Alte 350.000 de măști pentru doctorii din prima linie

10 apr. 2020 < 1 min

Alte 350.000 de măști pentru doctorii din prima linie

Reading Time: < 1 minut

Peste 350.000 de măști FFP2, achiziționate cu sumele donate de către fondatorii platformei „Donează pentru linia întâi” și donatorii persoane fizice și persoane juridice, au ajuns în țară  și vor ajunge la medicii din prima linie din toată țara.

Măștile FFP2 ajunse ieri se adaugă celor 4.150.000 de măști simple care au fost aduse pentru cei din prima linie, miercuri.

Materialele au fost aduse în țară cu două zboruri, unul cargo și unul al companiei naționale TAROM, într-o aeronavă de pasageri reconvertită.

În același timp, inițiatorii platformei anunță că dezvoltatorul imobiliar Genesis Property, proprietarul parcurilor de birouri Novo Park si West Gate din Bucuresti, a donat 100.000 de lei pentru a susține activitatea platformei si achizițiile de materiale ce vor fi distribuite prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) în toată țara personalului din spitalele care tratează direct pacienți cu COVID 19.

„Donează pentru linia întâi” este o inițiativă aparținând Băncii Transilvania, Mobexpert, Bitdefender și
eMAG, dezvoltată cu scopul de a-i susține pe medici și personalul medical, pe jandarmi și polițiști,
precum și pe toți cei care luptă direct cu pandemia COVID-19.

Situația în timp real a donațiilor și statisticile pot fi urmărite pe https://www.eMAG.ro/doneaza/live. Toți
cei care doresc sa contribuie, persoane fizice sau companii, o pot face donând online pe www.eMAG.ro/doneaza.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: