31%, respectiv 25%, subliniind eforturile echipei Allianz-Țiriac Asigurări în direcția închiderii deficitului de protecție financiară la nivelul populației.

Cumulat, asigurările non-auto și cele de viață și sănătate, două linii de business strategice pentru Allianz-Țiriac, reprezentau peste 50% din vânzările totale la finalul lunii martie 2020.

În primul trimestru din 2020 Allianz-Țiriac Asigurări a plătit clienților și terților păgubiți despăgubiri de peste 192 milioane de lei, cu 4,4% mai mult față de aceeași perioadă din 2019. Începând cu finalul lunii martie a fost sesizată o reducere a numărului de avizări de daună, pe segmentele auto. Această evoluție a fost determinată de scăderea frecvenței de daună ca urmare a traficului mai redus, cât și de o posibilă amânare a constatărilor în perioada stării de urgență.

Rata combinată la nivelul întregii companii s-a îmbunătățit în primul trimestru din 2020 și s-a situat sub 90%, pe fondul unei discipline riguroase a costurilor operaționale, dar și datorită mixului de portofoliu. Acestea au permis un avans de peste 43% al profitului operațional față de primul trimestru din 2019.

„Plățile în contul daunelor acoperite de polițele noastre au continuat să crească, însă ne-am eficientizat în continuare activitatea și am reușit să obținem o creștere semnificativă a rezultatului operațional. Cu toate acestea, nu putem ignora criza fără precedent prin care trecem și al cărei impact este dificil de cuantificat pe termen scurt, mediu sau chiar lung. Ce putem spune cu certitudine este că robustețea financiară ne ajută să navigăm cu bine prin contextul dificil de piață și ne permite să fim pregătiți pentru provocările cu care ne-am putea confrunta în perioada următoare”, a explicat Adriana Matache, director general adjunct al Allianz-Țiriac Asigurări.

Pentru Allianz-Țiriac Asigurări, asumarea responsabilității, respectarea promisiunilor și grija pentru oamenii, fie că sunt clienți, angajați sau parteneri, au fost principalele preocupări în această perioadă, arată reprezentanții asigurătorului, în comunicat.

Echipa Allianz-Țiriac Asigurări s-a mobilizat rapid, iar din primele momente a acționat pentru a găsi soluții pentru clienți, colegi și comunități. Din 25 martie activitatea a continuat în siguranță exclusiv în mediul online, compania asigurând în același timp operaționalitatea tuturor serviciilor și asistența pentru clienți.

În timp de criză, asigurătorul oferă clienților sprijin suplimentar:

  • Pe clienții actuali și viitori cu polite de sănătate îi ajutăm să aibă grijă de sănătatea lor de acasă prin oferirea în mod gratuit a serviciilor de telemedicină.
  • Companiilor și clientilor de retail le oferim flexibilitate, iar împreună identificăm soluții la problemele lor punctuale.
  • Ne-am implicat în dezvoltarea infrastructurii medicale prin donații atât la nivel de companie, cât si la nivel individual pentru susținerea luptei împotriva noului coronavirus. În total Allianz-Țiriac Asigurări, împreună cu angajații, colaboratorii și partenerii săi au donat peste 110.000 de euro pentru achiziționarea de aparate ATI, materiale și echipamente medicale pentru spitalele din București și din țară și kit-uri de testare COVID-19 pentru personalul medical.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: