Business Solidar Stiri

CNSU a aprobat acordarea asistenței internaționale pentru Turcia, ca urmare a cutremurului din 6 februarie

10 feb. 2023 2 min

CNSU a aprobat acordarea asistenței internaționale pentru Turcia, ca urmare a cutremurului din 6 februarie

Reading Time: 2 minute

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), convocat de premierul Nicolae Ciucă, a aprobat acordarea asistenței internaționale pentru Turcia, ca urmare a solicitării Comisiei Europeană, prin Mecanismul European de Protecție Civilă (ECHO-ERCC), de a pune la dispoziție Republicii Turce, din rezerva rescEU, aflată pe teritoriul României, mai multe tipuri de produse de adăpost.

Hotărârea adoptată de CNSU prevede acordarea asistenței internaționale pentru Republica Turcia, constând în asigurarea transportului de produse pentru adăpost, aflate în rezerva rescEU, de pe teritoriul României. Potrivit anexei acestei hotărâri, este vorba despre 2.000 de corturi de dormit cu încălzitor electric și 8.000 de paturi (cu saltele, perne, cearceaf, prosoape).

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin unitățile subordonate, va asigura sprijin pentru încărcarea și transportul produselor de adăpost, de la locul de depozitare până la stațiile CFR Marfă de pe raza localității/municipiului. CFR Marfă va asigura preluarea și transportul produselor în Republica Turcia, pe ruta România-Bulgaria-Turcia.

Ministerului Apărării Naționale va asigura transportul personalului specializat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care va asigura la destinație, instruirea privind punerea în funcțiune/montarea echipamentelor, a personalului autorităților de protecție civilă din Republica Turcia.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin structurile de specialitate, întreprinde demersurile necesare pentru centralizarea informațiilor reprezentând parametrii tehnici și descriptivi (formular Part A) ai misiunii și bugetul estimativ și promovarea dosarului de rambursare a cheltuielilor proprii de transport, precum și a celor efectuate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii sau, după caz, CFR Marfă și Ministerul Apărării Naționale, în procent de 100%, din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale și în legătură proiectul cu titlul Romanian Shelter Capacity (RO-Shelt).

Ce este Romanian Shelter Capacity (RO-Shelt)

Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt) reprezintă acțiunea întreprinsă de Comisia Europeană ce are în vedere crearea unei capacități de adăpostire temporară rescEU, care să fie disponibilă pentru desfășurarea misiunilor din cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă.

Prin acest program, produsele pot fi puse la dispoziția țărilor care se confruntă cu situații de urgență de amploare și care în baza cererilor de asistență  internațională înaintate, echipamentele/materialele să fie transportate, sub egida Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, statelor puternic afectate de diverse situații de urgență.

Din același stoc, în luna decembrie a anului trecut, au fost trimise în Ucraina 40 de generatoare, în contextului situației generate de agresiunea militară rusă pe teritoriul acestora.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: