Finanțe Stiri

CFA România: crește încrederea în economie

23 feb. 2021 2 min

CFA România: crește încrederea în economie

Reading Time: 2 minute

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut, în luna ianuarie, faţă de luna anterioară, cu 5,3 puncte până la valoarea de 55,7 puncte, conform comunicatului organizaţiei.

Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 8 puncte, evoluţia datorându-se ambelor componente ale acestuia, potrivit unui comunicat de presă al CFA România.

„Este a treia lună consecutivă de creştere substanţială a încrederii în economie şi a patra lună consecutivă de creştere a componentei de anticipaţii a indicatorului, evoluţia indicatorului fiind în concordanţă cu evoluţia parametrilor”, a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Analiştii CFA România anticipează un deficit bugetar de 7,4% din PIB în 2021 şi o rată a inflaţiei de 2,58% pentru orizontul de 12 luni, respectiv februarie 2022 – februarie 2021.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 88% dintre participanţii la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9208, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 4,9742 lei pentru un euro.

Din luna aprilie a anului trecut, în cadrul sondajului realizat lunar de Asociaţia CFA România, au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale, iar rezultatele pentru luna decembrie 2020 relevă că, în ceea ce priveşte durata impactului economic al coronavirusului, cea mai mare parte a respondenţilor (peste 51%) anticipează că acesta se va resimţi până în trimestrul II al anului 2022.

Valoarea medie a anticipaţiilor privind evoluţia în termeni reali a PIB în anul 2021 este +3,6%. Datoria publică ca procent în PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la 51%. Anticipaţiile respondenţilor sunt de adoptare a euro de către România în anul 2029.

„Este de remarcat faptul ca 63% din participanţii la sondaj consideră preţul proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluat. De asemenea participanţii la sondaj anticipează revenirea inflaţiei, 63% dintre participanţi considerând că rata inflaţiei va creşte în următoarele 12 luni”, se menţionează în comunicat.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de aproape 10 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: