Camelia Ene este noul CEO ROCA Industry. Ionuț Bindea devine Președinte al CA
Reading Time: 2 minuteROCA Industry, holding românesc de companii producătoare de materiale de construcții, anunță că, începând cu luna ianuarie a acestui an, Camelia Ene este noul CEO al companiei.
Camelia Ene are o experiență profesională de 25 ani în companii multinaționale cu peste 17 ani în sectorul strategic energetic (oil & gas), dintre care 7 ani în rolul de CEO al uneia dintre cele mai importante companii din domeniu la nivel local. Printre realizările notabile în acest rol se numără implementarea de proiecte strategice majore, extinderea portofoliilor de produse și dezvoltarea rețelei de retail la nivel național pentru consolidarea prezenței pe piață. Astfel, Camelia Ene aduce la ROCA Industry o viziune strategică orientată către creștere durabilă și consolidare, aliniată cu obiectivele holdingului.
Totodată, Ionuț Bindea, care a ocupat funcția de CEO pentru aproape 3 ani, continuă să sprijine cresterea holdingului din rolul de Președinte al Consiliului de Administrație al ROCA Industry. În plus, din poziția de Senior Investment Manager al ROCA Investments, acesta se va concentra pe dezvoltarea strategiilor investiționale ale fondului de private equity care deține majoritar ROCA Industry.
„ROCA Industry este pe o traiectorie ascendentă, iar predarea ștafetei către Camelia Ene reprezintă o etapă naturală în continuarea strategiei de creștere regională. Am lucrat intens pentru a construi un fundament solid, iar experiența pe care Camelia o aduce dintr-un domeniu strategic va întări capacitatea noastră de a naviga prin provocările pieței, plasând companii românești în poziții de lideri regionali. Rămân activ din poziții cheie, continuând să sprijin dezvoltarea strategică a holdingului.”
Ionuț Bindea, Președinte al CA ROCA Industry (și Senior Investment Manager la ROCA Investment)
Business în creștere pentru ROCA Industry în 2024
ROCA Industry a trecut în ultimii 2 ani printr-un proces de scalare și transformare. Holdingul s-a listat pe piața principală BVB în martie 2024, și-a extins portofoliul la 7 companii-performeri în sectoarele de activitate și a derulat procese M&A pe piețele din România și Moldova.
„Încep acest nou capitol alături de ROCA Industry, cu energie și dorința de a continua să punem în mișcare proiecte de impact pentru viitorul industriei. Experiența mea în transformarea și scalarea afacerilor se aliniază cu viziunea ROCA Industry de a construi companii românești puternice, competitive la nivel regional. Echipa noastră de profesioniști va urmări în continuare creșterea sustenabilă a holdingului și valorificarea potențialului din piață, demonstrând astfel că industria românească poate genera valoare și inovație.”
Camelia Ene, CEO al ROCA Industry
Din perspectiva rezultatelor financiare ale ROCA Industry, raportarea aferentă primelor nouă luni din 2024 arată o cifră de afaceri cumulată de 517.3 milioane de lei, în creștere cu 9% vs. perioada similară a anului precedent, în ciuda scăderii cu peste 23% a indicelui de construcții rezidențiale. EBITDA cumulată a companiilor a atins valoarea de 59.5 milioane de lei, marcând o creștere de 48% față de perioada similară din 2023.
ROCA Industry, holding al cărui acționar majoritar este compania de private equity ROCA Investments, deține, direct și indirect, un număr de 7 jucători semnificativi din domeniul construcțiilor: BICO Industries (primul și cel mai mare producător național de plasă din fibră de sticlă și singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri), VELTA DOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale, rezultat al fuziunii ECO EURO DOORS cu WORKSHOP DOORS), DIAL (producător de produse din fir metalic), ELECTROPLAST (unul dintre cei mai importanți producători de cabluri electrice), precum și producătorii de fibră de sticlă Terra și Iranga, prin intermediul BICO Industries
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


