Stiri Lifestyle

Noul Mercedes Clasa C vine în vară electrificat în showroom-urile din România

23 feb. 2021 4 min

Noul Mercedes Clasa C vine în vară electrificat în showroom-urile din România

Reading Time: 4 minute

Mercedes-Benz aduce în România noua Clasă C, primul model clasic de serie complet electrificat al constructorului german, cu autonomie de aproximativ 100 km.

Modelele Limuzină și T-Modell sunt lansate împreună, pot fi comandate începând cu 30 martie și vor ajunge în showroom-urile reprezentanțelor autorizate Mercedes-Benz în vara anului 2021.

În ultimul deceniu, Clasa C a fost modelul Mercedes-Benz cu cel mai mare volum. De la introducerea generației actuale în 2014, s-au vândut peste 2,5 milioane de modele Limuzină și T-Modell, China fiind cea mai mare piață de vânzări pentru Clasa C Sedan din 2016.

Mercedes Benz Clasa C 2
Mercedes-Benz Clasa C Limuzină

Design dinamic

Noua Clasa C are un aspect dinamic, cu o consolă frontală scurtă, cu o capotă sportivă cu nervuri, și ampatament lung, care a crescut cu 25 mm, până la 2865 mm.

Lungimea totală este de 4751 mm și lățimea de 1820 mm, modelele Limuzină și T-Modell sunt considerabil mai mari decât modelele predecesoare. Noile dimensiuni nu au afectat coeficientul aerodinamic.

Mercedes Benz Clasa C T Modell
Mercedes-Benz Clasa C T-Modell

Versiunea break T-Modell are o linie progresivă a acoperișului care, în combinație cu luneta înclinată, adaugă o notă sportivă, fără a afecta spațiul interior.

Modelul limuzină prezintă în premieră pentru Clasa C stopuri cu un design din două piese, cu blocurile optice împărțite între lămpile laterale și cele de pe capacul portbagajului.

Motorizări pe alese

Gama de motoare vine doar cu unități cu patru cilindri din familia actuală de motoare Mercedes-Benz FAME (Family of Modular Engines).

Pe lângă turbocompresoare, atât motoarele diesel, cât și cele pe benzină au un starter-generator (ISG) integrat pentru asistență inteligentă la turații reduse ale motorului ca un hibrid ușor din a doua generație.

ISG folosește un sistem electric de 48 V la bord, care oferă recuperarea energiei și face posibilă economisirea combustibilului.

Transmisia 9G-TRONIC a fost dezvoltată în continuare pentru adaptarea ISG și este instalată în toate modelele din Clasa C. Motorul electric, electronica de putere și sistemul de răcire al transmisiei s-au mutat în sau către transmisie.

Noul diesel OM 654 M cu un ISG din a doua generație e combinat cu un sistem electric, dezvoltând o putere de până la 195 kW, plus 15 kW suplimentari din sistemul EQ Boost.

Motorul pe benzină M 254 cu patru cilindri și ISG vine cu o putere suplimentară de până la 15 kW și cuplu cu 200 Nm mai mare.

O altă caracteristică este noua turbină cu segmente, o evoluție a turbinei cu tehnologie twin-scroll, rezultat al cooperării dintre dezvoltatorii de turbocompresoare Mercedes-Benz și echipa Mercedes-AMG Petronas Formula 1.

A patra generație de modelele plug-in hybrid va urma imediat după lansare. Cu o putere electrică de 95 kW și o autonomie totală electrică de aproximativ 100 km, Clasa C plug-in va funcționa în modul complet electric în multe cazuri și în multe zile fără a utiliza motorul cu combustie.

Propulsorul electric este combinat cu motorul de doi litri cu patru cilindri M 254, cu o putere de 150 kW. Astfel, pachetul complet dezvoltă 230 kW și un cuplu de 550 Nm.

Interior digitalizat

Mercedes Benz Clasa C interior
Mercedes-Benz C-Klasse, 2021, Selenitgrau magno, Leder zweifarbig Sienabraun/Schwarz. InterieurMercedes-Benz C-Class, 2021, selenite grey magno, siena brown/black leather. Interior

Zona șoferului are un ecran LCD de înaltă rezoluție, care diferențiază afișajul șoferului de instrumentarul de bord tradițional cu cadrane rotunde. Clienții au de ales între o versiune de 26,0 cm sau o versiune de 31,2 cm.

Funcțiile autovehiculului pot fi controlate folosind ecranul tactil al afișaului central. La fel ca tabloul de bord, ecranul este ușor înclinat spre șofer. Ecranul central are o diagonală de 24,1 cm ca standard, fiind disponibil opțional și într-o versiune mai mare de 30,2 cm.

Noua Clasa C este echipată cu a doua generație MBUX (Mercedes-Benz User Experience), care facilitează controlul funcțiilor autovehiculului și al confortului.

Mercedes-Benz a dezvoltat o nouă estetică a afișajului pentru Clasa S, care este acum utilizată în mod sistematic ca bază pentru alte modele. Aspectul ecranelor poate fi personalizat în trei stiluri de afișare (Discret, Sportiv, Clasic) și trei moduri (Navigare, Asistență, Service).

Asistentul vocal „Hey Mercedes” este mai interactiv și capabil să învețe prin activarea serviciilor online în aplicația Mercedes me. Asistentul vocal poate să recunoască pasagerii după vocea lor.

Anumite acțiuni, precum preluarea unui apel telefonic, pot fi efectuate chiar și fără expresia de activare „Hey Mercedes”.

Realitatea augmentată pentru navigație este disponibilă ca echipament opțional. O cameră înregistrează împrejurimile din fața autovehiculului. Imaginile în mișcare sunt afișate pe ecranul central, unde sunt suprapuse alte informații peste imaginile video, precum semnele de circulație sau recomandări privind schimbarea benzii.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: