MarComm Publicitate Stiri

Băneasa Shopping City și Oxygen lansează campania de Crăciun

17 nov. 2022 3 min

Băneasa Shopping City și Oxygen lansează campania de Crăciun

Reading Time: 3 minute

Băneasa Shopping City, alături de agenția de comunicare Oxygen, lansează o nouă campanie de Crăciun, prin care invită consumatorii să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă și să ofere celor dragi cel mai prețios cadou: timpul petrecut alături de ei.

Crăciunul este sărbătoarea cea mai așteptată din an, în care emoția, recunoștința și dragostea față de familie se reflectă în atenția acordată cadoului perfect.Perioada magică a sărbătorilor de iarnă vine la pachet cu o stare de spirit care ne îndeamnă să prețuim pacea și bunăvoința, să oferim, din plin, compasiune. Mai mult, ne dorim să surprindem într-un mod plăcut persoanele dragi și să ne exprimăm afecțiunea prin cadouri inspirate, oferite din suflet.

Dar, Crăciunul devine cu adevărat special datorită amintirilor pe care le creăm alături de familie și prieteni. Astfel, timpul oferit celor dragi de Sărbători este cel mai prețios cadou pe care Băneasa Shopping City ne îndeamnă să îl oferim și să ni-l dorim la rândul nostru.

În următoarea perioadă, centrul comercial vine în întâmpinarea clienților săi cu o varietate de branduri și o atmosferă de poveste, menite să inspire consumatorii la alegerea cadourilor perfecte, împachetate pe măsură. În plus, darurile alese cu grijă din Băneasa Shopping City și oferite de sărbători celor dragi deschid posibilități infinite de petrecere a timpului împreună cu ei, devin martorii unor momente autentice și capătă, astfel, o valoare inestimabilă.

Sărbătorile sunt despre cadouri, dar mai ales despre momentele magice trăite alături de cei dragi. Sunt despre timpul pe care îl oferim familiei și amintirile care vor dăinui în timp. Acum, în cea mai frumoasă perioadă din an, suntem bucuroși să le oferim consumatorilor experiențe de shopping care îi vor ajuta să aleagă cadourile potrivite pentru cei dragi și, astfel, să le facilităm posibilitatea de a petrece mai mult timp împreună cu familiile lor. Suntem fericiți să putem contribui la momentele frumoase pe care consumatorii le trăiesc împreună cu cei dragi lor, a declarat Daniela Matei, PR Manager Băneasa Shopping City.

Urmărind conceptul creativ care subliniază importanța momentelor petrecute în familie, Băneasa Shopping City și Oxygen aduc Crăciunul autentic mai aproape de consumatori.

Băneasa Shopping City și Oxygen lansează campania de Crăciun

Un shooting realizat în colaborare cu casa de producție 2029, desfășurat într-un cadru de familie călduros, presărat cu zâmbetele celor dragi care desfac cadourile de Crăciun, integrează cu naturalețe produse premium din magazinele exclusive ale Băneasa Shopping City: o brățară, un palton și o geantă.

În cele trei spoturi TV dedicate campaniei, cadourile oferite celor dragi capătă o valoare inestimabilă, fiind purtate în momentele petrecute împreună cu membrii familiei. Atmosfera caldă de acasă a fost surprinsă cu emoție și în cadrul unui photoshooting din care au reieșit două KV-uri inspiraționale de campanie.

Anul acesta, Crăciunul la Băneasa Shopping City prezintă cadourile premium dintr-o nouă perspectivă, una mai caldă și mai aproape de ceea ce contează cu adevărat: timpul petrecut alături de familie de sărbători. Astfel, mesajul campaniei este unul care dă o și mai mare valoare acestor cadouri, schimbând paradigma care ne spune să avem grijă de ele cu orice preț și prezentându-le ca fiind și mai valoroase atunci când ele joacă un rol activ în timpul petrecut alături de cei dragi.

O brățară cu diamante nu ar trebui să ne oprească din a face îngeri în zăpadă cu cei mici, la fel cum un palton din cea mai fină stofă nu înseamnă că nu ieșim la bulgăreală. Cadourile sunt importante, dar timpul petrecut în ele alături de familie este cel mai important, a declarat Cosmin Baba, Creative Director Oxygen.

În perioada dedicată campaniei, spoturile vor rula la TV și în mediul online, având misiunea de a inspira consumatorii să se bucure de prezent și să ofere cadouri care să întregească momentele petrecute alături de cei dragi.    

Echipa de proiect

Echipa Băneasa Shopping City
Anca Păun – Marketing Manager
Clara Ivașcu – Marketing & Events
Daniela Matei – PR Manager Băneasa Shopping City

Ștefania Techer – Digital Content Coordinator

Echipa Oxygen:

Cosmin Baba – Creative Director

Agatha Müler – Head of Art

Alina Mocanu – Senior Account Manager

Alexandru Tigoianu – Senior Copywriter

Andreea Filip – New Business Director

Echipa Photoshooting

New folder – Studio creativ de producție

Echipa de producție 2029

Hypno – Regizor

Marius Erhan – Producător

Despre Băneasa Shopping City

În perioada sărbătorilor de iarnă, Băneasa Shopping City, pune la dispoziția consumatorilor peste 350 de magazine de brand internaționale, magazine de modă românești, precum şi o varietate de restaurante rafinate şi cafenele, menite să inspire în alegerea cadourilor perfecte pentru cei dragi. Atmosfera magică de Sărbători este întregită de ofertele, cadourile și serviciile exclusive oferite de Băneasa Shopping City, într-un decor feeric, de poveste. Un mix de succes, ce transformă Băneasa Shopping City în prima alegere a românilor pentru o experiență unică de shopping de sărbători.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: