Tech Topuri & Studii

Cele mai inovatoare branduri tech în România

29 apr. 2020 5 min

Cele mai inovatoare branduri tech în România

Reading Time: 5 minute

Inovația a devenit aproape sinonimă cu tehnologia, poate și pentru că impactul celei din urmă asupra vieții noastre a fost impresionant, cel puțin în ultimii 15 ani.

Așteptăm astăzi ca noile tehnologii să ne facă viața nu doar mai bună, ci și mai sigură, să ne ofere confort, dar și să fie scut contra oricăror probleme cu care ne confruntăm, să ne ajute să ne informăm dar și să luptăm contra noului coronavirus, de exemplu.

Brandurile de tehnologie și-au dat rapid seama că inovația devine un atu important în decizia clienților de a alege un produs sau un serviciu. Dar cine sunt campionii inovației din perspectiva consumatorilor români? Puteți afla din Top 30 cele mai inovatoare branduri tech, realizat de Biz și Unlock Market Research. Întregul clasament este disponibil în suplimentul Biz Tech.

Top 10 branduri tech inovatoare pentru români

Top 10 Tech 2020 e1588095678697

Când vorbesc despre inovație, românii se gândesc în primul rând la tehnologie (30% conform studiului realizat pentru Biz de Unlock), aproape la același nivel cu partea de noutate, descoperire, cunoaștere (27%) sau evoluție și progres (25%). Dar cercetarea mai relevă cât de important este contextul, fiindcă 82% dintre respondenți consideră inovația foarte importantă în domeniul medical și al sănătății, 48% spun că are un rol esențial în zona de protecție a mediului, iar 41% o văd crucială în educație. Actuala situație pare a fi ocazia perfectă de a vedea la lucru inovația despre care vorbesc atât de multe companii, dar prea puține o fac cu adevărat în practică, în produse care să acopere nevoi reale ale societății.

Ce înseamnă brand inovator?

tech brands dreamstime 13676944
© Sellingpix – Dreamstime.com

Așteptările consumatorilor sunt sau ar trebui să fie mai importante decât ceea ce dorește un brand să transmită și lucrurile stau la fel și în cazul inovației. Prin urmare, cercetarea Unlock a pornit și ea la drum întrebând oamenii la ce se gândesc când consideră că un brand este inovator. Evident, răspunsul cel mai frecvent (34%) a fost legat de faptul că brandul vine tot timpul cu noutăți.

Alte lucruri importante în evaluarea gradului de inovație a brandurilor de către consumatorii români sunt faptul că au/folosesc tehnologie de vârf (15%) sau că au produse de calitate, durabile (14%). Designul vine în minte legat de inovație pentru 4% dintre respondenți, iar partea de sistem de operare și software tot pentru 4%. Cu alte cuvinte, românii apreciază mai ales latura utilă a inovației, felul în care aceasta îi ajută în viața de zi cu zi. Inovația este și va rămâne un criteriu important pentru consumator în alegerea unui produs sau serviciu, dar spiritul pragmatic începe să se simtă tot mai accentuat și în acest domeniu. Cu alte cuvinte, degeaba îmi prezinți ceva ca fiind o inovație, dacă ceea ce face ea efectiv nu-mi aduce un avantaj concret, dincolo de factorul cool.

Interesant este că distribuția acestor motive pentru care un brand e considerat inovator nu este uniformă. De exemplu, liderul clasamentului, Samsung, punctează la mai multe capitole: vine tot timpul cu noutăți, folosește tehnologie de vârf, este o marcă de renume, are o gamă variată de produse. În cazul Apple, pe lângă noutățile frecvente, românii menționează produsele de înaltă calitate, designul aparte și sistemul de operare. În cazul Google, contează mai ales alinierea la cerințele pieței și ale clientului, în timp ce pentru Huawei principalele argumente sunt, în ochii consumatorilor, folosirea tehnologiei de vârf, raportul bun calitate-preț, alinierea la cerințele pieței și ale clientului, dar și faptul că este o marcă folosită de mulți (nu e de mirare, brandul are o cotă de 30% pe piața de smartphone-uri din România).

Investiții pentru viitor

Nu este de mirare faptul că, de multă vreme, companiile investesc masiv în inovație, pentru a fi cât mai competitive. Și acest lucru se vede în sumele uriașe investite în cercetare-dezvoltare, zona unde se cristalizează inovațiile. Cel mai recent studiu “EU R&D Scoreboard”, lansat la sfârșitul anului trecut de Comisia Europeană, ia în considerare primele 2.500 de companii după cifra investită în R&D și ne arată că investițiile realizate de acestea în cercetare-dezvoltare au totalizat 823,4 miliarde de euro, în creștere cu peste 80 de miliarde de euro față de ediția precedentă.

Avem companii din 44 de țări, 38% din SUA, 25% din Uniunea Europeană, 13% din Japonia, 12% din China și 12% din restul lumii. La nivel de cifre concrete, companiile americane au investit 312,5 miliarde de euro în R&D, cele din UE – 208,4 miliarde de euro, iar cele chinezești – 96,4 miliarde de euro.

Compania care a alocat cele mai mari sume pentru cercetare-dezvoltare, implicit pentru inovație, a fost Alphabet (Google), cu 18,3 miliarde de euro, urmată de Samsung (14,8 miliarde de euro) și Microsoft (14,7 miliarde de euro). Toate trei sunt companii din domeniul tech. De altfel, șase din primii zece investitori în R&D la nivel global sunt din sectorul tehnologic. Mai sunt reprezentate la acest nivel companii din domeniul auto (Volkswagen, Daimler) și cele din domeniul farmaceutic (Roche, Jonhson & Johnson).

Sigur, banii investiți nu se transformă automat în inovații, dar aceste companii pot obține mult mai ușor un avantaj în fața competitorilor prin dezvoltarea de noi tehnologii care să devină în timp standarde ale sectorului în care activează. În plus, acești giganți alocă sume mari și pentru a ține pasul cu inovațiile care apar la tot pasul și pentru a le fructifica în produse viabile.

Ce inovații se cumpără

Consumatorii români caută inovația și sunt dispuși să plătească pentru ea. Iar smartphone-urile rămân, orice am spune, vârfurile de lance când vine vorba despre noi tehnologii care atrag consumatorii. Studiul GfK Temax pentru România arată că sectorul telecom autohton a crescut cu 13,5% în 2019, depășind nivelul de 1,5 miliarde de euro – vorbim aici doar despre produse, nu despre servicii.

Asta înseamnă aproape jumătate dintr-un total de peste 3,5 miliarde de euro al pieței de electro-IT, fiind mult peste următorul segment, cel al electrocasnicelor mari, care a totalizat 697 de milioane de euro. Evoluția foarte bună a segmentului telecom a fost stimulată de creșteri pe categoriile telefoanelor mobile smart cu display mare și wearables.

Iar tehnologia cumpărată este folosită intens. Studiul “Global Media Intelligence Report 2019” elaborat de eMarketer și Starcom arată că românii au petrecut mai mult de 7 ore pe zi pe laptopuri sau telefoane în prima jumătate a anului trecut. De altfel, 95,4% dintre utilizatorii români de internet cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani au un smartphone.

Este de așteptat ca smartphone-ul să rămână preferatul majorității consumatorilor în materie de tehnologie și inovațiile în acest domeniu au potențialul de a-i încânta cel mai mult pe utilizatori, deși în ultimii ani nu s-au mai produs evoluții spectaculoase în domeniu.

Valul următor de inovații va veni, cel mai probabil, din zona tehnologiei 5G, care va oferi posibilitatea unei lumi interconectate la cu totul alt nivel decât până acum și va aduce inovații spectaculoase în zona de smart home, mașini autonome și în industria 4.0. Vom vedea ce branduri vor reuși să se impună în această nouă eră a inovației și cum se vor schimba cerințele și așteptările utilizatorilor. Fascinația pentru tehnologie și goana după inovație vor continua.

METODOLOGIE
Studiul este bazat pe o cercetare cantitativă, realizată prin 460 de interviuri online realizat în luna martie 2020, care a cuprins bărbați și femei cu vârste între 16 și 45 de ani din mediul urban (mare și mediu).
Gradul de inovare a fost determinat folosind metoda MaxDiff (Maximum Differentiation Scaling).
Respondenții au realizat alegeri multiple între mărci (cea mai inovatoare marcă și cea mai puțin inovatoare), în urma cărora a fost calculat un indice de inovație.
Ierarhia mărcilor este realizată pe baza unui index cumulat, calculat folosind scorul de inovație (MaxDiff) precum și gradul de interacțiune cu marca.
Performanța unei mărci ține în mod indirect și de notorietatea acesteia în rândul consumatorului – dacă acestuia nu îi este familiară o anumită marcă, el nu o va putea evalua.

Ilustrație: © Mungkorn Lasonthi | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: