Brandul italian Cafe Barbera deschide prima locație în România
Reading Time: 3 minuteColosseum Mall va găzdui renumitul brand italian Cafe Barbera, care va deschide în centrul comercial prima locație de referință din România, un flagship shop. Brandul este introdus pe piața locală de către Hotspot Brands, compania care deține acordul de master-franchise al Cafe Barbera pentru România.
Fondat în 1870 în sudul Italiei de Domenico Barbera, Cafe Barbera este un brand cu o tradiție istorică îndelungată în prăjirea și servirea cafelei de calitate superioară. Cu șase generații de expertiză, brandul a evoluat de la o mică prăjitorie de cafea la un simbol al excelenței în industria cafelei, prezent astăzi în peste 23 de țări și cu mai mult de 60 de locații în întreaga lume.
Andrei Garoseanu, Managing Partner Hotspot Brands: „Am ales Colosseum Mall pentru deschiderea primei locații de referință Cafe Barbera în România, datorită poziționării sale și a faptului că atrage clienți premium din mai multe zone ale Bucureștiului și din afara acestuia. Clienții de acest fel caută și apreciază standardul de calitate pe care Cafe Barbera îl oferă. Suntem încântați să deschidem această unitate de tip flagship și sunt convins că va deveni un reper pentru iubitorii de cafea de calitate.”
Cafe Barbera se diferențiază pe piața din România prin calitatea superioară a produselor sale, dar și prin atmosferă. Printre produsele emblematice ale Cafe Barbera se numără blendul propriu al brandului, perfecționat de-a lungul a șase generații, dar și alternativele de cafea single origin, care vor fi disponibile în locație săptămânal.
„Observăm o creștere constantă a segmentului de cafea premium și, din acest motiv, obiectivul nostru este să ne aliniem acestor tendințe pentru a răspunde nevoilor tot mai sofisticate ale clienților noștri. Ne bucurăm că, alături de Cafe Barbera, vom oferi clienților Colosseum Mall o experiență autentică de cafea italiană, într-un ambient modern și plăcut. Prin acest demers, nu doar susținem o inițiativă antreprenorială și un produs premium de excepție, dar contribuim și la educarea și consolidarea culturii cafelei în România”, a declarat Doinița Ilie, Leasing & Marketing Director Colosseum Mall.
Consultanța imobiliară în tranzacția de închiriere a fost realizată de compania Fortim Trusted Advisors, membră în alianța BNP Paribas Real Estate.
„Pregătirea acestei tranzacții a început în 2024 și s-a finalizat la începutul acestui an. Ne bucurăm că am contribuit la alegerea Colosseum Mall, situat în sectorul 1 al capitalei, ca punct de referință în România pentru celebrul lanț de cafenele”, a declarat Daniel Mitu, Senior Office Consultant al Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.
Colosseum Mall mai găzduiește brandurile Vibe Café și 5 to Go, cel din urmă alăturându-se centrului comercial în primăvăra acestui an.
Colosseum Mall – Situat în sectorul 1 al capitalei, în zona de Nord-Vest, pe șoseaua Chitilei nr. 284, Colosseum Mall oferă un concept unic de retail ce cuprinde magazine cu o mare diversitate de produse și servicii, magazine cu branduri de îmbrăcăminte și accesorii, precum și spații unice de petrecere a timpului liber. Colosseum Mall se bucură de o locație privilegiată, datorită proximității șoselei de centură București și a rutelor zilnice de comunicație dintre București și orașele Ploiești, Târgoviște și Pitești. Accesul dinspre centrul capitalei și dinspre zonele adiacente este asigurat de bulevarde cu multiple benzi de circulație, precum Ion Mihalache, Grivița, Bucureștii Noi și Șoseaua Chitilei. Transportul în comun se realizează prin intermediul stațiilor de metrou Străulești și Laminorului, a liniilor RATB 112, 422, 470, precum și a tramvaiului 45. Printre principalele branduri găzduite de Colosseum Mall se află: Carrefour, Altex, Jysk, LC Waikiki, Sport Vision, Pepco, Leroy Merlin, Sinsay, Cropp, House, New Yorker, Deichmann, CCC, Stay Fit, 4F, Teilor, Douglas, Penti, Nala Cosmetics, Hype by Kiddo, Happy Cinema, Lensa, English Home, Ac&Co, Colin’s, Smyk All for Kids, Planeta Arthur, Noriel, Optiblu, Helpnet, City Flowers, Fun Planet, Magic Casino, KFC, Dristor Kebab, Puii Mei, Vibe Cafe, 5 To Go Uncle John, Cafe Barbera, Bubble Tea, Famous Waffles, Pasticceria Flavian Dobre, Presto Restaurant, Noodle Pack, Mesopotamia, All For Six, La Galleria, Inmedio, Shaormeria Băneasa, 5asec, Help Net, Nedelya, Astel Orange, IQBox, Arsis Vodafone, Inmedio, Diris Optică Medicală, Banca Transilvania Xpressions Beauty Salon, Esența Plant, Animax, precum și numeroase alte magazine importante de bunuri și servicii.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz