Analize

Cine poate obține Certificatul de Situație de Urgență și pentru ce NU este acesta necesar

27 mart. 2020 3 min

Cine poate obține Certificatul de Situație de Urgență și pentru ce NU este acesta necesar

Reading Time: 3 minute

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) precizează că, pentru a beneficia de ajutorul de șomaj tehnic de 75%, companiile nu au nevoie de Certificatul de Situație de Urgență (CSU).

Certificatele de Situație de Urgență se emit pentru susținerea operatorilor economici în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea, în condițiile legii, de facilități sau măsuri de sprijin ori în relațiile comerciale, ca urmare a impactului economic, financiar și social asupra activității acestora, determinat de răspândirea noului coronavirus.

Unde se solicită eliberarea certificatelor și ce fel de certificate se pot obține?

Declarația pe proprie răspundere pentru obținerea CSU, ce va putea fi descărcată de pe platforma prevenire.gov.ro în momentul operaționalizării aplicației electronice, nu este diferită în funcție de tipul de certificatului solicitat, ci conține cele două opțiuni, dintre care trebuie bifată cea care precizează ce fel de CSU se dorește:

  • TIP 1 (ALBASTRU) – din declarație să rezulte întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență decretate (Ordonanțele militare 1, 2 și 3)
  • TIP 2 (GALBEN) – din declarație să rezulte înregistrarea unei diminuări a încasărilor/veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor/veniturilor din perioada ianuarie-februarie 2020.

Potrivit MEEMA, aceste certificate vor putea fi obținute începând cu data de 31 martie 2020. Operatorii economici vor putea solicita unul dintre cele 2 tipuri de CSU în în termen de 5 zile de la publicarea Ordinului Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nr. 791/24.03.2020 în Monitorul Oficial, publicare care s-a produs în nr. 248 / 25.03.2020.

„Obținerea acestui document va fi un proces simplu și transparent. El va fi eliberat exclusiv online, fără costuri, în câteva minute după depunerea exclusiv online a documentelor”, se arată într-un comunicat al Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Cine poate solicita acordarea unui CSU?

  • orice operator economic care intră sub incidența stării de urgență, conform Ordonanțelor militare 1, 2 și 3 din 2020, întrerupându-și total sau parțial activitatea ca urmare a acestor măsuri, pentru certificatul de tip 1 (albastru)
  • operatorii economici care, în urma instituirii stării de urgență au înregistrat reducerea încasărilor sau veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minim 25% față de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020, pentru certificatul de tip 2 (galben).

Potrivit precizărilor MEEMA, și persoanele fizice autorizate (PFA) și întreprinderile individuale, care nu se încadrează pentru șomaj tehnic, pot solicita CSU pentru obținerea, în condițiile legii, de facilități sau măsuri de sprijin (plata utilităților, în relațiile comerciale etc.), dacă au înregistrat reducerea încasărilor sau veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minim 25% față de media încasărilor sau a veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020 sau au închis activitatea.

Pentru ce domenii se eliberează Certificatul de Situație de Urgență Tip I (albastru)

Certificatul de Situație de Urgență Tip I se eliberează, până în acest moment:

– Conform Ordonanței militare nr. 1/2020, pentru:

    • suspendarea activității de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației
    • suspendarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise
    • operatorii economici care au interzis să organizeze și să desfășoare orice eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise
    • operatorii economici care distribuie medicamente la export
    • operatorii economici aerieni care efectuează zboruri spre și dinspre Spania și Italia, pentru toate aeroporturile din România, cu excepția zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale

– Conform Ordonanței militare 2/2020, pentru:

  • operatorii economici care desfășoară activități în cabinetele de medicină dentară
  • operatorii care desfășoară activități de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția:
    • vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie
    • vânzării produselor electronice și electrocasnice de către operatorii economici care asigură livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului;
    • vânzării produselor și serviciilor de optică medicală

– Conform Ordonanței militare nr. 3/2020, pentru:

  • operatorii economici de pe rada portului Sulina, pentru navele care vin dinspre Marea Neagră și operatorii economice de pe Dunăre, mila marină 44, pentru navele care vin dinspre canalul Bâstroe, pentru interzicerea temporară a accesului navelor pe perioada de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă roșie/galbenă
  • operatorii economici aerieni care efectuează zboruri spre și dinspre Franța și Germania, pentru toate aeroporturile din România, cu excepția zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și autorizărilor tehnice necomerciale.

Foto: Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: