Interviuri Creativitate Lifestyle

Bobi Pricop: Teatrul, un spațiu al întâlnirii și al emoțiilor împărtășite

2 nov. 2021 5 min

Bobi Pricop: Teatrul, un spațiu al întâlnirii și al emoțiilor împărtășite

Reading Time: 5 minute

Regizorul Bobi Pricop nu mai are nevoie de prezentări speciale. Spectacolele sale transcend spațiul scenic și deschid conversații, răspund la întrebări sau provoacă emoții. La ediția din acest an a Festivalului de Teatru de la Sibiu (FITS), Bobi a primit premiul „Iulian Vișa” pentru cel mai bun regizor.

L-am provocat pe Bobi Pricop la un dialog despre teatru, despre perioada actuală, dar și despre proiectele sale din următoarea perioadă.

Bobi, am văzut „Conferința iraniană” în cadrul FITS 2021 și a fost un manifest pentru actualitate, despre umanitate și tot ceea ce se întâmplă acum în lume. De ce ai ales acest text, mai ales că nu ești la prima întâlnire cu Vîrîpaev?

„Conferința iraniană” este o conversație deschisă despre limitele comunicării, despre cât de dispuși mai suntem să (ne) ascultăm și mai ales despre câte puncte de vedere perfect valabile și absolut diferite pot să existe în legătură cu același subiect. Vîrîpaev asta face cumva cel mai bine, reușește să ne facă atenți la celălalt, să ne scuture puțin de convingerile și prejudecățile noastre și să ne pună în față mai multe oglinzi către lume, jucându-se cu toate reflexiile astea pe care le luăm drept adevăruri de necontestat. 

Este un spectacol care reușește să transmită atât de multe cu atât de puține mijloace din punct de vedere scenografic. Distribuția reușește să fie memorabilă prin emoțiile transmise. Cum ai ajuns la această distribuție?

În echipa de la teatrul „Radu Stanca” sunt niște actori foarte talentați, cu zone artistice, registre dramatice, mijloace de expresie diferite. Așa că mi-a fost ușor să găsesc personajele. Am încercat să-i creăm fiecăruia o identitate, un anumit tip de discurs artistic, să creăm un limbaj scenic pentru fiecare monolog, un spațiu de expresie cât mai generos pentru fiecare idee, concept, teorie. Și toate piesele astea să se îmbine într-un puzzle care poate să fie completat doar de spectatori, de percepțiile, interpretările lor și modul în care receptează povestea noastră.  

Cum a fost FITS 2021 pentru tine?

A fost o bucurie a reîntâlnirii cu artiști, colegi, spectacole experimentate „pe viu” în sală, în atmosfera asta de sărbătoare a teatrului. A fost ca o gură de aer proaspăt, în perioada asta complicată. În acest an, am fost și mai mult implicat în partea de organizare, am moderat spectacolele-lectură, am făcut regia galei și, mai ales, am avut onoarea să primesc premiul „Iulian Vișa”, iar acesta a fost un moment foarte important pentru mine.

Begginers”, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” și „UFO”. Pui spectatorul în fața unor situații complexe, care deschid dialogul, care invită la dezbatere și reflecție. Cum îți alegi spectacolele?

Cred că totul depinde de lucrurile valoroase pentru mine în acel moment, de temele care mă preocupă și mecanismele, tehnologiile, new media, prin care cred că o anumită poveste poate conduce la emoție. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să propun experiențe la care publicul să participe, să-și dea răspunsuri, să-și pună întrebări. Mi se pare esențial să perceapă acel spectacol ca pe o întâlnire, un schimb de energii între scenă și sală din care cu toții să ieșim măcar puțin transformați, modificați. Îmi doresc să creez și să descopăr legături, despre asta e vorba atunci când aleg să fac un anumit spectacol. 

Iraniana m
Moment din spectacolul „Conferința iraniană”

Ce alte spectacole mai ai în acest sezon?

Am spectacole la Teatrul Național din Craiova – „Radio”, „Autorul”, „Iluzii”, “Profu’ de religie”, la Teatrul de Stat din Constanța – „Ziua Z”, „Teroare” – la Târgu-Mureș, la Gong – „Micul Prinț”, la Teatrul Național Radu Stanca – „Live” și „Conferința iraniană”, la Reactor (Cluj-Napoca) – „Exeunt”, la Replika – „Work. No travel”, la Teatrul Luceafărul din Iași – „Pisica verde”. Mai sunt și altele care se joacă în țară de mai multă vreme.

Iar tot la Teatrul Național din Târgu-Mureș (Compania Liviu Rebreanu) tocmai am avut premiera „Trădare” de Harold Pinter.

Suntem într-o perioadă dificilă pentru fiecare. Cum vezi puterea teatrului în această perioadă?

Cred că teatrul trebuie să rămână un spațiu al întâlnirii și al emoțiilor împărtășite. Personal, am luat toată această experiență ca pe o șansă de a explora zone noi, de a experimenta mai mult cu practicile digitale, tocmai pentru a vedea ce mai înseamnă teatrul în afara unei clădiri. Și mi se pare important să facem asta în continuare, să vedem cum putem fi împreună, aici și acum, de pe orice platformă, chiar dacă asta uneori va fi intermediat de un ecran sau, de ce nu, un set VR.

Beginners foto Andrei Gindac 38
Imagine din spectacolul „Begginers”. Foto: Andrei Gîndac

Ce te motivează în alegerea unui nou text?

Povestea și cât de acut rezonează în mine, la momentul respectiv al vieții mele. Mă interesează, bineînțeles și ingeniozitatea constructului dramatic, propunerile surprinzătoare, lucrurile pe care sunt curios să le înțeleg și să le dezvolt, căutările autentice și emoția transmisă.

Dacă nu ai făcut teatru, ce ai fi făcut?

Ceva legat de cinematografie, domeniul IT, sau ceva care să îmi fi permis să călătoresc mult.

Ce ar schimba Bobi Pricop în teatrul românesc?

Cred că o anumită rezistență la schimbare, o anumită mentalitate, o atitudine suficientă, ideea asta că există tabere, conflicte între generații, că nu putem exista în același spațiu de creație fără să ne punem etichete și să ne delimităm de cei care nu gândesc artistic la fel ca noi. Asta mi-ar plăcea, să fie mai multă toleranță și deschidere, mai mult curaj, experimente mai riscante, libertatea de a încerca, de a testa limite noi și de a greși, fără ca asta să te definească apoi în rândul breslei.

Cum vezi dramaturgia contemporană?

Se scrie foarte mult și asta e bine, cred că e loc și de mai multe propuneri. Dar mi se pare valoros că există tot mai multe voci interesante, curajoase și proaspete în dramaturgia contemporană.

Cum crezi că va schimba această perioadă relația oamenilor cu teatrul, în caz că va exista o schimbare?

Nu știu… Depinde, mersul la teatru e perceput ca un ritual de neclintit și unii spectatori nu concep o experiență artistică valoroasă și în afara sălii de spectacol, fie ea site-specific sau intermediată de o platformă online. E oarecum prea devreme să ne gândim la o schimbare a relației cu teatrul, dar cred că trebuie să profităm de libertatea asta de a experimenta, atât ca spectatori, cât și ca artiști, cu tot felul de povești, platforme, echipamente și propuneri teatrale.

Spuneai într-un interviu că „e firesc să existe o rezistență la formele astea noi, dar pentru mine e mai valoros să îmi păstrez curiozitatea de a cerceta cum putem face teatru care să conteze, indiferent de mediul sau contextul în care suntem condiționați să îl creăm sau să îl prezentăm.” Cum îți păstrezi această curiozitate, astfel încât să ajungi să faci teatru care să conteze?

Pentru mine această curiozitate reprezintă o parte esențială din munca mea: să învăț mereu, să lucrez cu oameni din alte domenii care să-mi deschidă ferestre, perspective noi, să iau toată povestea asta ca pe o călătorie în care fix bucuria asta de a căuta să fie cumva motorul întregii experiențe. Mi se pare că orice spectacol trebuie să fie cumva impregnat de realitatea momentului, nu să o oglindească, dar să o conțină. Artele spectacolului sunt și ele în permanentă evoluție, noi ne schimbăm cu fiecare nouă idee, carte citită, film văzut, cum să rămânem înțepeniți cultural în aceleași forme? Eu cred că tipul ăsta de curiozitate face parte dintr-un tip de igienă artistică și sper să nu o pierd niciodată.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: