fbpx
BizRemote Finanțe Stiri

BT: Aproape 60% dintre finanţările prin IMM Invest au mers către microcompanii2 min

25/08/2020 2 min read

author:

BT: Aproape 60% dintre finanţările prin IMM Invest au mers către microcompanii2 min

Reading Time: 2 minute

Banca Transilvania a aprobat până acum peste 7.000 de credite, care aduc în economie peste 2,5 miliarde lei şi prin care sunt susţinute peste 70.000 de locuri de muncă în toate judeţele ţării, arată BT, într-un comunicat de presă.

Aproape 60% dintre aceste finanţări au mers către microcompanii, pentru care IMM Invest este o măsură binevenită pentru continuarea activităţii, aşa încât economia să se poată baza în viitor pe ele.

Microcompaniile creditate de BT prin IMM Invest sunt considerate acele afaceri care înregistrează o cifră de afaceri de până la 500.000 de lei. Acestea au fost profitabile în 2019  – au avut cel putin profit operaţional – şi au acum o perspectivă de afacere mult mai stabilă. Accesul la creditele din program a fost facilitat de cerinţele minime de garantare, practic s-a cerut garanţia statului şi, dacă a fost vorba de un credit de investiţii, de ipotecă/gaj pe bunurile achiziţionate în cadrul respectivului proiect.

O treime din companiile creditate de BT au primit pentru prima dată finanţare de la Banca Transilvania. Prin urmare, IMM Invest înseamnă pentru bancă şi peste 1.500 de clienţi noi creditaţi. Programul a contribuit la planul BT de a a continua să susţină un număr cât mai mare de companii mici.

“Am discutat mult despre numărul mare de solicitări şi despre cum să ne organizăm. Ideea noastră principală a fost de susţinere a unui număr cât mai mare de firme mici şi ne-am asigurat că cerinţele noastre sunt rezonabile pentru acestea. Accesul la finanţare sau starea de bine a firmelor mici sau tinere este un fir roşu la BT de mulţi ani. Sigur că am acordat în egală măsura atenţie afacerilor consacrate, însă a fost limpede că va fi nevoie de un efort mare. Munceşti mai mult pentru un număr mare de credite mici. Însă, dacă ar trebui să o luăm de la capăt, am proceda la fel”, declară Tiberiu Moisă, Director General Adjunct MidCorporate & IMM, Banca Transilvania.

În cele patru luni de la începerea programului IMM Invest, Banca Transilvania a alocat peste 70% din suma de 3,48 miliarde de lei alocată de Guvern. Principalele domenii de activitate finanţate de bancă prin IMM Invest sunt: comerţ, transporturi şi construcţii. Chiar dacă mare parte plafonului alocat în cadrul programului este utilizat sau în curs de utilizare, BT va continua consilierea clienţilor pentru a accesa cele mai potrivite soluţii de finantare prin IMM Invest.

Banca Transilvania publică săptămânal pe siteul băncii, pe Newsroom, stadiul aprobării cererilor de credit în programul IMM Invest.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *