Business Interviuri

Andrei Nicolae, Youni: Platformă digitală pentru studii în străinătate

20 iun. 2023 5 min

Andrei Nicolae, Youni: Platformă digitală pentru studii în străinătate

Reading Time: 5 minute

Youni, startup edtech care dezvoltă o platformă pentru elevii care vor să studieze la universități din străinătate, și-a extins recent prezența în Kazahstan și Uzbekistan. Am stat de vorbă cu Andrei Nicolae, CEO și cofondator al Youni, despre interesul studenților români pentru universități din străinătate, despre sistemul bursier și condițiile de admitere, precum și despre planurile de expansiune ale platformei în alte țări din Europa.

Ce oferă platforma Youni celor interesați de studii universitare în străinătate?

Oferim elevilor și părinților interesați de studii în afara țării acces la diverse activități: mentorat, workshop-uri, evenimente, proiecte pe care le pot ei dezvolta, inclusiv îi ghidăm în procesul propriu-zis de aplicare la universități. Ecosistemul nostru conține tot ce are nevoie un copil de 14 ani pentru a se dezvolta corect și fructuos. Noi îi ajutăm atât în definirea vocației pe care vor să o urmeze, dezvoltarea proiectelor personale, găsirea oportunităților de practică, ajutor cu examenele, aplicațiile cât și găsirea de oportunități de burse sau împrumuturi. Orice elev și orice părinte se poate înscrie în platformă complet gratuit. În funcție de serviciile pe care le aleg, costul poate fi zero sau până la 3.000 de euro. În pachetul de servicii de bază (cu cost zero) asigurăm aplicarea gratuită la universități, cât și sesiuni de workshop-uri și mentorat pentru alegerea universității și a domeniului.

Care sunt criteriile după care se alege o universitate?

Sunt mai multe criterii care pot conta pentru o familie din România, căci până la urmă este o decizie de familie dacă juniorul va aplica sau nu pentru a studia în afara țării. Un criteriu este cel financiar. Studiile în SUA sunt mult mai costisitoare, dar se pot accesa burse care vor acoperi parțial sau integral aceste costuri. În Europa, la universitățile de stat taxele de școlarizare sunt mult mai reduse, dar în acest caz costurile cu cazarea și întreținerea pot ajunge la 15-20.000 de euro / an. Un alt criteriu este cel al afinității / pasiunii pentru un domeniu sau altul. Cu cât mai devreme elevul este consiliat și își descoperă domeniul în care i-ar plăcea să activeze, cu atât mai ușor îi va fi să aleagă facultatea potrivită. Un alt criteriu poate fi și distanța până la facultate. Unii copii sau părinți sunt reticenți când vine vorba să urmeze cursurile în Australia sau Asia și chiar și SUA și preferă să caute opțiuni în Europa. Pe de altă parte, există interes pentru universitățile din România în special la tinerii care provin din alte țări precum cele din Asia Centrală.

Cum se poate aplica pentru un sistem bursier?

Recomandăm în primul rând să înceapă acest proces foarte devreme. Cu cel puțin doi ani înainte de a aplica. Uneori documentarea trebuie începută chiar din clasa a IX-a. Trebuie înțeleși termenii și condițiile impuse de fiecare facultate pentru obținerea bursei de studiu și urmărit dacă aceste criterii nu se schimbă în timp. Ulterior trebuie verificate deadline-urile la universitățile vizate, iar elevul trebuie să înceapă lucrul la CV încă din clasa a XI-a. Un focus foarte important trebuie să se facă la nivel de studii pe limbile străine și pe matematică pentru că va trebui să dea examene TOEFL, IELTS, Cambridge sau SAT, iar nota obținută este foarte importantă. La fel de importante sunt și activitățile extracurriculare. Universitățile doresc să vadă inițiativă, curiozitate și abilitatea de a gestiona timpul și resursele. Din acest motiv, proiectele de tip passion projects axate pe tematica indicată de universități sunt esențiale în dosarul de înscriere. Pentru a obține un scor cât mai mare, elevii înscriși în platforma Youni organizează de-a lungul anului o suită de evenimente educaționale pe diverse teme de interes. Din toate aceste motive, echipa Youni oferă suport elevilor pentru a-și realiza atât CV-ul, cât și alte materiale necesare pentru admitere, eseuri, passion projects și pregătirea exemenelor de tip SAT sau a altor examene specifice. Sunt utile pentru dosarul de aplicare și programele de voluntariat sau de mentorship sau activitățile din cadrul cluburilor școlare.

Cum se prezintă Youni din punctul de vedere al finanțării?

Youni a primit până acum finanțări totale de 1,3 milioane euro. Investitorul principal în companie este Early Game Ventures, dar la investiții au mai participat și Simple Capital, Sebastian Bălășescu și alți angel investori din industria tech din România. Cifra de afaceri pe 2022 s-a ridicat la 400.000 euro. În 2023 sperăm să depășim 1,5 milioane euro. În momentul de față, echipa este formată din 21 persoane aflate în 4 țări. Vizăm creșterea echipei în acest an cu 50% și extinderea pe piețele din Turcia, Polonia și Ungaria, pe lângă Kazakstan și Uzbekistan, unde am deschis deja birouri recent.

Există schimbări, în ultimii ani, în ceea ce privește opțiunile de studiu în străinătate?

Sunt perioade / valuri de interes, determinate de diferiți factori. Spre exemplu, înainte de Brexit mulți copii alegeau să meargă în UK, chiar și fără bursă pentru că se puteau accesa ușor credite pentru studii când Marea Britanie era încă în Uniunea Europeană. Apoi valul de cereri pentru UK s-a mai temperat. A fost un val de aplicări după aceea pentru Olanda. Taxa de școlarizare mică i-a atras pe mulți în Țările de Jos câțiva ani buni. Și acest val s-a mai temperat pentru că au crescut costurile de trai acolo. Germania a rămas constantă ca opțiune. La fel și țările nordice. A crescut fluxul de elevi către Statele Unite, în special al celor care au primit burse de studiu. Ne așteptăm ca în următorii ani să vedem un răspuns din partea pieței europene, pentru că universitățile din toată lumea își diversifică atât ofertele de școlarizare, cât și oportunitățile de burse. Din păcate, țările europene se mișcă greu sau chiar foarte greu comparativ cu Canada, Australia, Coreea de Sud, Japonia sau chiar țările arabe, care investesc masiv în educație și în atragerea studenților internaționali. Dacă Europa de Vest nu se aliniază mai repede la aceste tendințe vom asista la o schimbare completă a mobilității studenților în următorii ani.

Diferențe financiare intre mediile Universitare

Din punct de vedere financiar, SUA reprezintă cea mai scumpă variantă, dar în același timp oferă și cele mai multe burse. Bursele pot fi parțiale sau complete. În cazul în care bursa nu e completă, costul mediu pentru un elev român poate ajunge pe la 25-30.000 dolari/an cu tot cu cazare și masă inclusă. Dacă nu se obține bursă, costul poate fi și de 50-60.000 dolari/an. Însă universitățile americane oferă burse de merit, ajutor financiar cât și burse speciale și de departe cele mai multe burse sportive, deci părinții își pot reduce aceste costuri foarte mult.

UE are în general un standard pentru elevii români. Având avantajul faptului că suntem membri ai UE există țări unde învățământul de stat este gratuit (Germania, Franța) sau altele unde prețurile sunt plafonate (2-3.000 euro/an), fiind astfel atractive financiar. La aceste costuri de școlarizare părinții trebuie să ia în calcul și costurile cu cazarea și întreținerea copilului la facultate.

Australia și Canada sunt o opțiune de mijloc între Europa și America, cele două țări având unele dintre cele mai bine dezvoltate sisteme pe zona de angajare în timpul studenției. Cu 7 universități în top 100 și dezvoltându-se în special pe zona de tech, Australia și Canada devin ușor-ușor o alternativă atractivă prin comparație cu UK și chiar SUA. În același timp, numărul românilor care pleacă la studiu în Asia s-a triplat în ultimii trei ani.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 374 (16 iunie – 16 iulie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: