Analize Companii

Bilanțul Black Friday 2016

21 nov. 2016 2 min

Bilanțul Black Friday 2016

Reading Time: 2 minute

Campania Black Friday se bucură de o popularitate în creștere, în România. Weekendul trecut, s-au făcut cumpărături de peste 45 milioane de lei, însumând doar vânzările a cinci dintre magazinele online care s-au raliat la campanie. Potrivit reprezentanților acestor magazine, weekendul reducerilor de anul acesta a generat o creștere a vânzărilor față de anul trecut, în unele cazuri acestea fiind chiar de două ori mai mari.

Inventarul privind gadget-urile și electrocasnicele

evoMAG a înregistrat, cu ocazia Black Friday, vânzări în valoare de 3,6 milioane de euro, cu 20% mai mult decât în anii anteriori. Valoarea medie a unei comenzi care a crescut și ea față de campaniile Black Friday din trecut, ajungând anul acesta la 850 de lei. Un număr de 800.000 de internauți s-au perindat weekendul acesta pe site-ul evoMAG, cei mai mulți în prima zi de promoții. Astfel, după prima zi de Black Friday, se epuizase deja peste 60% din stocul de produse aflate la reducere cu această ocazie. Cei care au făcut cumpărături de pe site-ul cu produse IT și electrocasnice au fost preponderent bărbații, aceștia reprezentând 73% dintre clienții care au comandat. Cele mai vândute produse au fost smartphone-urile, televizoarele, gadget-urile, laptopurile şi electrocasnicele mici.

Inventarul privind produsele de fashion

Fashion Days, cea mai mare destinație online de fashion, a înregistrat de Black Friday comenzi în valoare de 17 milioane de lei, dublu față de ediția din 2015. Un procent de 56% din vânzările totale au fost realizate din aplicațiile mobile. Mai mult, vânzările prin intermediul aplicațiilor mobile au crescut de trei ori față de ediția precedentă. Pe perioada Black Friday aplicația de mobile Fashion Days a fost numărul 1 în top trending apps, în App Store, și numărul 2 în top descărcări, cu peste 50.000 de downloadari, surclasând aplicații precum Instagram sau Snapchat. Dintre clienții Fashion Days din acest weekend, 60% au fost femei.

Alt retailer online de articole vestimentare, FashionUP, a vândut de Black Friday articole în valoare de 4 milioane de lei. Comanda medie a costat 260 de lei și în total sau plasat 16000 de comenzi

Inventarul privind vacanțele

Cumpărătorii nu au uitat nici de călătorii când și-au pregătit bugetuld e Black Friday. În total, Vola.ro a primit cereri pentru peste 4.700 de pachete turistice și bilete de avion, valorând, în total, aproximativ 1 milion de euro. În cazul pachetelor turistice, numărul a fost de 50 de ori mai mare față de o zi obișnuită. De Black Friday, apelurile din call-center-ul Vola.ro au cumulat peste 131 de ore, adică 5 zile și jumătate de convorbiri. Agenția de turism online s-a bazat pe o echipă de 150 de persoane pentru a genstiona numărul mare de solicitări.

Paravion, altă  agenție de turism online, şi-a propus vânzări totale de 1,5 milioane de euro la ediţia Black Friday de anul acesta. Compania a vândut deja în intervalul 18-20 noiembrie bilete de avion şi pachete de vacanţă în valoare de 992.220 de euro şi va continua campania și weekend-ul viitor, când estimează vânzări de peste 500.000 de euro.

Foto © Wimcia1978 | Dreamstime.com 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: