Opinii Business

Claudiu Vrînceanu: Anul 2021, prima repriză – patru vești bune pentru business și patru lecții pentru viitor

29 iul. 2021 3 min

Claudiu Vrînceanu: Anul 2021, prima repriză – patru vești bune pentru business și patru lecții pentru viitor

Reading Time: 3 minute

Ce contează, în primul rând, pentru economie și afaceri? Investițiile, finanțarea, implicarea și, bineînțeles, oamenii. Avem vești bune din toate aceste zone cheie pentru orice țară și organizație care își propune să crească.

de Claudiu Vrînceanu

1. Investitori noi în România

După ce în pandemie scăderea investițiilor străine directe a fost semnificativă, în primul semestru din anul 2021 am interacționat cu multe vești bune, mai ales în industria auto, unde am văzut proiecte noi. Investițiile Dräxlmaier și Porsche din sectorul de e-mobility poziționează România mai sus pe harta investitorilor străini. Dräxlmaier va produce la Timișoara baterii, în timp ce Porsche Engineering a anunțat al doilea hub de testare din România. Doar cele două investiții vor crea în total 1.200 de noi locuri de muncă.

La aceste vești se adaugă și faptul că firma ZF își va extinde hub-ul din România și va deveni un centru cercetare și dezvoltare în mobilitate electrică și soluții software și hardware pentru vehicule acționate electric.

Lecția pentru viitor: investițiile creează locuri de muncă și aduc know-how în România, dar mai generează capital de imagine pe piețele externe. Spre exemplu, știrea despre extinderea Porsche Engineering în România a fost prezentă pe toate fluxurile de știri internaționale, dar și pe platformele globale citite de investitori și de experții în promovarea destinațiilor pentru investiții.

2. Mai mulți bani în piață

Comunitatea investitorilor de tip angel din România și de tip venture capital este într-o creștere susținută, astfel încât numărul finanțatorilor pentru startup-urile care caută investiție pre-seed a avansat în 2021. Doar în primele 7 luni au fost încheiate peste 60 de finanțări pentru startup-uri tech.

De asemenea, un entuziasm istoric este vizibil pe piața de capital: 10 companii antreprenoriale s-au finanțat mai ușor și au început anul acesta tranzacționarea acțiunilor la Bursa de la București și au atras zeci de milioane de euro.

Mișcările din sectorul venture capital, pre-seed și zona de scalare, prin piața de capital, sunt confirmate și de entuziasmul finanțărilor crowdfunding, plus de noile investiții ale fondurilor de private equity.

Lecția pentru viitor: în piață sunt mai mulți bani decât acum un an, cel mai greu moment al pandemiei, dar și în comparație cu 2019, un bun pentru economie. Dacă antreprenorii își pun în aplicare planurile de business și reușesc să comunice pu­blic, pot atrage interesul investitorilor, cu o condiție: să fie mai pre-ocupați de Investor Relations, un concept cu zeci de ani de tradiție în istoria capitalismului.

3. Coagularea mediului de business

Așa cum m-am așteptat, în această perioadă de revenire economică vedem o coagulare a mediului de business românesc. Mai exact, o unitate mai profundă între actorii din mediul de afaceri manifestată prin trei tendințe noi: în primul rând, văd tot mai des lansarea unor asociații și patronate noi pe anumite verticale de business. În al doilea rând, dialogul dintre instituțiile
publice și cele private este mai consecvent. În al treilea rând, marile organizații asociative, patronale și de comunitate accelerează proiectele pentru antreprenori și manageri.

Lecția pentru viitor: antreprenorii și managerii pot și merită să-și găsească locul într-o comunitate de la care să primească o serie de beneficii și, desigur, căreia să-i ofere resurse: timp, bani și oameni.

4. Companiile își fac propriile “cluburi”

Clinica Dr. Leahu, SanoPass și Seedblink sunt doar trei dintre companiile antreprenoriale care au comunicat public finalizarea sau intenția creării unui Board of Advisors. Acest board este un “club” al fondatorilor, o structură în care te dezvolți și care îți poate
facilita, spre exemplu, identificarea unor soluții pentru capitaliza­rea firmei. Prin accesul la rețele, experiențele personale și cunoștințe financiare, un board te poate ajută să îți găsești mai ușor finanțare pentru creșterea businessului. În plus, dacă iei investiție în compania ta, automat investitorii pot deveni membri ai board-ului.

Avem în România între 500 și 1.500 de “gazele”, adică firme antreprenoriale românești care au crescut în ultimul an și care o pot face accelerat în următorii ani. Foarte multe dintre aceste firme sunt conduse astăzi de antreprenori și manageri care sunt singuri, nu își caută parteneri și experți pe care să-i acceseze în mod constant.

În contextul revenirii economice, mă aștept ca tot mai mulți an-treprenori și manageri să își construiască un “club” propriu, adică să își dezvolte un Board of Advisors. Lecția pentru viitor: investiția mai ales de tip într-o comunitate îți va fi utilă pentru capitalizarea afacerii, PR, acces la specialiști și creșterea regională mult dorită de fondatorii români.

Claudiu Vrînceanu are experiență mixtă de 15 ani în business, media și administrație publică. Lucrează zi de zi cu firme antreprenoriale și multinaționale pe zona de PR, public affairs și investiții.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 355 (20 iulie – 15 septembrie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: